Dacă în „Star Wars” aveam Atacul Clonelor, în România modernă trăim un spin-off balcanic: „atacul dronelor”, o producție cu buget redus, dar cu distribuție bogată — drone ucrainene, drone rusești, drone rătăcite, drone plictisite, drone obosite, drone care s-au săturat de conflict și vin în concediu la noi.
De la începutul războiului, în România au intrat mai multe drone decât investitori străini. Și, spre deosebire de investitori, dronele sunt primite cu o ospitalitate impresionantă. Nu le verifică nimeni. Nu le întreabă nimeni ce intenții au. Și, cel mai important, nu le deranjează nimeni.
În tot acest timp, autoritățile noastre reacționează cam ca un profesor de sport în ultima zi de școală: se uită, dau din cap… și speră să se termine repede.
În alte țări, dronele sunt tratate ca potențiale amenințări. În România sunt musafiri speciali. Aproape VIP.
Vin, se plimbă, vizitează Dobrogea și Moldova, iar în final se odihnesc prin lanurile de porumb — ca niște backpackeri extenuați de atâtea experiențe culturale.
Dronele au înțeles că dacă intri neinvitat în România nu ești considerat agresor. Dimpotrivă, ești primit cu protocol și escortă aeriană.
Dacă George Lucas ar fi filmat în Balcani, ar fi renunțat la săbii laser. Ar fi filmat drone care intră și ies senin din spațiul aerian românesc, în timp ce noi trimitem avioane doar ca să le însoțim, nu să le atingem.
De fiecare dată când apare o dronă „protocolul” este bine stabilit. Activăm sistemul radar, costisitor și aproape nefolositor. Selectiv și în funcție de vreme ridicăm avioane. Neapărat dăm comunicate de presă și scoatem ministrul într-o conferință în care să-și sublinieze aroganța și ignoranța. Și trimitem mesaje RO-Alert cât să înțeleagă populația grozăvia situației.
O coregrafie impecabilă din care lipsește doar acțiunea. Acum, nici noi nu le putem avea pe toate.
Mecanismul de combatere a amenințărilor care ne alimentează anxietatea
Primim mesaje de genul: „A fost detectată o țintă aeriană. Nu știm ce e. Evitați zona. NU ne sunați că și așa suntem înspăimântați”
Asta da informație clară, completă, liniștitoare, ca pentru o populație care deja a trecut prin pandemie, pe urmă prin armate de scumpiri și acum prin… drone.
Locuitorii din Galați au primit mai multe alerte decât spectacole culturale. Acolo, „atacul dronelor” e deja tradiție locală.
Declarativ suntem vigilenți. Practic, avem o strategie clară: „Stăm pe loc și sperăm să treacă.”
Dar asta nu înseamnă că generalii noștri sunt indiferenți. Nicidecum. Cum să fie indiferenți când puzderia de drone îndrăznește să le tulbure siesta instituțională, ritual sacru al oricărui înalt strateg român? Fiecare zbor neautorizat produce o vibrație subtilă în perdelele de la birourile lor, iar asta e deja o problemă de securitate națională: deranjează liniștea.
Și ministrul Apărării pare la fel de afectat. Alertat chiar.
Atât de alertat încât a comandat o ședință strict secretă în Catedrala Mântuirii Neamului. Unii au fost chiar deranjați de modul în care militarii și-au stabilit ședința în lăcașul de rugăciune cu sute de oameni așteptând-și rândul la ușă.
Ce credea lumea că s-a discuta acolo? Bugetul? Noile radare? Mânuirea Armatei?
Nu, a fost o sesiune solemnă despre sprijinul spiritual necesar pentru a combate pericolul aerian. Păi dacă amenințarea vine din cer, e logic să ceri sprijin… tot de sus.
Se spune, pe surse, că s-ar fi stabilit chiar și un protocol: după detectarea dronelor cu radarul pământean, responsabilitatea trece către sistemul de apărare aeriană spirituală. În fond, de ce ne-ar trebui Patriot când avem cea mai mare Catedrală ortodoxă din lume, complet utilată pentru intervenții… metafizice?
O colaborare modernă între tehnologie și teologie — în care prima nu prea funcționează, așa că ne bazăm pe a doua.
Românii cu pedigree rusesc în luptă cu agresorul … prietenos
În noul program anunțat cu mândrie progresistă de către primul ministru al apărării care nu a trecut prin armată, „militarul în termen voluntar”, România ar putea să recruteze proaspăt românizații din Est.
Aceștia ar avea un mare avantaj strategic. O comunicare culturală și tehnică excelentă cu dronele rusești. Cine altcineva să le „înțeleagă” mai bine?
România a ajuns, în percepția amară a multora, patria oportunităților… pentru oricine altcineva decât românii. Moldovenii, ucrainenii, ba chiar și rușii pare că au parte de un tratament mai grijuliu decât cetățeanul autohton, care plătește de-o viață taxe, impozite și benzină la preț de lichid prețios.
Noi ne „mulțumim” cu biruri tot mai inventive, cu partide politice care ne promit austeritate ambalată în optimism și cu celebrul „dosar cu șină”… cronica birocratică a unei înfrângeri lente.
Cei care fug de război (mai mult încearcă să ne bage într-unul) primesc pachete de ajutor generoase, cu acces mai simplu la servicii, uneori chiar cetățenie.
Pentru că, în Europa Unită, cetățenia română pare să fi devenit o formalitate mai ieftină decât schimbarea buletinului în România.
Străinii pare că primesc cetățenie mai repede decât își fac românii programări la pașapoarte. În timp ce dronele intră mai liber decât tirurile în vămi.
Și totuși ne mirăm de ce „atacul dronelor” continuă.
În ritmul ăsta, „atacul dronelor” nu mai este o amenințare, ci o rubrică stabilă în programul zilnic al țării, între „știri politice” și „starea vremii”. Dronele vin, pleacă, se simt ca acasă, iar noi rămânem tot cu declarațiile, alertele și rugăciunile. Până la urmă, dacă tot suntem un stat în care cerul decide mai multe decât guvernul, măcar să ne obișnuim: sezonul dronelor abia a început.