Solicitarea Președintelui României

Parlamentul României a votat astăzi, cu entuziasm și încredere, două solicitări și două informări ale Președintelui României. Să mai spună cineva că Tândală nu este ocupat.

Solicitarea Președintelui României,

domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea înființării pe teritoriul național a unei facilități de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean” a ocupat punctul 7 pe Ordinea de zi a ședinței comune.

Coaliția pentru capabilități maritime este parte a Grupului de contact pentru Ucraina. Aceasta „oferă un mecanism structurat pentru dezvoltarea capabilităților maritime ale Ucrainei”, conform raportului comisiilor de specialitate din cele două Camere ale Parlamentului.

Coaliția are ca națiuni coordonatoare Marea Britanie și Norvegia. „Finanțarea și planificarea sprijinului pentru dezvoltarea inițială vor fi asigurate în Totalitate de Marea Britanie” mai spune Raportul. Având în vedere că „operarea facilității va fi susținută de contribuțiile comunității internaționale” am putea spune că noi punem la dispoziție doar terenul. „Decât” că nu este chiar așa.

Agenția de Cooperare pentru Securitate și Apărare/ DSCA a SUA a anunțat, încă din 27 iulie 2023, că Departamentul de Stat a luat o decizie de aprobare a unei posibile vânzări militare externe către Guvernul României. Aprobarea inițială era pentru șaisprezece (16) vehicule amfibii de asalt (AAV) și a echipamentelor aferente, la un cost estimat de 120,5 milioane de dolari. Între timp s-au dublat. Cantitatea și suma.

Vânzarea propusă va îmbunătăți capacitatea României de a face față amenințărilor actuale și viitoare prin modernizarea și asigurarea capabilităților expediționare ale României de a contracara amenințările regionale.” Se afirmă în comunicatul oficial al DSCA. Pe cine dorește România să atace pentru a fi nevoie de desant maritim? Toată treaba asta cu desantul este despre o debarcare de pe mare pe uscat, nu invers.

De ce am avea nevoie de alte transportoare când „Ion Ciucă” a comandat cu sutele Piranha V? Ce-i drept, noile transportoare, sunt bune pentru infanteria noastră marină să debarce în Deltă. Și mai bune sunt pentru instruirea personalului ucrainean! Mai ales că ulterior, probabil, le vom dona. Abia ne-am obișnuit.

Solicitarea Președintelui României,

domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea participării Armatei României la misiunea de Asistență de Securitate și instruire NATO-NSATUa primit aprobare fără comentarii sau opoziție.

Din Raportul comun al celor două comisii aflăm că NSATU este în subordinea Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și are ca misiune „coordonarea asistenței în domeniul securității Ucrainei”. E limpede, ce naiba?! O structură comandată de SACEUR se ocupă cu asistența de securitate a Ucrainei, dar nu participă la conflict. Normal! E vorba doar de pază și securitate prin mall-uri, școli și grădinițe.

NSATU include structuri de comandă și control dispuse în Belgia și Germania. Acestora li se adaugă trei noduri logistice stabilite în Slovacia, Polonia și … România.

Comisiile parlamentare de specialitate au aprobat solicitarea în dimineața zile de 1 octombrie, în unanimitate. Câteva ore mai târziu, Parlamentul n-a făcut decât să îndeplinească o formalitate. Astfel, la 1 octombrie 2024 s-a aprobat participarea Armatei României la misiunea NATSU… începând din anul 2024. De ce s-au grăbit? Puteau să aprobe anul viitor… pentru anul trecut.

De remarcat că Parlamentul a aprobat ca până la 100 militari români să desfășoare misiuni în afara teritoriului național, ca personal de stat major și instructori. Modul în care sunt angajați acești militari se face doar cu aprobarea ministrului apărării naționale.

Fondurile necesare participării la misiunea NATSU sunt asigurate din bugetul MApN.

