Evenimentele ultimelor zile încearcă să convingă electoratul despre cât de necesar este astăzi votul util. Veștile din zona economico-financiară sunt mai apocaliptice decât era perspectiva războiului în urmă cu câteva luni. Am decolat de pe marginea prăpastiei. Mai rămâne de văzut cât de adânc e abisul.
Primim tot mai aplicat mesaje, directe sau doar aluzii, despre cât de vital ar fi să nu votăm altfel decât util. Să nu ne lăsăm conduși de emoții sau revolta împotriva clasei politice care a aruncat România într-un torent de crize. Să ne manifestăm electoral votul rațional, strategic, necesar. Votul util care pune interesul național pe termen lung deasupra satisfacției emoționale de moment.
Să rămânem captivi în „tradiția” balcanică a oscilației, a duplicității, a supraviețuirii prin șmecherie și corupție este ce știm să facem cel mai bine. Tot Nenea Iancu ne-a lăsat o replică emblematică pentru moravurile politice locale: „Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale”.
Este esența schimbării pe care o propune clasa politică post-decembristă. Toate partidele care au fost la guvernare au modificat doar… schimbarea discursului post-electoral. Indiferent cât de tradiționale, conservatoare sau progresiste s-au considerat cândva, toate aceste partide nu au alt interes decât prosperitatea găștii aflată în fruntea lor.
În campanie toate partidele
și toți candidații sunt niște îngerași neprihăniți. După alegeri, îngerii care câștigă se transformă, fără excepție, în diavoli. Ne-am obișnuit, ne-am resemnat. Poate și pentru că universul nostru individual este alcătuit din îngeri și demoni ale căror contururi încă nu știm să le deosebim. Poate pentru că, uneori, din cauza unei culturii politice precare și educației tot mai fragile, confundăm coarnele diavolului cu aripioarele îngerilor.
Înțelegem că George Simion este garanția aruncării României în negura sărăciei și a tembelismului economic. Asta dacă scăpăm din meandrele fasciste și izolaționiste spre care va naviga România cu el la Cotroceni.
Doar Nicușor Dan, ne poate ține cu fața orientată spre Vest. Ne poate sufoca în bunăstarea și elitismul social pe care a promis să le reverse peste București. Deși nu este altceva decât un șacal calculat care își maschează colții în zâmbete pentru cameră și pentru popor, Nicușor Dan iubește oamenii… când nu se află în preajma lor.
Indiferent care dintre cei doi va ajunge președinte,
o parte dintre intelectualii României amenință să părăsească țara. Jale mare! Ăsta este marele necaz al nostru. La fel cum unii actori sau vedete din Statele Unite amenințau cu plecarea din țara dacă Trump ajunge la Casa Albă. Au rămas doar cu amenințările deșarte.
În ce ne privește, România riscă să rămână fără intelectuali! Deși nu s-ar zice că prezența lor a ajutat foarte mult.
În loc să fie vocea care să ridice nivelul cultural al poporului, intelectualitatea românească a devenit fie irelevantă, fie complice a puternicilor zilei. Această capitulare morală și intelectuală este cu atât mai dezamăgitoare cu cât vine într-un moment în care România avea nevoie disperată de claritate, de viziune și de curaj. Dacă în Polonia, Cehia sau Ungaria intelectualii au generat concepte și mișcări care au schimbat cursul istoriei, în România ei au eșuat lamentabil în a oferi alternative credibile la dilemele prezentului.
Ar fi, însă, foarte nedrept și mincinos ca povara eșecului nostru ca națiune să fie pusă doar în spatele intelectualilor români. În cele din urmă au luat forma vaselor în care au fost puși. Nu sunt doar ei vinovați că nu au oferit fond formei România.
În absența acestei viziuni alternative, România riscă să repete ciclurile istorice de oportunități ratate. Riscă să rămână, pentru încă o generație, o țară a potențialului nerealizat. Să-și conserve renumele de națiune care nu reușește să își determine propriul destin.
Urmează ani de austeritate și privațiuni
indiferent care ne sunt astăzi opțiunile electorale. Dezastrul economic pe care guvernările cuplului Ciucă- Ciolacu l-au produs este mult mai profund decât ce ne sperie astăzi din informările publice. Un analfabet și un impostor nu puteau lăsa moștenire decât o țară în flăcări. Sunt doi indivizi pentru care eventualelor condamnări penale vor fi doar palide consolări pentru popor.
Votul util, acordat unui candidat, nu garantează bunăstare sau prosperitate. Mai ales în situația în care niciunul nu prezintă suficiente garanții care să ne ofere speranțe.
În mod firesc votul este procura prin care un cetățean îi oferă unui politician șansa să-l reprezinte. Dacă ar fi posibil să ne exprimă toți, personal, asupra modului în care este administrată România, n-am mai avea nevoie de „reprezentanți”.
Din păcate, sistemul nostru electoral nu este despre democrație. În general, nimic în România nu este despre democrație ci doar despre simularea ei. Votăm doar pentru a alimenta iluzia democrației, ulterior cel ales îi ignoră complet pe cei care i-au acordat votul.
Într-un astfel de sistem, votul util este mai degrabă despre cât de util îi este candidatului nu electoratului. Cât de util îi este cuiva să-și acorde votul unui candidat care a declarat că nu este interesată de o anumite categorie socio-profesională? Măcar dintr-o astfel de perspectivă unora alegerea n-ar trebui să le fie grea.
În ce privește votul util acordat României… Aiurea! Cui îi mai pasă de România, dată fiind mocirla în care ne scufundăm tot mai adânc? Și apoi, grija pentru România și orientarea ei către anumite puncte cardinale nu este altceva decât demagogie nesimțită. Una pe care suntem îndemnați să o susținem cu votul nostru… util.
One thought on “Votul util”
Comments are closed.