Presa nu mai este demult câinele de pază al democrației. Observând cum se gudură mass media românească, am spune că este mai mult un bichon în budoarul Puterii. Banii și interesele tribale prevalează adevărului și eticii profesionale.
Majoritatea consumatorilor produselor mass media
știe că jurnalismul mercantil este cel care controlează fluxul informațional. Nimeni nu-și mai pune întrebarea cât de onestă și independentă este presa. Convingerea generală este că banii decid direcția adevărului. O realitate care se întâmplă global, nu doar în România.
Cu foarte puține excepții, cel care plătește stabilește politica editorială. Patronatul este cel care decide cine trebuie linșat și cine promovat. Argați ai puterii sau sclavi ai arginților, ziariștii marilor trusturi de presă nu au mustrări de conștiință sau simțul ridicolului. Pot susține, fără să clipească, aberații care fac ridicolul să roșească de rușine.
Celor aflați în simbria trusturilor de presă li se alătură „independenții”. În realitate, cei mai mulți sunt doar niște bișnițari ai presei. Distribuitori de produse media (rareori originale, de cele mai multe ori plagiate) pe diferite rețele sociale. Preocupați de trafic și expunere, sunt mai puțin interesați de adevăr sau etică profesională.
Din rândul ambelor categorii menționate anterior
se decantează scursura jurnalismului mercantil: ziaristul cu aspirații politice. Silviu Mânăstire, Moise Guran, Robert Turcescu, Dan Diaconescu sau Sorin Roșca Stănescu sunt doar câțiva dintre ziariștii care și-au vândut credibilitatea pentru iluzia unei cariere politice care a sfârșit, pentru toți, lamentabil.
Dintre toți se detașează actualul europarlamentar PNL, Rareș Bogdan. Pe cât de virulent și incisiv a fost ca jurnalist, pe atât de libidinos și secătura s-a dovedit ca politician. „Cu cât ești mai prost, mai imoral, mai lingușitor, mai grobian, mai ticălos, mai curvă și obligatoriu corupt, ai șanse să devii politican de top” este definiția pentru care va rămâne Rareș Bogdan în istorie.
Portretul anterior era valabil până să intre autorul în politică. Rareș Bogdan a demonstrat că lichelismul nu are limite pentru o scursură absolută. Practic a depășit cele mai înfiorătoare definiții pe care le-ar putea imagina cineva pentru politicieni.
Revenirea, ca analist de politică externă, în studiourile Realitatea TV a lui Rareș Bogdan este dovada complicității dintre mass media și politicieni. Audiența și credibilitatea unui post TV nu pot decât să sufere când printre colaboratori sunt Rareș Bogdan, Liviu Alexa sau Miron Mitrea.
În fond, nici nu contează foarte mult. Realitatea TV are o politică editorială la fel de greu digerabilă ca oricare alt post de știri în România. Toate, fără excepție, sunt slugile unor grupări de interese. Niciunul nu are ca prioritate poporul român.
În ultimele luni presa românească
este într-o nesfârșită campanie electorală. Pare că suntem prizonierii unui lagăr în care suntem condamnați să alegem în funcție de convingerile și retorica mass media.
Unele posturi de știri se străduiesc permanent să-l demonizeze pe Georgescu, obținând efectul invers. În opoziție, Realitatea TV pare că nu există decât pentru a-l promova pe Georgescu. Și în cazul lor rezultatul este opus așteptărilor. Practic se anulează reciproc.
Prea mult Georgescu pe ecran dăunează grav igienei sociale! Prea sufocantă prezența „președintelui ales” și deja enervantă sintagma respectivă. Am înțeles disperarea cu care unii se agață de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, dar nu ar trebui să rămânem captivi ai unui eveniment care și-a consumat deja doza de spectacol.
Prea multe știri, prea multe emisiuni, prea iritantă prezența lui Georgescu pe ecran. Senzația este că Realitatea Plus s-a transformat în Georgescu TV. Am ajuns să deschidem timid frigiderul, de teamă să nu răsară chipul lui Georgescu printre oale și bucate.
