Marile noastre succese istorice s-au întâmplat când diplomația a fost condusă cu responsabilitate și profesionalism.
Unirea Principatelor a fost posibilă în condițiile negocierilor de după Războiul Crimeii. Simpla alegere a lui Cuza n-ar fi fost suficientă. Diplomația românească, pentru obținerea recunoașterii internaționale a stării de fapt, a fost determinantă. La fel s-a întâmplat în anul 1918 sau perioada care a urmat evenimentelor din decembrie 1989, când România își căuta drumul către Alianța Nord Atlantică și Uniunea Europeană.
„Dintre diferitele forme de putere națională — economică, militară și tehnologică — diplomația a fost una dintre cele mai subestimate și, prin urmare, adesea trecute cu vederea, pârghii de influență”. Așa își începe Institutul Lowy analiza celui mai recent Index Global al Diplomației.
Un clasament care relevă nivelul diplomație în țările despre care se crede că ar trebui să conteze în lume. Încă o evaluare din care țara noastră lipsește. România nu și-a făcut loc într-un clasament în care sunt incluse 66 de țari și teritorii. Unul în care Ungaria se situează pe locul 20. O țară care are mai puțin de jumătate din populația României. Iar presa maghiară jubilează, pe bună dreptate.
România, țara care oprește diplomația la granițe
În ultimii nouă ani, cu Iohannis președinte, politica externă a României a ajuns într-o prăpastie din care greu mai putem spera să ieșim. Practic nu avem diplomație. La început era o ceartă, de râsul Europei, între Iohannis și Ponta pe tema celui care ne reprezintă pe la diverse reuniuni. Apoi a fost un boicot prezidențial asupra președinției României la Consiliul Uniunii Europene. După ce Aniversarea Centenarului Unirii nu a făcut decât să ne arate cât de dezbinați suntem.
Nu avem relații de prietenie cu niciuna din Marile Puteri. Am răcit sau chiar închis relațiile cu China și ne rățoim ca un pudel inconștient la Rusia, de parcă ne-ar lua vreodată Putin în serios. N-am știut să întreținem prietenia cu Franța, iar Italia și Spania există doar pentru diaspora sau importurile ilegale de deșeuri. Germania ne sabotează perfid integrarea în Schengen prin intermediari ca Olanda sau Austria. Urmașele fostului Imperiu austro-ungar au reușit să aibă acces la niște resurse pe care nici nu le visau. Pentru Statele Unite suntem doar un bastion convenabil sau un cap de pod pentru a rămâne în coasta Moscovei.
Suntem o colonie fără stăpân. Nimeni nu își revendică tutelă asupra noastră, asta deși sunt mulți care ne exploatează de parcă ne-ar fi stăpâni. Unii chiar sunt.
Inconsecvenți cu noi înșine, nu suntem nici măcar flexibili în diplomație. Pur și simplu nu suntem.
Ministerul de Externe este o afacere de familie. Diplomații noștri sunt doar „niște speciali” fără realizări sau succese notabile. De fapt, fără succese pur și simplu.
Priviți mironosița din dreapta lui Tândală. Pare greu de crezut, dar este actualul ministru de externe al României. „Când și-a spălat ultima dată părul” este singura întrebare care te încearcă atunci când dai cu ochii de șefa diplomației românești.
Diplomația maghiară, succesele la care noi doar visăm
În anul 2016, al doilea cu Tândală la Cotroceni, Ungaria ocupa locul 30 în clasamentul Indexului Global al Diplomației. După 8 ani, vecinii noștri au urcat 10 locuri, noi ne-am menținut poziția… în afara clasamentului. O țară aflată în diviziile inferioare.
Poziția Ungariei pe listă este depășită doar de națiunile mai bogate. În plus, doar Elveția are o populație mai mică decât Ungaria (8.7 milioane față de 9 milioane).
În domeniul diplomației globale, semnificația Ungariei rămâne un subiect de discuții pe scară largă, experții recunoscând în mod constant rolul esențial al premierului Orbán în modelarea poziției diplomatice a țării. Acțiunile asertive ale lui Orbán și vetourile strategice au amplificat amprenta diplomatică a Ungariei în lumea politică, care o depășește pe cea a multor națiuni comparabile. De exemplu, în timp ce numele președintelui român în exercițiu nu apare niciodată în comentariile Washingtonului sau Beijingului, influența lui Orbán rezonează la nivel global.
Manevrele politice și diplomația lui Orbán nu sunt lipsite de controverse.
Obstrucționarea prelungită a aderării Suediei la NATO, pentru o perioadă de aproape doi ani, părea să compromită poziția Ungariei în cadrul Alianței. Scepticismul lui Orbán față de asistența UE pentru Ucraina, a tensionat relațiile cu aliați importanți precum SUA și Germania. Speculațiile abundă cu privire la fidelitățile geopolitice ale lui Orbán, unele voci sugerând o aliniere mai strânsă cu Rusia lui Putin, mai degrabă decât cu partenerii tradiționali precum Biden sau NATO.
Guvernul Orbán speră într-o victorie a lui Trump în alegeri, anticipând astfel o potențială resetare a relațiilor dintre SUA și Ungaria.
Dincolo de controverse și apostrofări un adevăr este incontestabil: diplomația maghiară contează, cea românească nu există!
De la Titulescu la Aurescu, distanța dintre România și civilizație
Nicolae Titulescu a fost ales de două ori președintele Ligii Națiunilor (1930-1931). Cel mai înalt post în ierarhia organismelor diplomatice internaționale în care a fost ales un ministru de externe român!
Miniștrii de externe numiți de Tândală au fost cei mai slabi din istoria recentă a României. Este o insultă ca personaje precum Ramona Mănescu, Bogdan Aurescu sau Luminița Odobescu să ocupe scaunul pe care a stat cândva Nicolae Titulescu.
Cu foarte puține excepții, diplomația românească post-decembristă este un melanj format din indivizi lipsiți de calități și aptitudini.
Întâmplător, sau nu, cea mai proastă diplomație a României a fost propusă de PNL. Celor menționați anterior i-am putea adăuga pe Theodor Baconshi sau Adrian Cioroianu.
Ce ministru de externe, fost sau în funcție, își permite un schimb public de replici într-un registru suburban? Polemica dintre Adrian Cioroianu și un agent de poliție mercantil este imaginea decadenței din diplomația noastră.
Ne agităm cât să provocăm și noi furtună în paharul cu apă în care ne lasă stăpânii să ne jucăm. Altfel nu ne bagă nimeni în seamă. România nu contează.
Președintele, premierul sau ministrul de externe sunt neînsemnați pe plan internațional într-o perioadă în care evenimentele au o dinamică greu de controlat. Sunt pur și simplu ignorați și rareori invitați la masa unde au loc consultări importante. Noi nu contăm. Croația și Ungaria, țări care împreună nu adună populația și teritoriul României, au poziții ferme și participă activ la jocul politic. Noi suntem copii din fața blocului condamnați să apere mereu poarta. Altfel nici nu am fi fost primiți în echipă.