De peste un secol România trăiește visul american și coșmarul rusesc. De peste un secol navigăm contra curentului și împotriva propriilor interese.
Nostalgicii comunismului
ar putea spune că a fost o perioadă în care, cel puțin 20 de ani, am avut echilibru și fermitate în politica externă. Zeloții democrației de tip occidental vor susține că au fost alți 20 de ani post-decembriști în care demersurile pentru aderarea la NATO și UE au obligat România să-și definească fără echivoc orientarea în diplomația externă.
Discursul public, cel puțin până anul trecut, în materie de securitate și diplomație, începea cu orientarea noastră pro-comunitară și euro-atlantică și se încheia obligatoriu cu câteva fraze măgulitoare la adresa partenerului strategic. Nici nu mai era nevoie să amintim numele acestui partener. De la ăl’ cu barba sură pân’ la cel cu țâța-n gură tot neamul știa că este vorba despre Unchiul Sam și visul american.
Made in USA a fost permanent garanția calității și a succesului pentru români. Am contractat, și se află în diferite etape ale procedurilor de achiziții, armament și tehnică militară de peste 30 mld. dolari, exclusiv de la companii americane. Am inițiat proceduri de modernizare a unor baze militare, pe care să le folosească după bunul său plac partenerul strategic, în valoare de alte 20 mld. dolari.
Am încurajat aventurile unor companii americane în România, fără să ne manifestăm sub nicio formă nemulțumirea sau revolta. Nume ca Bechtel, Exxon sau Chevron trezesc amintiri plăcute pentru cei care au beneficiat de corupția din România.
Un exemplu relativ recent este Acordul Interguvernamental cu SUA în domeniul proiectelor de energie nucleară, ratificat de Parlament prin Legea nr.199/2021. „Vom deveni lider regional în furnizarea de energie curată”, spunea, în anul următor, Virgil Popescu, ex-ministrul energiei, unul dintre suporterii mini-reactoarelor nucleare ale americanilor de la NuScale.
Cine avea curajul să conteste
retorica oficială privind reciprocitatea sau onestitatea relațiilor bilaterale cu partenerul strategic era automat etichetat drept rusofil și antidemocratic. Anterior datei de 21 ianuarie 2025 aluziile unor americani (politicieni sau generali în retragere) erau însușite ca dovezi de înțelepciune, iar sugestiile acestora deveneau izvor de lege.
Partenerul strategic avea libertatea să se exprime asupra oricărui subiect. Probabil puțini își mai aduc aminte descinderea secretarul de stat al apărării Lloyd J. Austin din seara zilei de 20 octombrie 2020. În plină pandemie ar fi venit să discute despre „securitatea la Marea Neagră”. Nu a zăbovit mai mult de câteva ore la București.
A doua zi, 21 octombrie 2020, Iohannis l-a desemnat premier pe Nicolae Ciucă. Atât de neașteptată a fost nominalizarea încât până și generalul s-a trezit din buimăceală abia după ce a depus lista cu miniștri în Parlament. Speriat și-a predat mandatul înainte să fie votat. Iohannis primise, însă, ordine clare, așa că a insistat și l-a desemnat tot pe el.
Unii se îneacă în oala cu melancolie când își amintesc lejeritatea cu care ne buluceam să ostoim poftele partenerului strategic. Ce vremuri… Eram convinși că suntem filo-americani irecuperabili! În realitate eram doar filo-democrați și pro-Biden.
Astăzi, mare parte din mass media românească și partidele politice aflate la guvernare au intrat într-un război al declarațiilor cu actuala administrație de la Washington. De la Bolojan până la Ciolacu, și de la Marian Enache (președintele CCR) până la „candidatul desemnat” Crin Antonescu, toți contestă discursul echipei lui Trump.
Foarte bine fac! Suntem o națiune independentă și suverană. Avem dreptul să ne decidem singuri soarta.
Dacă ne-am săturat de americani și ne vine cheful să-i irităm, putem să facem și asta. Dacă brusc ne-am descoperit mândria și setea de libertate este minunat. „Yankee go home” va scrie curând pe bannerele progresiștilor care vor ieși să apere țara.
De la Petru Groza la Ilie Bolojan
evoluția României în ultimii 80 de ani nu s-a emancipat de sub influența rusească. Indiferent cât de mult am încercat sau am clamat asta. La scara istoriei pare o perioada scurtă de timp, în economia așteptărilor noastre este enorm. Speranțele noastre pentru un stat de drept și o democrație participativă se topesc încet, fără să lase măcar păreri de rău.
Românii nu au fost niciodată rusofili. Dimpotrivă, sentimentele noastre față de Rusia (sovietică sau nu) au fost întotdeauna negative. Între timp ne-am descoperit că nici foarte filo-americani nu prea mai suntem.
Ne-am enervat rău!
Ce naiba își tot dau cu părerea Musk sau Vance despre România?! Ei, cu Blinken era altceva! Un domn! El știa cum să susțină interesele baronilor locali.