Agresivitatea cu care aproape toate subiectele ajung cumva în zona Georgescu devine tot mai supărătoare. Este o lipsă cumplită de imaginație să se tot peroreze aceeași idee cu atâta brutalitate. Mai puțin contează dacă este bună sau nu ideea, de ce să fie atât de violent mediatizată?
Prea multă patimă și intensitatea
încearcă să transmită presa. Fiecare este liber să aibă opțiuni personale, simpatii sau chiar pasiuni pentru un candidat sau o formațiune politică. Nu ar strica, însă, mai mult echilibru și mai puțin vitriol aruncat peste electorat.
Băsescu și Iohannis au dezbinat teribil poporul român. Am ajuns să sărbătorim Unirea din reflex sau doar pentru a onora memoria înaintașilor. Altfel, suntem o națiune profund fracturată.
Suntem atât de penibili încât ne jignim, insultăm și agresam doar pentru că avem opțiuni diferite. Pe unii îi numim astăzi „georgisti” sau „suveraniști”, atribuind cuvintelor conotații peiorative. S-a ajuns de la expresii de genul „marș, mă” la Georgescu TV până la „fir-ați ai dracu’ de comuniști! Ok?” la Bichon 1 TV.
Nu, nu este OK! Dimpotrivă, ar trebui ca unii realizatori TV să primească suspendări, un fel de cartonaș roșu, pentru astfel de derapaje.
Am înțeles că am fost martorii unei lovituri de stat. Indiferent cum ar motiva cineva decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor, nu a fost prezentat public niciun motiv rezonabil și legal pentru o astfel de decizie.
Am înțeles că suntem în situația unui Guvern ilegitim. Sau că actuala Putere este tot mai puțin digerată de electorat. Totuși, dacă nu ar fi fost votul popular nu ar fi avut parlamentarii necesari pentru a trece Guvernul.
Respectarea opțiunilor electoratului este obligatorie în cazul lui Georgescu, dar opțională sau discutabilă în ce privește majoritatea parlamentară?
Avem politicienii pe care îi merităm. Poporul este cel care a votat pentru ca PSD să rămână principalul partid din România. Nu a contat situația economică, scandalurile sau modestia intelectuală a unor lideri. Românii au decis că Ciolacu merită încă un mandat de premier.
Diferența este enormă între critica
pe care o facem candidaților și cea aruncată asupra electoratului.
PSD și PNL s-au bălăcărit în campania electorală pentru a oferi circ alegătorilor. Solidari cu partidele, la fel au făcut și susținătorii lor. Politicienii doar au simulat cearta. Printre electori, unii chiar au stricat prietenii.
În anul 2009, 5,3 mil. români l-au votat pe Băsescu. Peste doi ani și jumătate, 7,4 mil. au votat pentru demiterea lui și doar 0,9 mil. l-au susținut. Peste 6,5 mil. de români l-au votat pe Iohannis în anul 2019. A avut mai multe voturi decât la primul mandat. Electoratul a fost cel care i-a vrut la Cotroceni pe Băsescu și Iohannis. Indiferent cât de mult au fost disprețuiți ulterior, alegerea a fost a poporului.
PSD conduce Guvernul pentru că a avut 2.065.087 voturi, cu 375 mii mai mult decât următorul partid, AUR.
Călin Georgescu a avut 2.120.404 voturi, în primul tur al prezidențialelor. Mai mult decât PSD la parlamentare și cu 389 mii de voturi mai mult decât Lasconi.
Democrația ne obligă să respectăm atât electoratul PSD cât și cel pe care îl are Georgescu. Asta ar trebui să mediatizeze presa, dacă dorește să apere democrația.
PSD este responsabil de situația actuală a României, dar să nu creadă cineva că AUR sau USR vor arunca nectar și ambrozie peste popor. Georgescu este doar imaginea revoltei unui segment de populație care dorește o schimbare, dar ar fi stupid să considerăm că este altceva decât „aceeași Mărie, cu altă pălărie”.
Trist este că presa nu mai este nici a patra putere în stat, nici câinele de pază al democrației. Este instrumentul prin care unii împrăștie, fără discernământ, ură și discordie.
Presa susține doar retorica banilor. „Follow the money” și veți realiza cine își dorește ca poporul român să fie dezbinat!
One thought on “Presa, bichonul din budoarul Puterii”
Comments are closed.