Pe nimeni nu interesează pensiile militare

Aparent pe nimeni nu interesează pensiile militare. Doar aparent! Pentru că ultimul protest al militarilor în rezervă și retragere a provocat neliniște printre liderii politici și generalii de la vârful Armatei. Nu este comod să ai la poarta MApN peste 5000 de rezerviști care își strigă public nemulțumirile! Impactul a fost cu atât mai mare cu cât s-a întâmplat într-o zi cu triplă semnificație aniversară.

Unde-i NATO să ne vadă/ Cum cerșim dreptatea-n stradă” a fost un banner așezat între alte două care anunțau „înmormântarea gradului militar”.

Ce țară NATO a mai avut proteste ale militarilor în rezervă generate de multiplele nedreptăți și inechități pe care aceștia le suportă? Niciuna! România este singurul membru al Alianței în care militarii în rezervă și retragere sunt umiliți, insultați, discriminați…

Este cu atât mai grav cu cât suntem una dintre țările aflate în proximitatea războiului din Ucraina. Unul care nu sensibilizează atitudinea politicienilor români față de rezerva Armatei. Când plătești 7 baterii Patriot, încă din anul 2019, dar după cinci ani abia dacă reușești să operaționalizezi una… ce sensibilități să-ți provoace războiul?

Programul „avion multirol” are peste 10 ani de existență. În prezent nu reușim să asigurăm elementara poliție aeriană. Tot NATO să trăiască! „Aniversăm” curând 8 ani de când a fost declanșat programul „sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) PATRIOT”. Ne putem lăuda cu una dintre cele 7 baterii (aproape) capabilă de misiune.

Cu generali ca Ciucă și Incicaș, România începea programele de înzestrare la debutul primului război mondial și reușea să aibă câteva capabilități aproape gata de luptă la sfârșitul celui de-al doilea. Bine, cu Ciucă participam și la cel din Vietnam!

De ce ar fi importantă rezerva Armatei?! Liderii politici și militari ai României nu au o prioritate din apărarea țării. Altele sunt interesele!

Un protest care trebuie repetat!

Protestul din 9 mai a fost un succes! Dincolo de sincopele din organizare succesul a fost asigurat de prezența rezerviștilor într-un număr care a depășit așteptările. Este motivul pentru care se încearcă, subtil sau agresiv, sabotarea protestului următor, cel din 7 iunie 2024.

Protestul anterior a fost un prim semnal. Potențialul mobilizator al militarilor în rezervă nu trebuie neglijat. Chiar dacă mulți au ales să ignore sau să minimalizeze prezența rezerviștilor în stradă.

De ce să afirmi că „au fost cam 2000 de oameni” când Jandarmeria a estimat numărul participanților la 5500? Pentru că … „diavolul se ascunde în detalii”! Un adversar experimentat nu atacă niciodată frontal. O face subtil, cu răbdare si scrupulozitate.

Mă văd nevoit să dau o veste proastă celor 30.000 de pensionari militari care vor veni pe data de 07.06 să demonstreze pentru actualizarea soldelor de grad…” își începe articolul unul dintre foștii (!) susținători ai generalului Ciucă. Dacă mai este sau nu printre apostolii președintelui PNL rămâne la aprecierea fiecăruia. Paragraful anterior l-ar așeza fără problema în „echipa” cu care Ciucă își scrie cartea autobiografică (sic!).

Este doar ironie în trimiterea către cei „30.000 de pensionari militari” sau îngrijorare provocată de o acțiune aparent inutilă?

Pentru toate nedreptățile vinovată este doar Comisia Europeană

Ce încearcă autorul articolului care începe cu o remarcă aparent malițioasă la adresa militarilor în rezervă? Să scadă disponibilitatea acestora de a participa la protestul din 7 iunie 2024?

Un articol despre o inițiativă legislativă fără legătură cu militarii (activi sau în rezervă) este folosit ca pretext pentru o concluzie stupidă.

Un deputat neafiliat propune modificare Legii nr. 360 / 2023 privind sistemul public de pensii. Acesta ar fi dorit ca „locurile de muncă cu condiții speciale” să includă și „personalul navigant punte ce își desfășoară activitatea pe navele de salvare sau depoluare de pe navele maritime și fluviale”.

De aici, printr-o logică alambicată, se ajunge la concluzia că Legea 223/ 2015 nu suportă niciun fel de modificare pentru că ar produce indigestie Comisiei Europene. Mai grav, ar periclita buna desfășurare a unui PNRR, care oricum este făcut praf.

Domnii din MApN știau foarte bine că nu se pot face modificări la cuantumul pensiilor prin Legea 223, niciun guvern și nici Parlamentul nu ar îndrăzni așa ceva, pentru că AR ÎNCĂLCA ANGAJAMENTELE LUATE PRIN PNRR, în primul rând pentru că modificările făcute prin Legea 282 și măsurile de reducere a cheltuielilor cu pensiile speciale, nu pot fi încălcate” se spune în articol.

