Cine intră într-un supermarket la ora prânzului are mari șanse să vadă un „spectacol” care ne definește ca popor. Dar mai ales ne arată ce fel de clasă politică avem. Oameni în vârstă, părinți cu copii în brațe și oameni obosiți împing cărucioare cu produse aproape expirate. Sunt singurele pe care și le permit.
Acești oameni sunt și cei care merg la vot. Pentru ei, ziua votului pare o mică sărbătoare în mijlocul unei existențe cenușii. Se îmbracă frumos, cu hainele cele mai bune. Merg la secția de vot cu speranța că pot schimba ceva.
Ei sunt cei care au lucrat și încă lucrează în trei schimburi. Sunt cei care și-au învățat copiii să salute și să cedeze locul în autobuz. Au făcut foamea ca să cumpere un computer copilului. Îi cunosc pe toți cizmarii din cartier, pentru că repară încălțările, nu le aruncă. Dintr-un singur pui fac trei feluri de mâncare.
Cumpără mereu varianta ieftină a medicamentelor. Nu au restanțe la întreținere. Ei sunt oamenii normali. Ei sunt cei care, în 1989, au crezut în promisiunea unei democrații adevărate. Sunt copiii acestor oameni.
Democrația aceea a fost însă sugrumată
de interese mărunte. A fost trădată de oameni fără scrupule. S-a transformat într-o formă eșuată, înlocuită astăzi cu progresismul și neomarxismul de import sau cu un suveranism strident. Nu am primit o democrație funcțională. Am primit reguli impuse de sus, de la cei interesați doar de subordonarea economică a țării.
În ultimele luni se vorbește mereu despre război, deficit și austeritate. Toate sunt prezentate ca inevitabile pentru traiul nostru. Războiul este aproape, dar nu facem nimic pentru a ne pregăti serios. Suntem buni la declarații, nu și la acțiune. Pregătirea a fost redusă la contracte discutabile și la formarea unei noi clase de îmbogățiți. În același timp, cei deja bogați devin și mai bogați.
Distrugem, treptat, instituțiile fundamentale ale statului. Magistrații, militarii, serviciile de informații, medicii și profesorii sunt atacați pe rând. O presă „independentă și solidară” ajută la demonizarea lor. Competiția reală nu mai există decât între milionari și miliardari. Restul dintre noi suntem protejați doar de regulamente și legi care mai mult ne limitează decât ne apără.
Copiii noștri au devenit simple numere pe listele de la examene. Învățământul se zbate într-o mocirlă săracă. A încerca să construiești ceva pare echivalent cu o formă de sinucidere profesională.
Clasa politică a devenit o „boierime” modernă. Nu are educația și nici aspirațiile boierilor de altădată. Parveniții, oportuniștii și scandalagiii eleganți au devenit „valorile” naționale. Suveraniștii, ultima apariție pe scena politică, încearcă să atragă atenția asupra lor.
Imaginea seamănă cu un concurs de tras de funie. Două echipe compromise trag de „funia românilor”.
Cuvântul „democrație” este folosit ca legitimare atunci când clasa politică — fie progresistă, fie neomarxistă, fie suveranistă — are nevoie de validare. Ce se uită însă este esențialul: democrația este unul dintre ingredientele care pot face „mămăliga” să explodeze.