Între două demisii și nesfârșitele dezbateri cu tentă electorală, aparent am uitat de Ucraina.
Sigur, unii ar spune că războiul de lângă noi și-a pierdut din importanță în contextul crizelor actuale. Nimic mai greșit! În Ucraina se apropie compromisul unui armistițiu care va îngheța conflictul.
Conducerea României a susținut Ucraina, fără rezerve, cu o inconștiență vecină cu trădarea. Unii au declarat că trebuie să fim alături de ei până la capăt. Ei bine, „capătul” este aproape!
De dragul Ucrainei, Iohannis, Ciucă și Ciolacu au sacrificat România.
Nu a fost suficient să ne vulnerabilizeze capacitatea de apărare. Au fost atât de ticăloși încât s-au străduit să-i irite pe ruși. N-au pierdut niciun prilej să le arate cât de mult îi disprețuim. De parcă sentimentul nu era oricum declarat, ancestral și reciproc! Rușii ne cunosc aversiunea, noi nu le vom ierta niciodată nemernicia! Totuși, de ce să fim noi uneltele intereselor unor terți?
Demișii Iohannis, Ciucă și Ciolacu (curând) vor ajunge hoiturile unui coșmar teribil. Lasă moștenire, însă, o țară fără politică externă, Apărare și prieteni, dar încolțită de dușmani!
Viitorul sună tragic. De dragul Uniunii Europene și al Ucrainei, pare mai compromis ca niciodată. Acordul și Patriot-ul pentru Ucraina trebuie să fie decontat de către cei care au trădat interesele României.
În urmă cu exact 80 de ani, 11 februarie 1945, se încheia la Ialta Conferința care a delimitat sferele de influență în Europa Centrală și de Est. România nu a contat! Nici nu avea cum. Sleită de luptele și trădările interne, obosită de un război în care și-a pierdut deseori busola, lipsită de oameni de stat și lideri cu anvergură internațională, a fost abandonată în lagărul comunist.
Istoria are prostul obicei să se repete. Poate nu la același nivel. Ironia și cinismul îi permit nuanțe. Cert este că pe noi ne prinde, iarăși, în… izmene.
O întâlnire între Trump și Putin este iminentă
Cel mai probabil la sfârșit de februarie sau început de martie. Pregătirile sunt într-un stadiu avansat. Cel puțin așa confirmă agențiile Reuters și RIA Novosti, citând un oficial din Duma de Stat.
Echipe de negociatori americani și ruși lucrează încă din decembrie 2024 la formatul și conținutul acestei întâlniri. Pe agendă, în mod sigur, va fi războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, mai ales Siria, precum și noua arhitectură a relațiilor internaționale.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a confirmat că în ultimul timp s-au intensificat contactele dintre diferitele agenții guvernamentale americane și ruse. A admis, însă, că nu poate preciza dacă subiectele întâlnirii se vor axa mai mult pe condițiile încetării războiului din Ucraina. Președintele Trump a fost, în egală măsură, tranșant și nuanțat în declarații: „Vom discuta și cred că vom face ceva semnificativ… vrem să terminăm acest război.”
Gazda acestei întâlniri, foarte probabil Arabia Saudită, nu ar fi deloc întâmplătoare. Este agreată atât de americani, cât și de partea rusă, ai căror oficiali au vizitat-o recent în mai multe rânduri.
Există un volum uriaș de informații
legate de calendarul administrației americane privind războiul din Ucraina, dar prea puține pot fi verificate din surse independente. Totuși, se desprind câteva idei și date: 20 aprilie, de Paște, ar trebui sa fie ziua încetării focului (se pare că aceasta este ideea de bază, oprirea cât mai grabnică a vărsării de sânge) și 9 mai încheierea unui armistițiu, chiar de Ziua Europei.
Coincidență sau nu, cele două date au profunde semnificații, atât religioase, cât și politice.
Acestea sunt datele prevăzute în Planul de 100 de zile al președintelui Trump. Documentul circulă, fără a fi confirmată autenticitatea, în mediile diplomatice și în presa din Ucraina.