Este corect! MApN a indus în eroare delegații protestatarilor din data de 9 mai 2024. Nu pentru că ar fi fost foarte inteligenți, cât pentru că nu aveau nicio putere sau pârghie să promită ceva. „Delegații” ar fi trebuit să insiste pentru revenirea la forma inițială a Legii 80/ 1995 privind statutul cadrelor militare și a Legii 223/ 2015 privind pensiile militare de stat, prin inițiative legislative promovate de MApN. Ar fi fost o situația care ar fi probat cu adevărat bunele intenții ale MApN.

Cu toate acestea, afirmația că PNNR, Comisia Europeană sau Nunțiul apostolic interzic Parlamentului României să modifice Legea 223/ 2015 este o aberație.

Ucraina merită un Patriot românesc, militarii în rezervă doar insulte

Nicăieri în textul Legii 282/ 2023 nu există o interdicție privind modificarea ulterioară a Legii 223/ 2015. Indiferent cât de radicală și dictatorială ar fi Comisia Europeană, este greu de acceptat că ar interzice modificarea unei legi din domeniul Apărării. Mai ales când legea în cauză este despre militarii unei țări aflată la graniță cu războiul de care se teme întreaga Europă.

Amendarea Legii 223/ 2015, despre care se vorbește atât de mult, nici măcar nu adaugă la normă. Nu face decât să restabilească, în parte, forma inițială a legii. Aia votată de reprezentanții poporului, Parlamentul României, și pe care Guvernul a modificat-o prin ordonanță de urgență.

Ce ar însemna creșterea cheltuielilor cu pensiile militare prin mărirea soldei de grad? Nerespectarea Jalonului 215 din PNRR.” Notificarea este făcută de același autor care batjocorește protestele militarilor.

Creșterea cheltuielilor cu pensiile militare” nu afectează sub nicio formă Bugetul României. Pensiile militare nu au avut nicio creștere în ultimii ani, deși Bugetul MApN ar fi permis. Măcar pentru că, în fiecare an, Armata a returnat sute de milioane de euro, uneori miliarde, dintr-un buget pe care este incapabilă să-l cheltuiască.

OUG 28/ 2024 este despre „stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării Naționale…”, dar modifică, completează sau stabilește derogări de la Codul Fiscal până la Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010. Ideea că nu ar putea amenda Legea 223/ 2015 sau Legea 80/ 1995 este falsă și nu face decât să susțină retorica MApN și a Guvernului.

În ultimă instanță, cel mai sumbru scenariu, ce ar însemna „nerespectarea Jalonului 215 din PNRR”? România ar pierde mai puțin decât valoarea unei baterii Patriot pe care urmează să o cedăm Ucrainei.

Pensiile militare nu ar trebui negociate

Protestul rezerviștilor din 9 mai 2024 nu a fost relatat de niciuna din televiziunile „bine cotate” (Pro Tv, Antena 3, DIGI24, Antena 1). Nu au trimis nici măcar un reporter să se intereseze de ce se adună peste 5.000 de oameni lângă Parlament.

Atitudinea mass media și a societății în general, față de militarii în rezervă și retragere, oscilează între indiferență și ostilitate. Chiar dacă, pentru sacrificiile și privațiunile pe care le suportă, militarii merită măcar respect și considerație.

Protestele rezerviștilor nu sunt despre negocierea unor pensii mai mari. Sunt despre respectarea angajamentelor pe care statul român și le-a asumat față de militari.

Protestul din 7 iunie 2024 trebuie să aibă loc! Indiferent cât de mult încearcă unii să demobilizeze sau demoralizeze eventualii participanți.

Prezența la protest trebuie să depășească, iarăși, așteptările! Participarea a cel puțin 10.000 de militari s-ar putea să atragă atenția mass media. Măcar pentru că protestul se va întâmplă în Piața Victoria și în preajma alegerilor.

Ulterior, militarii în rezervă și retragere ar putea să organizeze un protest în fața Ambasadei SUA la București.

Politicienii americani își respectă militarii. Poate n-ar strica să le explice și celor români de ce fac asta! Americanii consiliază Armata României, până la vârful ei, de foarte mulți ani. Poate reușesc să transmită și respectul pe care militarii activi ar trebui să-l aibă față de cei în rezervă. În cele din urmă, dacă tot suntem colonie, să ne plângem stăpânilor. Din câte se vede politicienii noștri nu au libertatea (sau luxul) unor decizii proprii.

În perioada 9-11 Iulie 2024 are loc la Washington Summit-ul aniversar al NATO. Alianța sărbătorește 75 de ani de existență. Un protest al rezerviștilor, în fața Ambasadei SUA la București, în ziua deschiderii Summit-ului de la Washington, sigur nu va trece neobservat.

După ce epuizează subiectul „Ucraina”, poate se apleacă aliații și pe situația rezerviștilor din Romania. Politicienii noștri nu au timp sau disponibilitate!

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Post Scriptum

Trebuie corectată informația privind numărul estimat al participanților la protestul din 7 iunie 2024. Autorul articolului, la care am făcut trimitere, l-a relatat corect, conform cifrelor avansate inclusiv de organizatorii protestului.

În fond, poate chiar este îngrijorat și l-am acuzat gratuit de intenții oneroase.