„Informarea din partea Președintelui României,

domnul Klaus Werner Iohannis, cu privire la aprobarea tranzitării teritoriului național a echipamentelor și bunurilor materiale donate Ucrainei de către Suedia și, la solicitare, instruirea militarilor ucraineni” a fost punctul 14 pe Ordinea de zi din 1 octombrie 2024.

La următorul punct Parlamentul a trebuit să facă față unei alte informări venită de la Cotroceni. „Informarea din partea Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, cu privire la aprobarea desfășurării activității de instruire și exerciții cu partenerul american, inclusiv prepoziţionarea pe teritoriul României, pentru o perioadă de până la doi ani, a unui contingent american de forțe navale pentru operații speciale.”

Reține atenția „prepoziționarea” unui număr indefinit de militari americani. În esență, prepoziţionarea presupune plasarea strategică a resurselor și a proviziilor în locații din care, la nevoie, pot fi rapid accesate și desfășurate pentru misiune.

Potrivit site-ului Monitorul Apărării, este vorba despre Naval Special Warfare Development Group, cunoscute ca trupele de elită ale Marinei Americane – SEAL Team Six.

Prezența contingentului american va contribui la întărirea poziției României în cadrul parteneriatului strategic cu SUA și va permite armonizarea procedurilor de instruire și identificarea de modalități concrete de cooperare privind interoperabilitatea structurilor de forțe pentru operații speciale din Armata României și Statele Unite ale Americii”, se arată în scrisoarea lui Iohannis. Tare ocupat e Iohannis cu apărarea României.

Din cele 16 puncte ale Ordinii de zi,

a Camerelor întrunite aproape jumătate, 7 mai exact, au vizat sistemul național de apărare. Să mai spună cineva că nu există interes pentru securitatea românilor.

Astfel, prin vot secret, au fost aleși membrii și biroul Comisiei comune permanente a celor două Camere pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. Tot prin vot secret au fost aleși membrii și biroul Comisiei speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe.

Era firesc să fie secret votul. Ar fi fost păcat să fie descoperiți… acoperiții. Apoi, când votul este secret contează mai mult cine numără, nu cine sau cum votează.

De exemplu, Roberta Anastase, fostă șefă peste Camera Deputaților, așteaptă să primească o sinecură la Banca Națională. A demonstrat că matematica aplicată este o ramură a matematicii specializată în cosmetizarea votului în funcție de nevoi. Pedeliștii lui Băsescu, cei care conduc practic actualul PNL, au un instinct de supraviețuire de invidiat. Liberalii sunt sinucigași!

Unul dintre primele puncte

de pe ordinea de zi a fost „Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.11/2021 privind aprobarea componenței nominale și a conducerii Delegației permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO”.

Astfel, deputatul PSD Mihai Fifor a devenit nu doar membru, dar și președinte al Delegației. Astfel, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, membru în Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, este în subordinea unui deputat.

Nu ar trebui să surprindă. Nu este pentru prima dată când Ciucă îl conduce pe Fifor din… subordine. La fel s-a întâmplat și când generalul Ciucă era cel care îi stabilea agenda ministrului Fifor.

După instalarea ca ministru, în vara anului 2017, Mihai Fifor a avut o perioadă de câteva săptămâni în care chiar a crezut că el conduce MApN. După care a înțeles că dacă dorește să rămână ministru trebuie să se mulțumească doar cu un rol decorativ. Cam ce face și Angel Tîlvăr astăzi. Cafele, întâlniri cu diferite oficialități și câteva zâmbete, să arate bine pozele.

Toată lumea a fost fericită astăzi în Parlament. Senatorii și deputații s-au lămurit că nu omoară pe nimeni o zi de activitate pe săptămână. Președintele doarme mai bine știind că Ucraina și partenerul strategic au primit atenția cuvenită. La fel cum doarme și poporul… liniștit. Ce popor treaz acceptă să sărbătorească Ziua Națională, stabilită Constituțional la 1 Decembrie, pe 30 noiembrie?

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei