Departe de ochii noștri, frontul ucrainean se prăbușește dramatic și accelerat. Ajutorul militar, american sau european, este tot mai relativ. Moartea nu obosește secerând vieți, crima este pe cale să fie recompensată. Iar lumea, pricopsită deja cu țarul Putin, junghiul democrației, are acum parte și de tusea ei, președintele ales al SUA, domnul Trump.
Schimbul de replici dintre președinții Putin și Macron („Încă există persoane care vor să se întoarcă pe vremea lui Napoleon” vs „Singura putere imperialistă pe care o vad astăzi în Europa este Rusia„) arată dramatismul acestor zile. Retorica mass media, ceea ce auzim și vedem, este cel mai puțin grav. În spatele ușilor închise este măcel!
Istoria se repetă și ne este prezentată că o farsă globală. După ce a pierdut Războiul Rece, Kremlinul a câștigat prin proxy… Administrația Trump. În acest moment, avem un rău la pătrat, doi autocrați care susțin aceleași narative, diferă doar alfabetul în care mint.
Și totuși, speranță încă mai este. Lumea pare că se trezește. Încet, dar tot mai clar, chiar și America, prin câteva voci, începe să-și limpezească pozițiile.
Când a anunțat că Franța este noua umbrelă nucleară a Europei,
Macron a reușit să provoace zâmbete condescendente printre jurnaliștilor ruși arondați Kremlinului. Cei care opinau că președintele Franței va fi cel care va semna cu Putin capitularea Europei. Pentru bătrânul continent, însă, a fost semnalul vital pentru ceea ce mulți analiști militari și decidenți din politică denumesc autonomia strategică a Europei.
Un semn al conștientizării că NATO și celebrul articol 5 s-ar putea să nu mai funcționeze, cel puțin astăzi când trăim într-o nouă eră, așa cum s-a exprimat liderul de la Élysée!
Ar fi infantil să confundăm SUA cu noua ei administrație. Una în care nu știi cine este sub ketamină și cine tulburat de fel. La fel ar fi o naivitate fără margini să nu înțelegem că pentru Europa nu (mai) există salvatori externi.
Declarația președintelui francez, reacțiile celorlalți prim miniștri, determinarea premierului britanic și a noului cancelar german Merz, dar și alăturarea surprinzătoare a președintelui turc Erdogan sunt primii pași către emanciparea de sub mirajul unchiului Sam. Cel puțin pentru următorii ani!
Soarta continentului trebuie decisă la Bruxelles, la Berlin și la Paris, la București sau Varșovia, nu la Washington și la Moscova. Semn al limitărilor democrației, dar mai ales al accidentelor ei, samsarul ajuns astăzi în fruntea Americii s-a transformat în bișnițar care oferă protecție și promisiuni la suprapreț.
Ce ironie! Solida democrație americană, care pretinde că exportă libertate, vrea ca europenii să devină târgoveți în bazarul mondial. Acolo unde valorile se negociază și principiile sunt scoase la licitație. În loc să-l copleșească pe Putin economic, acum când este cel mai vulnerabil, administrația Trump a ales să pedepsească victima și, odată cu ea, continentul european.
Putem înțelege că SUA nu vor să mai sponsorizeze securitatea Europei, deși și-a dorit asta decenii la rând, dar de ce se înhăitează cu agresorul?
Europa se află astăzi într-un moment critic
al existenței sale. Pare prizoniera jocului nemilos și cinic dintre Trump și Putin. Sferele de influență se împart brutal, iar vocile slabe militar și politic sunt ignorate.
Deocamdată, cel mai important avantaj militar al rușilor și cel mai mare pericol pentru Europa este președintele ales al Americii, Donald Trump.
Continentul este prins între ambițiile imperiale ale Rusiei și calculele antreprenoriale ale Americii. Doi agresori care văd în slăbiciunea europeană o fantastică oportunitate strategică. Trump urăște Europa nu numai pentru că este un incult sinistru, dar şi pentru că nu înțelege nimic din ea. „EU was created to screw the United States” (UE a fost creată pentru a înșela Statele Unite) declara încântat de sine Trump, în urmă cu câteva săptămâni.
Omenirea este foarte norocoasă că nici una dintre cele șapte minuni ale lumii antice nu se află pe teritoriul american, altminteri cine știe ce troc i-ar mai fi trecut prin cap lui Donald Becali de la Casa Albă.
În același timp, Europa este măcinată din interior
de un cancer sistemic. Corupția erodează credibilitatea instituțiilor. Politicile tembele (climatice, energetice, imigrația, woke ismul) au generat populism masiv (cu soluții simple la probleme complexe). Și, cel mai grav, prăpastia dintre elitele politice și cetățeni atacă bazele democrației europene.
Când milioane de europeni nu mai vad în instituțiile Uniunii un factor de protecție și de prosperitate, ci doar o birocrație îndepărtată care le complică viața, evident că fundamentul edificiului se clatină. Deciziile sunt greoaie. Mecanismele nu funcționează. Când sună telefonul în cancelariile europene nu știi cu cine să vorbești, așa cum spunea Henry Kissinger, celebrul secretar de stat american în anii ’70. Vulnerabilitatea actuală a Europei nu este un accident, ci rezultatul deceniilor de complezență geopolitică și dependență strategică.
Lecțiile sunt clare și sunt valabile și pentru România.
Când Europa este divizată, alții îi decid soarta. Momentul actual cere curaj, determinare și o viziune comună pentru securitatea sa militară, energetică și economică. În acest fel, o cumplită criză geopolitică, militară și de identitate poate fi transformată într-o fantastică oportunitate a renașterii și a rescrierii proiectului european.
Pentru a câștiga respect pe scena globală, Europa trebuie să redescopere virtuțile care au definit momentele sale de măreție: curajul, disciplina și viziunea pe termen lung. Europa s-a reconstruit din propria ei cenușă de prea multe ori că sa nu reușească iarăși.
În ultimii ani, din inconștiență și incompetență, Europa și-a demolat barierele ideologice. A sfârșit prin a-și nemulțumi propriii cetățeni. A promovat un confort material, de tip american, care subminează fundamentele morale. O păguboasă cultură a consumului care nu mai înțelege conceptul de datorie națională.
Această slăbiciune morală este mai periculoasă decât orice deficit militar. Una care ne sugerează că europenii nu sunt dispuși la nici un fel de sacrificiu pentru a-și apăra libertatea.
În timp ce europenii tot dezbat
creșterea cu 1% sau cu 2% a bugetelor de apărare, popoarele li se cere să își sacrifice viețile pentru valori pe care elitele le-au coborât la nivelul unor simple sloganuri.
Într-o Europă tot mai diluată cultural și identitar, se condamnă demnitatea națională și patriotismul local. Liderii și elitele se comportă de parcă doresc să-și pedepsească popoarele. Iar dacă nu asta le-ar fi intenția ar trebuie să demonstreze că sunt determinați să le apere.
Serviciul militar obligatoriu ar trebui să fie un prim pas.
Sigur, mulți se vor irita și vor declara ideea cel puțin arhaică, daca nu de sorginte comunistă. Cum să le zdruncinăm confortul și echilibrul tinerilor cu câteva luni de pregătire militară care i-ar transforma în cetățeni de nădejde ai cetății?
Doar niște lideri capabili,
ar putea face din această sperietoare de moarte o meserie respectată și cât se poate de onorabilă. Prin proiecția unei cariere militare la înalt nivel tehnic și academic. Prin solde și respect care să reflecte efortul, riscurile și privațiunile de tot felul la care obligă haina militară.
Din nefericire, Armata se prezintă astăzi rușinos în fața poporului român. Cu cohorte de generali și ofițeri superiori obedienți, blazați sau incompetenți. Cu contracte privind achizițiile militare, fie neîncheiate din motive obscure, fie susceptibile de șpagă. Cu scandaluri care macină încrederea populației și pun la îndoială onoarea și demnitatea militară.
Armată română este măcinată de corupție. Este la rândul ei infiltrată de tagme de viteji care îmbină jumătățile de adevăr cu jumătățile de cunoștințe într-un cocktail toxic al ideologiilor care susțin excepționalismul și puritatea neamului românesc. Numai bun de jefuit de către ei înșiși!
Fără o Armată puternică, fără capabilități militare capabile să furnizeze securitate granițelor, fără o rezervă consistentă și deplin integrată în arhitectura de apărare a României, vom rămâne ceea ce am fost permanent în preajma marilor crize globale: niște desculți descumpăniți numai buni de fraierit.
Confortul ne-a slăbit îmbuibându-ne, bunăstarea ne-a orbit și ne-a anihilat simțurile. Am confundat prosperitatea cu puterea și consumul cu libertatea. Asta deși războiul de lângă noi ar trebui să ne convingă de ce libertatea trebuie apărată. Sigur suntem liberi să alegem să stăm în genunchi, cu capul plecat și, eventual, cu mâna întinsă.
One thought on “Europa între Trump și Putin”
Comments are closed.