Luni, 6 ianuarie 2025, are loc comemorarea democrației în România. După decesul provocat de lovitura de stat din 6 decembrie 2024, nu ne mai rămâne decât să-i facem parastas.
Singurele argumente ale CCR, pentru anularea alegerilor, au fost suspiciunea privind activitatea „reprobabilă” a unor candidați pe platformele sociale și ingerința rușilor în democrația mioritică.
Nimic despre manipularea prin mass media aservită sau sondajele de opinie false. Nici despre modul în care partidele aflate la putere sau în proximitate (PSD, PNL, USR și UDMR) au fraudat alegerile sau au fost lipsite de reacție. Nimic despre eludarea legii, violarea Constituției și anularea democrației.
Retorica Puterii, a slugilor sale și a corifeilor din presă a fost doar despre Tik Tok și un candidat care nu este pe placul mafiei care sufocă România. Un „Tik Tok” frecventabil pentru hârjoneala publică a unor grobieni ca Simonis și Ciolacu.
După o lună de zile nu a fost făcută publică nicio dovadă a fraudării alegerilor de către cei care se calificaseră în turul doi. Am înțeles că PNL ar fi sponsorizat (involuntar sau din prostie) campania lui Călin Georgescu. Am aflat, printr-un autodenunț, că PSD a alterat alegerile deturnând voturi către George Simion. Despre ruși și Georgescu nu am aflat nimic. Sau am aflat că nu le este reținută nicio culpă.
Degeaba se străduiesc Antena 3 sau Digi 24 să fabrice dovezi! După o lună de zile suntem convinși că procesul electoral a fost anulat printr-o lovitură de stat. Nimic altceva. Avem un Guvern ilegal și un președinte care refuză să elibereze o clădire pe care o ocupă abuziv.
Cum este posibil? Cum de serviciile secrete ale României nu reușesc să apere țara de dușmanii externi sau interni? De ce plătește românul niște angajați care nu sunt capabili să livreze nimic consistent?
Între Sfântul Nicolae și Bobotează
am auzit doar lamentări despre cum ne penetrează rușii… pe toate părțile. În principal ne agresează sistemele de protecție cibernetică. Au viciat rușii alegerile cu atacuri cibernetice și manipulări virtuale. Cel puțin așa bănuim, încă nu știm sigur cum, dar se simte în aer influența malefică a Moscovei. Nu suntem noi proști, sunt ei ticăloși.
România are un raport al angajaților din serviciile secrete și/ sau de informații, raportat la populație, superior procentelor SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, Turcia sau Italia la un loc. Avem peste 30 de agenți la 1000 de locuitori. Asta dacă ne referim la o populație de 20 milioane. Altfel, în țară, raportul real este de peste 50/1000 locuitori. Altfel spus, la fiecare 20 de locuitori unul lucrează pentru serviciile secrete. Practic, la fiecare etaj de bloc avem o persoană care ne supraveghează viața.
Se pare că nu este suficient. Războiul hibrid și atacurile cibernetice reclamă structuri, specialiști și mai ales fonduri … fără număr.
În septembrie 2021 s-a înființat Directoratul Național de Securitate Cibernetică/ DNSC. Într-o vineri, înainte de un congres PNL. O structură în subordinea directă a premierului.
Se numește „Directorat”, exact așa cum erau botezate pe vremea lui Stalin structurile represive. Directoratul a căpătat viață nu în urma vreunei legi organice emanată de Parlament sau a unei dezbateri publice. A apărut prin ordonanță de urgență.
Modificarea normelor prin OUG este principalul motiv pentru care în România nu există predictibilitate legislativă. În fapt, toate domeniile au primit norme noi sau legile care le reglementează activitatea au suferit modificări prin OUG. De cele mai multe ori, OUG au fost emise în plină sesiune parlamentară, iar motivarea „urgenței” a fost puerilă sau pur și simplu indolentă.