Elon Musk a avut cel puțin cinci postări legate de anularea alegerilor din România. Toate critice. Ultima dintre ele, cu trimitere directă la președintele Curții Constituționale din România.
Musk a redistribuit o postare a lui Mario Nawal (susținător al lui Trump) cu un text care-l viza direct pe Marian Enache. „Tipul ăsta e un tiran, nu un judecător” a scris cel care este considerat nu doar cel mai bogat om din lume, dar și unul dintre consilierii apropiați ai președintelui Trump.
„Vance eviscerează cenzura europeană în stil „sovietic” în discursul la Conferința de Securitate de la München” este titlul unui articol FoxNews.
În discursul său, vicepreședintele american a menționat exemplul țării noastre. „Dacă am înțeles bine lucrurile, argumentul a fost că informațiile false livrate de Rusia au infectat alegerile din România… dacă democrația voastră poate fi distrusă de câteva sute de mii de dolari dați pentru reclame online de o țară străină, atunci oricum nu prea era puternică”.
Același Vance recidivează ieri, 20 februarie 2025, cu o altă trimitere la România. „Nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, și asta s-a întâmplat în România”.
Firesc era să se enerveze rău
bravii apărători ai democrației mioritice. Cel mai tare au fost deranjați Adrian Năstase și Crin Antonescu.
„Eu cred că e foarte simplu… liderii români ar trebui să le spună liderilor americani că nu avem întotdeauna aceleași valori și principii. Uneori legat de alegeri poate greșim cu CCR, dar noi nu încercăm să intrăm în Capitoliul din București … Le putem spune că variantele noastre de democrație sunt vechi și consolidate … nu cred că trebuie să luăm lecții de la ei„.
Până în urmă cu câteva săptămâni SUA erau modelul nostru de democrație. Acum ne-am sucit, nu ne mai trebuie. Dă-i în mă-sa de americani! Avem și noi democrația noastră, originală, mioritică, veche rău, de peste… 35 de ani!
Ce să le spună liderii noștri americanilor când ei nici românește nu vorbesc foarte bine? Cât despre aluzia la Capitoliu, mai rămânea să le sugereze Năstase să-i numere ouăle.
„Nu dorește oare domnul Vance să facem o dezbatere un pic mai în detaliu despre ce s-a întâmplat în România, sub influența tot a unei administrații americane, numai că democrată? … să discutăm câte dosare politice s-au făcut în justiția din România în ultimii ani, sub oblăduirea Ambasadei Statelor Unite…?” a sărit și Crin Antonescu la gâtul vicepreședintelui american.
În mod cert Vance nu dorește, pentru că îl lasă perfect indiferent Antonescu. Nu pentru că nu ar fi reprezentativ pentru România Căcărău și ar fi dormit în ultimii 8 ani. Pur și simplu nu-l interesează o dezbatere cu românii. Dar dacă Antonescu dorește poate să se adreseze partidelor care îl susțin la președinție. Dacă au fost dosare politice în România ce au păzit Parlamentul și Guvernul?
Cei doi penibili, Năstase și Antonescu, sunt două relicve politice. Doi dintre principalii vinovați pentru dezastrul în care ne înecăm.
Politicienii (activi, pensionați sau casnici) din România
și-au ales prost momentul în care să se rățoiască la administrația Trump. În general este total lipsit de inspirație să intrăm astăzi în polemică, indiferent câtă dreptate am avea, cu SUA. Bine, putem să-i trimitem în originile lor materne, dacă nu ne pasă de urmări.
Dacă nu înțelegem că SUA și Rusia își negociază astăzi interesele vom suferi consecințe foarte neplăcute. Ideea că la recenta întâlnire de la Riad, dintre americani și ruși, trebuia să ia parte și Europa, eventual cu Ucraina în capul mesei, este o prostie. SUA și Rusia se pot întâlni oricând, să vorbească despre ce subiecte le trece prin cap. Nu totul este despre Ucraina și Zelensky. Pot vorbi și despre Ucraina? Sigur, dar nu neapărat.
În timp ce noi pupam cu pasiune condurii democrați ai administrației Biden, americanii și rușii se întâlneau încă de anul trecut pentru a discuta despre război și… alte subiecte de interes comun.
Dacă nu înțelegem că astăzi nu mai este vorba despre Georgescu sau Antonescu ne vom trezi iarăși în colhoz. Corect și admirabil este să ne manifestăm cu aplomb și zgomot independența și suveranitatea, dar ar fi fost salutar să facem asta când situația nu era atât de gravă cum se prezintă astăzi.
SUA nu au mare lucru în România. Bazele militare sunt realizate cu banii noștri, iar investițiile americane în economia noastră sunt aproape inexistente. Contractele pentru echipamentele militare sunt semnate și ne împovărează bugetul pentru următorii 10 ani. Nici măcar poziția strategică nu mai este atât de tentantă dacă bat palma cu Moscova pentru a ceda influența în Europa de Est.
De un lucru să fim siguri, rușii nu ne vor ierta obrăznicia cu care i-am provocat uneori. Vor fi dispuși să renunțe la unele pretenții doar să știe că-și pot bate joc, iarăși, de România.