Ignoranța este argumentul suprem pe care îl folosește prostocrația aflată în vârful politicii dâmbovițene. O gașcă interlopă, formată din inculți și analfabeți funcționali, consideră demnitățile publice titluri nobiliare și le abuzează după bunul plac. Ciolacu, Bolojan, Hunor și clanurile mafiote din jurul lor au convingerea că o spoială de cunoștințe sau un biblioraft cu diplome relative îi califică drept oameni de stat sau profesioniști.
Puterea actuală, din România, nu are incertitudini. Trăiește drama prostului copleșit de propriile convingeri. Să se definească ideologic sau să-și pună întrebări ar fi extrem de obositor pentru conducerea partidelor de la putere. Nici măcar USR nu depune eforturi să se identifice doctrinar sau să-și asume o orientare ideologică.
Este și motivul pentru care rândurile următoare nu au nicio valoare pentru clasa politică de la conducerea României. În fapt, nu au nicio valoare pentru România, în general. Pe noi ne-a luat, de cele mai multe ori, valul. Uneori ne-am opus, de fraieri, alteori am exploatat oportunitățile. S-a întâmplat rar și doar prin sacrificiul unor intelectuali sau oameni de stat remarcabili. Din păcate, astăzi avem foarte puțini astfel de oameni.
Traversăm o perioadă asemănătoare revoluției pașoptiste de la 1848-1949. O altă „primăvară a popoarelor” era anticipată de evoluția firească a umanității. Trist este că, dacă încercăm să găsim corespondenți contemporani ai celor mai importanți promotori ai pașoptismului, ne trezim într-o dezamăgire cruntă. Niciodată în istorie România nu a avut la vârful ei personaje atât de modeste intelectual și lipsite de orizont cultural cum se întâmplă astăzi.
„Ceea ce este sigur este că nu sunt marxist”
a spus Karl Marx, într-o încercare conjuncturală de distanțare de propriile scrieri. Încerca astfel să denunțe interpretările caricaturale ale dușmanilor săi. Știa foarte bine că o teorie produsă de un intelectual nu poate fi înțeleasă spontan de publicul larg. Marx spunea că, „eseurile științifice, menite să revoluționeze o știință, nu pot fi niciodată cu adevărat populare. Dar odată ce baza științifică este pusă, popularizarea este posibilă„.
Deși repudiat, marxismul a supraviețuit autorului. În prezent este așezat comod nu doar în spatele dogmei oficiale a tuturor regimurilor comuniste, dar și al celor mai actuale mișcări sociale.
Șocante sunt însă asemănările dintre profunda analiză a capitalismului făcută de filozoful german și ceea ce se întâmplă în lumea occidentală. Posibilele explicații ale turbulențelor lumii de astăzi se bazează pe un element clasic al filozofiei marxiste: revolta claselor „exploatate” împotriva unei elite percepută ca fiind nu numai deconectată, dar și ostilă intereselor lor.
Diferența este că acum exploatarea nu este atât „economică”, cât mai ales culturală și identitară. Este o sinteză neașteptată de naționalism și suveranism prin care mulți încearcă să combată noua formă de dominație ideologică și culturală.
În zilele noastre Marx ar putea rescrie Capitalul cu mare ușurință. Ar identifica lesne clasele sociale antagoniste și lupta lor. În final, ne-ar oferi rapid soluția unei noi revoluții pentru toate problemele lumii actuale.
Dacă înlocuim burghezia cu noua elită liberal-progresistă și proletariatul cu noii suveraniști, înțelegem și esența mișcărilor sociale și politice de astăzi. Mici revoluții la care participăm în fiecare zi, uneori fără să ne dăm seama. Din SUA și Canada, din Germania, Italia, Franța și până în România, trecând prin Anglia și prin țările scandinave, oamenii par că și-au găsit un dușman comun: elita liberal-progresistă.
În teoria lui Marx,
lupta de clasă avea ca forță motrice antagonismul dintre burghezie (deținătorii mijloacelor de producție) și proletariat (forța de muncă). Rolul economic al fiecărei categorii sociale, dar și relația cu producția genera această diviziune fundamentală, ireconciliabilă.
Conflictele lumii de astăzi, cele dintre liberal-progresiști (globaliști, neomarxiști) și suveraniști (conservatori, naționaliști), au cu totul și cu totul altă natură. Nu implică neapărat poziționarea față de mijloacele de producție. Astăzi nu ne raportăm astfel unii la ceilalți. Ne despart și ne apropie viziunile politice și culturale despre organizarea socială. Cele despre rolul și funcțiile statului, al media, al religiei și al științelor în rezolvarea gravelor probleme legate de migrație, climă, teritoriu, religie și economie.
Ne aflăm mai degrabă într-un conflict ideologic și cultural, decât într-o formă a luptei de clasă în sensul marxist tradițional. Mai mult, și un progresist, dar și un suveranist, pot proveni din clase sociale diferite, un CEO de mare companie poate fi suveranist, la fel de bine cum un muncitor poate susține globalismul.
Clasa de mijloc stagnează sau se erodează în multe țări occidentale, ca și în America, în timp ce un segment foarte restrâns acumulează disproporționat o parte uriașă din bogăția lumii. Acest fenomen de concentrare uluitoare a bogăției a dus la o profundă criză de încredere în elitele politice și economice. A provocat o desprindere, o decuplare, a unei uriașe mase de oameni de liderii ei.