Totuși, la acest plan a făcut referire și emisarul special al SUA pentru Ucraina, generalul (ret.) Keith Kellog, atunci când a anunțat că „săptămâna viitoare, la Conferința de securitate de la Munchen urmează a fi prezentat aliaților programul celor 100 de zile”. În fapt, viziunea administrației Trump despre încheierea războiului. Conform datelor, generalul Kellog se va afla la Kiev, pe 20 februarie, tot în ideea de a fi respectate reperele temporale.
Administrația americană știe că are suficiente pârghii pentru a-i aduce la masa tratativelor pe liderii celor două țări beligerante și nici măcar nu face un secret din asta. Le poate sufoca economiile și le poate domina militar. De altfel, câțiva analiști au numit planul președintelui Trump o pace prin forță. În fond aproape îi obligă pe cei doi președinți să se așeze la masa tratativelor.
Pentru prima dată, poziția americană în legătură cu Rusia
a fost nuanțată de generalul Kellog: „…presiunea nu poate fi doar militară. Trebuie să punem presiune economică, trebuie să punem presiune diplomatică, un anumit tip de presiuni militare și pârghii pe care le vom folosi sub acestea și de care ne vom asigura că merg acolo unde vrem noi să meargă„.
Conform Bloomberg, administrația Trump a amenințat Moscova cu sancțiuni economice foarte dure și masive, dacă nu se va angaja în discuții privind încetarea conflictului. Până în prezent, pe o scară de la 1 la 10, sancțiunile economice împotriva Moscovei și eficiența lor au fost de aproximativ 3. Asta a permis Rusiei să producă, numai din petrolul exportat în China și în India, aproape un miliard de dolari pe zi. Este o cifră imensă care susține o uriașă economie de război, iar americanii știu că banii obținuți din petrol nu fac altceva decât să prelungească un război de uzură.
Președintele Trump crede că petrolul este cheia
care poate prăbuși economia rusă, aflată oricum în declin.
Piețele internaționale ar urma să fie inundate cu petrol ieftin produs de țările OPEC, mai ales de Arabia Saudită, și astfel va scădea automat și prețul petrolului rusesc. Într-o intervenție, din 23 ianuarie, Trump le-a spus participanților la Forumul Economic de la Davos: „Voi cere Arabiei Saudite și OPEC-ului să coboare prețul petrolului. Trebuie făcut asta și mă mir că nu au făcut-o înainte de alegeri. Dacă prețul coboară, războiul Rusia-Ucraina se sfârșește imediat„.
Pierderile rusești (militare, economice și umane) sunt colosale. Nici o alta țară din lume nu și-ar fi permis atâta risipă de resurse, mai ales umane. Cu toate acestea, în spatele acestor pierderi (multe asumate cinic) stau banii! Obținuți din exploatarea petrolului și a altor zăcăminte. Viața unui rus contează prea puțin sau deloc, atunci când o cumperi ieftin (înrolările pe bani) sau când o jertfești irațional (dovadă unele atacuri lipsite de logică și absurde ordonate militarilor ruși).
Experții și analiștii economici sunt sceptici că țările OPEC, din care face parte și Rusia (OPEC+), vor da curs cererii președintelui Trump. Dar undeva, în istorie, există un moment similar în care rușii au fost înfrânți de petrolul saudit.
Contextul însă era altul!
Pe 13 septembrie 1985, șeicul Ahmed Zaki Yamani, ministrul saudit al petrolului declara că producția de petrol a țării sale va depăși cotele alocate, deci va produce mai mult. În urma acestei declarații, prețul barilului a scăzut de la 50 USD la 7 USD, ca apoi să se stabilizeze la 25 USD.
Ce se întâmplase, de fapt?
