Înainte de a ne apăra de ruși, trebuie să învățăm să ne apărăm de cei care țin România captivă într-un feudalism anacronic. Avem printre noi un inamic mai înverșunat decât acei ruși cu care ne sperie retorica puterii. Avem un dușman autohton, mai aproape de ruși și de „dictatura cu față umană”.
Înainte de a ne apăra de ruși, trebuie să demonstrăm că suntem capabili să construim ceva. Să aducem argumente și fapte prin care să dovedim că suntem mai mult decât cuvinte goale și așteptări deșarte. Acceptând lingușelile electorale despre „poporul român este o națiune superioară de sfinți și eroi” nu facem decât să contribuim voluntar la o manipulare sinucigașă.
Înainte de a ne apăra de extremiști și de toate celelalte pericole, mai întâi ar trebui să ne demonstrăm nouă înșine, cetățeni și oficiali, că suntem în stare să clădim un stat. Înainte de a ne îngrijora de ruși ar trebui să știm să încheiem și să respectăm un contract social cu drepturi și obligații.
Pentru că dacă noi nu știm, iar politicienii nu înțeleg, atunci alții vor fi foarte bucuroși să ne arate nu numai cum să ne organizam statul, dar și cum să ne trăim viețile! În cele din urmă s-ar putea să nu ne mai speriem de ruși realizând că sunt deja printre noi.
În toate democrațiile funcționale,
statul există pentru a servi cetățenii. În România cetățenii există doar pentru a întreține un stat ticălos și o cleptocrație birocratică. Această inversare fundamentală a relației stat-cetățean este exact ceea ce ne plasează mai aproape de modelul sovietic de guvernare decât de cel european.
Aproape orice interacțiune cu instituțiile statului, mai ales cu cele financiare și de forță, este însoțită de sentimentul de nedreptate și de neputință totală în fața unei mașinării impersonale și ostile.
Cetățeanul român este mic și nesemnificativ. Este mințit și prostit pe față.
O atitudine care îi determină pe mulți români, unii foarte performanți în domeniile lor, să fugă pur și simplu în alte țări. O realitate care aproape îi obligă pe părinți să-și pregătească deja copiii pentru a-și părăsi țara în câțiva ani.
Statul român a rămas la fel de primitiv, de putred și de arogant în relația cu cetățenii lui ca în comunism. Disprețul, umilința, lipsa de transparență și furtul banilor publici sunt toate parte a unei rețete aplicate românilor de către un stat corupt și ineficient. În ciuda relativei bunăstări afișate în ultimii ani, a șoselelor modernizate, a ifoselor oficiale și a mall urilor cu sclipici, orice comparație cu țările civilizate devine ridicolă.
Recenta decizie a Curții Constituționale,
aceeași gloabă ticăloasă care a anulat și alegerile din decembrie, este un exemplu perfect de dispreț. Nu doar față de cetățenii români, dar și o sfidare a practicii și a legislației europene. CCR confirmă, cu fiecare decizie, că este vârful de lance al culturii disprețului profund față de „prostime”.
Cei mai mulți știu deja cum Curtea a stabilit de curând că declarațiile de avere ale funcționarilor publici nu mai trebuie să includă bunurile și veniturile copiilor și ale soților.
Încetează și obligativitatea publicității declarațiilor. Deși Curtea, ticăloasă cum spuneam, decide, totuși, că acestea trebuie depuse la Agenția Națională de Integritate. Se păstrează, însă, secretul și se limitează accesul la informații doar unui cerc restrâns.
Este același mecanism de înșelăciune pe care CCR îl practică de ani de zile și din care a făcut o adevărată artă! Aceea a mistificării realității și a falsului ridicat la rang de adevăr.
Prin astfel de decizii, CCR sabotează nu numai orice brumă de credibilitate a instituțiilor statului, dar demonstrează și înverșunarea de a apăra privilegiile tripletei politică/justiție/elită birocratică.
Marian Enache nu este doar președintele CCR,
este și un politruc la a treia pensionare. De data aceasta ca judecător CCR. Nu a fost niciodată magistrat în adevăratul sens al cuvântului, dar va încasa peste 100.000 de lei lunar din banii contribuabililor.
Marian Enache este o statuie a nesimțirii demnitarului român. Este imaginea și definiția flegmelor și mizeriilor pe care politicienii români le varsă zilnic peste popor.
Marian Enache este exponentul celor care au aruncat România cu zeci de ani înapoi. Și au făcut-o cu aroganța și indolența celor care știu că nu pot să pățească nimic.
În România Curtea Constituțională este deasupra lui Dumnezeu. Dacă mâine Marian Enache dorește să desființeze Biserica Ortodoxă nimeni nu i se poate împotrivi. Toți acceptă inepțiile și dictatura CCR cu un implacabil „nu avem nicio pârghie legală”.
Marian Enache și CCR sunt LEGEA care a ridicat la rang de dogmă FĂRĂDELEGEA în România.
Exasperarea contribuabilului și ascensiunea extremismului
nu mai par doar exagerări lipsite de sens.