Aici nu este vorba despre exploatare directă, a muncii și a omului, ci de exploatarea încrederii și a naivității, de politici economice și financiare catastrofale, care au permis un astfel de fenomen în paralel cu neglijarea profundului impact social al schimbărilor economice și tehnologice.
„Capitalul a venit pe lume șiroind de sânge
și murdărie din cap până-n picioare, prin toți porii” scria Marx. În prezent murdăria este mai subtilă, constând în manipularea informației și a încrederii publice. Astăzi avem de-a face cu cea mai gravă formă de exploatare, cea a onestității, a încrederii și a credibilității, pentru că ea atacă fundamentele democrației și ale coeziunii sociale.
Participanții la mitingurile din toată lumea, inclusiv la cele din România, sub o formă sau alta reclamă toți același lucru: lipsa de competențe și de onestitate a elitelor conducătoare!
Dar cel mai mare eșec al elitelor progresist-liberal este dat, probabil, de lipsa crasă a capacității lor de a anticipa și de a gestiona consecințele globalizării și ale digitalizării, în paralel cu promovarea unor enormități gen „diversitate, egalitate, incluziune” care au făcut ravagii în mediul academic și care vor lua mult timp pentru a fi drenate social.
Îngrijorător este că liderii care conduc instituții cheie au educație formală extinsă, dar competențe reale limitate în înțelegerea și gestionarea complexității lumii actuale. Pare că organizațiile și unele țări, serviciile publice sau marile companii sunt conduse de idioți cu diplome și calificări formale, dar deciziile și performanțele pe care le înregistrează nasc suspiciuni în ceea ce privește inteligența lor, precum și calitatea educației în toată lumea. Mai mult, creează confuzie și aruncă o umbră de îndoială și asupra celor foarte merituoși care au aceleași titluri academice, dar care nu ocupă funcții publice.
În vremea proletariatului, muncitorul era alienat de produsul muncii sale fizice. Astăzi masele sunt alienate de propria lor capacitate de a gândi și de a decide, printr-o metodă nouă de expropriere, cea a discernământului.
Noua burghezie nu mai exploatează,
brațele, ci mintea, capacitatea de judecată și autonomia maselor. Este noua formă de exploatare, mai subtilă, mai eficientă și mult mai periculoasă decât cea clasică: victimele ajung să apere chiar ele narativele care le subjugă.
Cum să nu aperi „adevărul”, „cunoașterea” și „democrația”? Toți oamenii de bună credință ar face asta oricând și se vede că și oricum.
Peste câteva zile va avea loc ceremonia instalării la Casa Albă a noului președinte american. Un fel de așezare pe tron fastuoasă și grotescă în egală măsură. Pe bani mulți, cu sclipici și puțină substanță, dar postul de lider al lumii libere, democratice și prospere, așa cum au sperat mulți, va rămâne vacant.
Asta nu înseamnă că în absența unui lider autentic lumea nu se va schimba, dimpotrivă.
Instalarea administrației Trump va confirma, prin simbolistică și consecințe, eșecul evident al elitelor liberale, al progresiștilor, globaliștilor și al neomarxiștilor. Este victoria zdrobitoare a conservatorilor, a naționaliștilor și a suveraniștilor în toată lumea.
În echipa învingătoare sunt cei care acuză că elita liberală a creat o nouă clasă conducătoare. Una a tehnocraților și a experților care exercită controlul prin monopolul asupra „cunoașterii” și deciziilor. Deși nu toți dețin mijloacele de producție în sensul clasic,
Dacă privim cu atenție lista invitaților la ceremonia de pe 20 ianuarie, vom vedea toți titanii tehnologiilor contemporane. Cei care dețin „adevărul” și răspunsurile la întrebările pe care nici nu le-am formulat încă. Unii sunt în genunchi, ca președinții Tik Tok, Shu Zi Chew, și Meta, Mark Zuckerberg. Alții sunt triumfători, ca Elon Musk si Sundar Pichai.
Toți, însă, sunt noua clasă dominantă. Toți acești oameni sunt și proprietari de fabrici! Și mai important, dețin monopolul asupra narativelor, a informației și definirii adevărului.
Nu știm cum va fi lumea după data de 20 ianuarie,
știm însă că nu există soluții miraculoase. Doar șarlatani care vând eșecul ca succes și pierderea ca un câștig. Mai știm că tocmai am trecut de la exploatarea muncii fizice la exploatarea capacității de gândire și a deciziei autonome. Știm că am avea nevoie de coeziune socială. De expertiză autentică și de restabilirea legăturii directe dintre cunoaștere, competență și responsabilitate socială.
Fără lideri și soluții, fără viziune și aflată într-un accelerat declin cultural, politic și economic, lumea va trăi, vrând nevrând, poate cele mai haotice vremuri cu putință, așteptând ca viitorul să fie modelat de un bătrân de 78 de ani cu gașca lui de ingineri ai adevărului. În fața cărora, așa cum am văzut, se poate așterne o nouă revoltă, cea a alienării digitale.
Cum spuneam în deschidere, pe noi ne-a prins, iarăși, istoria în izmene! Avem o clasă conducătoare incapabilă să înțeleagă transformările prin care trece societatea și obligativitatea remodelării sistemului social. Avem un popor mai divizat decât la 1848 și o cultură a urii care permite instalarea dictaturii.
Nu știm cum va fi pentru ceilalți, dar știm că pentru români niciodată nu a fost ușor. Nouă nu ne-a plăcut marxismul, dar nici liberalismul nu ne este foarte comod. România propune „marcelismul”! O ideologie în care borfașul este elita țării, iar prostia politică, program de guvernare!