Candidatul perfect a oferit României votul corect. Oricum era mare oboseală în societate după atâtea luni de campanie electorală. Și nu osteneala i-a speriat pe decidenții noștri cât marea plictiseală care amenința să se întâmple. Mai mult de 12 luni de frământări electorale sunt greu de suportat. Mai ales când grupări bine intenționate începuseră deja să bage spaima economică în români.
În cele din urmă am avut noroc. Ne-am salvat orientarea către punctele cardinale care ne garantează prosperitate și o democrație consolidată. Rușii nu mai vin! Când au văzut cu câtă determinare își apără românii orientările ( de toate felurile) în mod cert s-au speriat. N-ai cum să înfrângi un popor atât de hotărât să-și apere valorile.
Chiar importate fiind și multe împotriva tradițiilor și convingerilor religioase sau moștenirilor culturale, valorile au fost securizate. În fond, un popor care se bulucește să pupe moaște și conduri imperiali își calibrează valorile în funcție de trendul european, după care le apără cu îndârjire. „Chiar cu prețul vieții” nu mai este doar jurământ. A devenit lozinca sub care românii își protejează viitorul.
Nicușor Dan a convins
mai mult de 6 milioane de români să-i acorde votul. Contează mai puțin că un sfert dintre aceștia sunt basarabeni, unguri sau diasporă revoltată. Mai mult de un milion dintre votanții proaspătului președinte au dublă cetățenie. Un aspect care așază România în rândul țărilor civilizate și profund atașate valului globalist.
Într-o țară care cultivă cu pasiune provizoratul, președintele interimar al partidului care îl susține fără rezerve pe Nicușor Dan este neamțul (fără cetățenie română) Dominic Fritz. De ce refuză autoritățile române să-i acorde cetățenia, deși a depus cerere încă din luna iulie 2024 (detalii aici)? E păcat! Unde mai găsim primar și lider de partid atât de determinat să ne arate calea spre bunăstare?
Votul corect, cel care a încheiat dezbaterea electorală, ne-a adus președintele pe care îl merităm. Un intelectual cu un bagaj cultural și o educație mult peste medie. După un profesor de fizică era firesc să urmeze un matematician. La fel cum după un fost primar, românii nu puteau vota altceva decât un alt… primar. Este singura funcție publică pe care electoratul român o consideră compatibilă cu fotoliul prezidențial.
Nicușor Dan a convins nu doar datorită prestației sale din ultimele săptămâni. Au contribuit determinat și susținătorii lui. Românii nu aveau cum să rateze prilejul resuscitării politice a fostului președinte Traian Băsescu și camarilei din jurul lui. La fel cum nu puteau irosi ocazia de a-i păstra în funcții importante pe toți cei care au susținut regimul Iohannis.
La Cotroceni se vor întoarce parte din consilierii ultimilor doi președinți, iar în guvern vor intra aceeași oameni „noi” din vechea gardă a PDL, PNL sau PMP. Inclusiv PSD va avea partea lui de consolare. Se vor găsi și pentru ei câteva ministere și agenții în care să se odihnească în așteptarea … reformei.
George Simion a înfrânt
nu doar alegerile, dar și ideea unui candidat capabil să se ia la trântă cu sistemul. Aceste „sistem” care nu este, așa cum consideră unii, un produs al serviciilor. Cei care atacă permanent serviciile și le consideră responsible pentru răul din țară se află în mare eroare. Poate că la vârf, printre cei ancorați politic sunt și astfel de oameni, dar nu serviciile sunt vinovate pentru dezastrul din țară.
„Sistemul” este imensul organism pe care l-au creat partidele pentru a-și conserva puterea. Este rezultatul analfabetismului care începe să sufoce România și al anilor de indiferență generală față de corupția endemică din profunzimea statului român. Să învinuim serviciile este calea cea mai ușoară pentru a contesta complicitatea fiecăruia dintre noi.
George Simion a fost candidatul perfect pentru cei care doreau ca schimbarea să nu modifice nimic. Comportamentul său a fost unul care alimentează copios teoria conspirației. Toate deciziile și acțiunile sale, dintre cele două tururi de scrutin prezidențial, au fost ale unui individ care s-a străduit să fie înfrânt.
A făcut declarații care au stârnit controverse și a adoptat o atitudine care i-a sabotat spectaculos propriile șanse. Nu a încercat să-și lărgească plaja alegătorilor către electoratul moderat. Dimpotrivă, s-a străduit să-i îndepărteze pe toți cei încă nehotărâți, dar care înclinau să-i acorde votul.
În ultima săptămână a refuzat dezbaterile, deși anterior le solicitase cu agresivitate. Decizia de a absenta din țară în cel mai important moment al campaniei a fost o sinucidere electorală greu de înțeles. Mai mult, retorica și întâlnirile din Franța și Italia au iritat comunitatea românilor de peste hotare.
Nici discursul permanent ancorat de Georgescu și propuneri lipsite de realism nu l-au ajutat foarte mult. Cei 500.000 de bugetari pe care i-ar fi eliminat au ieșit la vot împotriva lui.
Votul corect era normal
să-l elimine pe cel care nu și-a dorit să câștige.
Nicușor Dan nu a convins. A dovedit multiple carențe, dar s-a străduit să demonstreze că își dorește funcția, chiar dacă era clar cât de mare este căciula. Deocamdată nu este un președinte care să inspire încrederea că va reprezenta cu demnitate și fermitate România în exterior. Foarte probabil se va califica la locul de muncă. Rămâne de văzut dacă este altceva decât un amestec de Băsescu și Iohannis, în toate aspectele lor negative.
George Simion nu a convins că își dorește să fie președinte, dar, mai ales, nu a convins că vârsta nu este cel mai mare handicap al său. Arogant, vulcanic și temperamental în trecut, Simion a evoluat, dar nu suficient. A avut consilieri slabi, a fost înconjurat de pioni otrăviți sau nu a ascultat pe nimeni?. Indiferent ce strategie a avut obiectivul pare să fi fost pierderea alegerilor.
Va fi mai bine cu Nicușor Dan? Greu de estimat. Deocamdată numele pe care le auzim pentru noul guvern sau consilierii nu sunt altceva decât o listă cu dinozauri politici. În fond, el însuși este un om al sistemului.
Nici nu poate schimba ceva profund și repede. Negocierile politice vor demonstra, însă, dacă dorește transformarea României sau doar conservarea clasei politice. Un lucru e cert, va urma o perioadă grea spre cumplită.
Ar fi fost mai bine cu Simion? Cu siguranță NU. Și nu pentru că ar fi venit rușii, boții sau vizigoții. Nici pentru că ne-am fi radicalizat, desprins de Europa sau am fi sfârșit în izolare. Cu Simion nu ar fi fost mai bine pentru că nu a demonstrat responsabilitate și maturitate politică. Poate că nici Nicușor Dan nu are, dar încearcă să păstreze aparențele.
Votul corect (util sau nu) ne-a adus președintele pe care îl dorește majoritatea. Indiferent cine este în spatele majorității!