„Când statul devine opresiv și injust, revolta devine legitimă” este un principiu ancestral care începe să prindă rădăcini în conștiința colectivă a românilor. Nu este o coincidență faptul că în ultimii ani am asistat la ascensiunea forțelor politice anti-sistem, adesea cu tendințe extremiste. Și suntem abia la început!
Un sondaj recent arăta că peste 65% dintre români consideră că „statul lucrează împotriva cetățenilor săi”. Acest sentiment de alienare, de trădare din partea instituțiilor care ar trebui să-i protejeze, creează terenul fertil pentru radicalizare politică.
„Statul va dispărea în măsura în care nu va mai exista nici o clasă socială care să trebuiască ținută în supunere” scria Engels. Ironia amară este că acest principiu marxist devine relevant în România capitalistă de astăzi, unde clasa birocratică ține în supunere masa contribuabililor.
Soluții există și au fost deja implementate
cu succes în alte țări europene.
Prima și cea mai importantă măsură este transparența totală. Exact atacul la democrație pe care l-a dat recent CCR. O instituție care face din ruși o amenințare tot mai puțin periculoasă. În fond, de ce să ne speriem de ruși când pe noi ne umilesc 9 politruci care abuzează și murdăresc roba magistraților?
Toate veniturile funcționarilor publici, inclusiv sporuri, prime și alte beneficii, trebuie să fie publice și ușor accesibile cetățenilor. Pe vremea lui Ceaușescu, exista teama de partid și de securitate! Acum, partidul și securitatea sunt într-o simbioză perfectă. Ce sperie astăzi este furia mulțimii. Frica de a fi în atenția opiniei publice!
Dacă aceste cancere sociale nu sunt extirpate urgent, s-ar putea să urmeze furia „coaselor, a furcilor și a topoarelor”. Una care va trimite de-a dreptul la tomberonul istoriei toți politicienii vinovați. În mod special pe cei de la PSD și PNL. Inclusiv, sau mai ales, pe cei care „încă ne tratează democratic”.
A doua măsură esențială este o lege care să interzică explicit cumulul de funcții publice plătite, precum și practica reangajării după pensionare. Nu poți fi pensionar și angajat al statului simultan.
Ar mai fi și alte măsuri. Unele mai puțin populare, altele de-a dreptul dureroase.
Tot adevărat este, însă, că românii vor schimbare,
dar nu mișcă un deget, nu sunt dispuși să facă niciun efort. Cei mai mulți dintre semenii noștri clamează că și-ar dori „o țară ca afară”, dar… să o facă alții.
Statul să se schimbe, primarul să se schimbe, vecinul să se schimbe, dar nu el, românul care declară că își dorește schimbarea. El rămâne preocupat doar de bârfe, lene și vaiete.
Românul vrea politicieni cinstiți, dar este dispus să ofere mită pentru a-și rezolva problemele. Vrea drumuri bune și curate, dar aruncă chiștocul și resturile pe geam. Vrea salarii mari, dar sufocă platformele sociale în timpul programului. Vrea educație, dar nu deschide o carte nici din greșeală. Vrea respect, dar urlă și claxonează ca un barbar în trafic.
Adevărul este că românii nu sunt pregătiți pentru schimbare. Nici nu vor fi vreodată. Prea a trecut istoria peste noi lăsând doar speranțe deșarte și dezamăgiri.
Schimbarea doare, cere disciplină și responsabilitate. Schimbarea presupune asumări nu aruncat vinovăția în spatele „acarului Păun”. Schimbarea presupune muncă și sacrificii, nu doar drepturi și … sporuri.
Românii vor schimbare doar declarativ, iar politicienii știu asta și exploatează cu ferocitate slăbiciunile mulțimii.
„România nu este săracă, este sărăcită”
pare doar un slogan, dar reflectă perfect realitatea! Avem resurse, avem potențial, dar avem și un stat putred. Un sistem birocratic care acționează ca o gaură neagră financiară, absorbind resurse vitale pentru dezvoltarea țării.
Până când românii nu vor înțelege că sunt jefuiți legal, sistematic și fără scrupule de propria lor birocrație, nimic nu se va schimba!
România nu va progresa niciodată atât timp cât elita politică, securistică, judecătorească și administrativă va continua să pună interesul personal deasupra interesului național. Din această perspectivă, furia contribuabilului nu este doar justificată, ci și necesară.
Stalin afirma că „Statul este cel mai mare educator”. În România, statul ne-a educat să acceptăm absurdul și ticăloșia. Să normalizăm corupția și să-i considerăm pe „speciali” ca făcând parte din firesc! Poate că este timpul să ne reeducăm noi înșine și să cerem un stat care să existe pentru cetățeni, nu împotriva lor.
Cât timp România va continua să funcționeze după principiile unui stat sovietic, ascuns sub aparențele unei democrații europene, va rămâne blocată în nesfârșita tranziție și eternul interimat. Vom continua să ne ferim de ruși, dar vom sfârși sfârtecați în malaxorul ipocriziei și demagogiei politicienilor noștri.
Prea preocupați să fugim de ruși și de amenințarea lor nici nu observăm cum devin tot mai strânse lanțurile puse de „românii noștri”.