O victorie à la Pirus este un succes al cărui cost depășește beneficiile. Expresia provine de la o victorie a regelui Pirus al Epirului împotriva romanilor (279 î.Hr). Bătălie câștigată, dar cu pierderi foarte mari. Potrivit lui Plutarh, când Pirus a fost felicitat pentru victorie, ar replicat: „Încă o victorie ca asta și suntem terminați”.
Succesul operațiunii „SpiderWeb”, prin care Ucraina a distrus 40 de bombardiere nucleare ale Rusiei s-ar putea să rămână în istorie ca o altă victorie à la Pirus.
Conform serviciilor de informații ucrainene, atacul a provocat pagube în valoare de peste 7 mld. USD. A afectat direct peste 30% din capacitatea Moscovei de a lansa rachete de croazieră cu rază lungă.
Operațiunea ”SpiderWeb” ar fi demonstrat nu doar capacitatea de atac în profunzimea teritoriului rus, ci și un nou tip de război asimetric, inventiv și bazat pe tehnologie locală. Bucuria celor încântați de succesul atacului ucrainean a fost urmată de ode și laude la adresa Ucrainei.
„Umilință de manual: Operațiunea „Spiderweb” a călcat în picioare aroganța lui Putin” s-au întrecut site-urile de știri în titluri victorioase.
Din păcate, istoria reține multe astfel de victorii „strălucitoare”.
Pe 7 septembrie 1812 începea campania lui Napoleon împotriva Rusiei cu victoria de la Borodino. După ce a stat câteva zile în Moscova aflată în flăcări, Napoleon s-a retras pierzând peste jumătate din armata sa.
Un alt exemplu ar fi atacul de la Pearl Harbour. O mare victorie a Japoniei. Ce a urmat, însă, a fost catastrofal pentru întregul arhipelag japonez.
Până și primul război mondial a fost tot o victorie à la Pirus pentru Aliați. După patru ani de lupte, deși au înfrânt Puterile Centrale, toate statele participante erau mai slăbite (economic, social, și demografic) decât în anul 1914.
După ce trec aburii succesului,
ar trebui să ne înspăimânte nivelul de escaladare al conflictului pe care îl produce operațiunea „SpiderWeb” a Ucrainei.
Putem doar spera că neutralizarea celor 40 de bombardiere nucleare nu va ajunge o altă victorie „à la Pirus”. Aparatele de zbor nu reprezentau o amenințare directă și iminentă pentru Ucraina. În plus, dacă și-ar dori să provoace lovituri nucleare, Rusia are nevoie doar de 1 % din arsenalul său pentru a face praf Europa.
La începutul războiului din Ucraina, Moscova dispunea de 812 rachete balistice dotate cu focoase nucleare, care pot fi lansate de pe uscat. Alte 512 erau amplasate pe submarine. Se estima că un număr suplimentar de 200 de proiectile nucleare s-ar află la bazele bombardierelor. Încă o dată, datele sunt din anul 2022. Astăzi cu siguranță arsenalul Rusiei este mult mai sofisticat.
Sigur, după „agresiunea ilegală și neprovocată” a Rusiei împotriva Ucrainei, orice acțiune a Kievului este nu doar legitimă, dar și intens mediatizată. Practic Zelensky își poate permite orice, inclusiv extinderea conflictului către țări care nu au nicio legătură cu războiul, dar…
Oricât de spectaculos ar fi succesul operațiunii aceasta sabotează clar procesul de pace. Dacă unii aveau rezerve serioase în ce privește deschiderea lui Putin către negocieri reale, acum nimeni nu se mai îndoiește de onestitatea intențiilor lui Zelensky. De altfel, discuțiile planificate ieri, 2 iunie 2025, la Istanbul au durat puțin peste o oră și s-au limitat la înmânarea unui document cu termenii impuși de Rusia pentru încetarea ostilităților.
Cui bono (cui folosește) atacul din urmă cu câteva zile? Rămâne de văzut! Putin ataca fără discernământ și până să fie provocat la un astfel de nivel. Rușii nu sunt recunoscuți pentru delicatețea cu care își conduc operațiile militare și respectul față de integritatea civililor.
În ce privește România, situația
este cât se poate de senină și lipsită de griji. Mai ales după ce Nicușor a declarat recent, la Vilnius, că ne propunem să ajungem la un buget de apărare echivalent cu 5% din PIB, printr-o creștere etapizată în următorii ani.
„Așa cum am spus, 5% înseamnă 3,5% plus 1,5%. Parte din acei 1,5% sunt lucruri pe care noi oricum le facem. De exemplu, știți că urmează să avem un exercițiu militar la Cincu în această toamnă. Și pentru ca trupele să poată se desfășoare, e nevoie de lărgirea unor străzi, de construcția unor poduri. De tipul ăsta sunt cheltuieli de 1,5%”, a explicat Nicușor Dan.
Putem aloca 50% pentru apărare, dacă nu reușim să operaționalizăm capabilități militare moderne contează mai puțin cum explicăm această creștere. La nivel declarativ politicienii noștri sunt campioni.
Sigur, am putea disimula procentul în 35 % pentru studii de fezabilitate, 10% pentru externalizarea apărării către terți din alte state, 3% pentru protecția demnitarilor în caz de război, 1% cheltuieli cu personalul din structurile de apărare și 1% pentru… înzestrare. În felul acesta ne rămân bani, anual, pentru câte o baterie Patriot, pe care să o donăm Ucrainei.
În fond, de ce am avea nevoie de capabilități militare robuste când noi îl umilim pe Putin cu legislația?
„Acum, cu noua lege adoptată,
armata română va putea să doboare dronele în derivă aflate pe teritoriul nostru. (…) În momentul în care Putin va vedea că doborâm dronele, n-o să mai aibă tupeul să le trimită” aflăm de la generalul Virgil Bălăceanu.
Rușii sunt înfricoșați că ne-am actualizat legislația. După 3 ani de război, România a reușit să aibă legislația necesară unor intervenții militare pentru protejarea teritoriului național. S-a terminat cu zborul dronele bezmetice prin Deltă și deranjul metabolismului pelicanilor.
Se termina războiul și noi nu reușeam să începem pregătirile pentru apărarea granițelor. Acum, cel puțin legal, suntem pregătiți să ne apărăm de ruși. Până zilele trecute era deranj mare dacă veneau. Nu aveam bază legală să-i primi decât diplomatic sau… tradițional, cu palincă și sobor de lăutari.
„Poți să nu sesizezi Curtea Constituțională că o lege nu este concepțională deși legea duce la apărarea integrității fizică a cetățenilor” ne mai spunea generalul într-un alt interviu.
Din fericire Bălăceanu este general în retragere. Nu se dă dus de pe micile ecrane, dar nici nu-l cheamă nimeni la război. Perspectiva de a mai fie implicat în operații militare, altfel decât la televizor, este nulă. Din nefericire nu este singurul care are o astfel de gândire militară profundă.
Cât despre ruși, așa le trebuie dacă nu se hrănesc din izvorul de înțelepciune pe care îl revarsă generalii noștri. Lacunele legislative trebuie să fi permis atacul plin de succes istoric al dronelor ucrainene.
Un lucru este cert, războiul este departe de final. Probabilitatea ca acesta să treacă de granițele actuale crește.
Ce uită cei care se străduiesc să-l extindă este că Rusia deține resurse imense și o capacitatea de a duce războiul pe termen lung, indiferent de costuri. Distrugerea celor 40 de bombardiere le-a rănit mai mult orgoliul decât capacitatea de apărare sau setea de a ucide.