Președintele Ronald Reagan i-a cerut șefului CIA din acea vreme, William Casey, câteva scenarii legate de modul în care trupele URSS s-ar putea retrage din Afganistan. Iar șeful CIA a venit cu această soluție, „petro-politică”, în care petrolul saudit și influența americană să prăbușească în final economia, de altfel șubredă, a sovieticilor.
Saudiții au inundat piață cu petrol ieftin, iar rușii au fost obligați să vândă sub prețul de producție. Consecințele au fost atunci dramatice. De exemplu, în anul 1986, URSS a trebuit să vândă barilul cu 25.63 USD. A înregistrat astfel o pierdere de 20 miliarde USD. Astăzi, deși ar fi forțați sa vândă, conform experților, cu 40 USD barilul, pierderea ar fi similară.
Cu ucrainenii este mai simplu,
ei depind total de ajutorul militar american. Zelenski nu are prea mult spațiu de manevră. Altfel riscă stoparea oricărei asistențe militare și nu numai.
Americanii i-au cerut, însă, organizarea de alegeri, imediat ce încetează ostilitățile. În plus, solicită acces la toate minereurile rare ale Ucrainei. Un „program de asistență și cooperare” care a produs revoltă în cancelariile de la Moscova și Berlin.
Soluțiile Planului Trump pentru Ucraina nu ar trebui să surprindă foarte mult:
O potențială înghețare a conflictului. În fond o soluție bine-cunoscută și dragă rușilor. Garanții de securitate ferme pentru Ucraina, astfel încât ea să nu mai poată fi atacată de Rusia. O zona de delimitare de 100 de km sub mandat internațional (EU/ Global South/China). Retragerea ucrainenilor din regiunea Kursk. Schimburi de prizonieri pe formula „toți pentru toți”.
De asemenea, Ucraina nu va deveni țară membră NATO și se va declara neutră. Nu-și va diminua efectivele militare, în timp ce Statele Unite o vor ajuta să-și modernizeze armata și tehnica de luptă.
Un alt punct este apartenența Ucrainei la Uniunea Europeană, pana în anul 2030, în paralel cu implicarea europenilor în reconstrucția țării. Ucraina nu va recunoaște oficial suveranitatea Federației Ruse asupra teritoriilor ocupate.
Deocamdată nu se pune problema unui Tratat de pace,
pentru că el ar veni și cu despăgubiri, iar asta ar încurca și mai mult planurile administrației Trump. Cea mai probabilă variantă rămâne armistițiul. Unul încheiat cu garanții ferme de securitate pentru Ucraina.
În mod sigur, el va nemulțumi ambele părți. Pacea va fi probabil nedreaptă, dar asta nici nu mai contează. Important pentru americani este să oprească vărsarea de sânge și să treacă testul internațional al promisiunilor făcute de administrația Trump.
Nimeni nu poate ști cum va arăta în final pacea americană din Ucraina. Ce rol va juca China. Cum va fi administrat mesianismul rus promovat de țarul Putin. Ce rol va avea Uniunea Europeană, dacă va avea vreunul.
În general nu prea știm cum va arăta lumea post conflict. Cert este că toți așteptăm ca un criminal să fie oprit de un nebun. Unul se crede Mesia, iar celălalt zeița păcii căreia i-a fost refuzat Premiul Nobel.
România a „investit” în războiul din Ucraina,
direct și indirect, echivalentul unui PNRR.
Pentru a face posibilă atragerea banilor dintr-un PNRR sinucigaș, ne-am distrus echilibrele interne. Am împrumutat deja valoarea unui PNRR pentru a accesa banii din… PNRR. Ne umilim, cerșim, abia dacă trăim!
Nu vom recupera niciun cent din Ucraina. Banii sunt deja trecuți la pierderi asumate. Cine este responsabil?
Când luptele vor înceta, ar trebui să începem și noi să ne facem ordine în țară. Rușii nu ne vor ierta declarațiile belicoase și ostilitatea nedisimulată a celor care au condus România în perioada războiului. Noi de ce să-i iertăm pe cei care au distrus țara?
One thought on “Ucraina, dragostea unor trădători”
Comments are closed.