Cuvinte multe, interese cel puțin… obscure
„…ținând cont de faptul că atât statele membre ale UE, cât și multe alte state, inclusiv NATO în anul 2016, au recunoscut spațiul cibernetic ca fiind un spațiu de confruntare și domeniu operațional, alături de domeniile terestru, aerian, cosmic și maritim” și „ca urmare a evaluării de către Comisia Europeană a activității de implementare a Directivei UE 2016/1148 la nivelul României, unde au fost constatate întârzieri și neconformități în abordarea națională” sunt argumentele din Nota de Fundamentare a normei care a născut Directoratul. Plus, alte inepții prin care se aprecia că există „premisele unei situații de urgență și extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată” motiv pentru care în M.O. din 24.09.2021 se publică OUG nr.104/ 2021 privind înființarea DNSC.
DNSC „are responsabilități privind securitatea cibernetică a spațiului cibernetic național civil” pentru care „înființează structuri regionale și județene”. Spațiul cibernetic național civil pe care-l „asigură” Directoratul exclude infrastructurile cibernetice din instituțiile sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională sau cele care vehiculează informații clasificate.
Păi, și atunci ce rost a mai avut menționarea „domeniului operațional cibernetic” drept argument privind urgența? Sau ce responsabilități privind securitatea „spațiului cibernetic” mai au zecile de mii de lucrători din serviciile secrete sau de apărare?
Să reținem și definiția amenințării cibernetice: „orice circumstanță, eveniment sau acțiune potențială care ar putea cauza daune sau perturbări la nivelul rețelelor și al sistemelor informatice, precum și la nivelul utilizatorilor unor astfel de sisteme și al altor persoane sau care poate avea un alt fel de impact negativ asupra acestora”. Alegerile prezidențiale nu au prezentat interes pentru DNSC sau pentru cei care ne protejează împotriva amenințărilor cibernetice.
În realitate, două obiective mari și late au structurile românești care supraveghează „spațiul cibernetic” carpato-danubiano-pontic: să se spioneze reciproc și să-i supravegheze pe români. De securitatea României se ocupă NATO, ce naiba!
Directoratul care ne apără… normalitatea
În general, OUG 104 / 2021 are foarte multe expresii atât de „generoase” sau pline de ambiguități încât pot fi ușor extinse către o supraveghere „legală” a cetățenilor prin toate terminalele care presupun transmitere de date/ informații digitale.
Firesc, de altfel, având în vedere că „principiul satisfacerii interesului public”, preluat integral din Codul Administrativ emis în 2019, urmărește „satisfacerea interesului public înaintea celui individual sau de grup”. Totuși, „interesul public” intens clamat este un concept atât de larg încât nu a fost definit. Practic, totul se supune unui interes public despre care toți politicienii vorbesc, dar niciunul nu poate să-l articuleze coerent.
De reținut că DNSC desfășoară „investigații digitale” și „investigații ale incidentelor de securitate cibernetică”.
Definiția securității cibernetice, preluată integral din documentele SRI, o regăsim și în HG nr. 1321/2021 pentru aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a României: „stare de normalitate rezultată în urma aplicării unui ansamblu de măsuri proactive și reactive prin care se asigură confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea, autenticitatea și non-repudierea informațiilor în format electronic a resurselor și serviciilor publice sau private din spațiul cibernetic.”
Prin urmare, SRI recunoaște că această „securitate” se extinde și asupra zonelor private, cele care ar trebui să conțină intimitatea persoanei. Slavă Domnului că apără și SRI-ul ceva. Doar să nu o facă așa cum se întâmplă cu Constituția, pentru care a alocate resursele unei divizii cu sute de „operativi”, dar care este total inutilă.
Un Big Brother digital, nimic mai mult
DNSC a preluat din activitățile, atribuțiile și personalul Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (desființat ulterior), dar a primit și un portofoliu generos de drepturi care îl așază direct în fruntea serviciilor de informații din România.
DNSC are 1.250 de posturi. Acestea „includ structurile centrale, regionale și județene, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor”.
Care demnitari? Directorul Directoratului și cinci adjuncți ai săi, care au rang de secretar de stat, respectiv subsecretari de stat. Toți numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, cu avizul CSAT.
Să nu creadă cineva că spațiul cibernetic era lipsit de supraveghere în lipsa Directoratului.
În MApN există 4 structuri care au atribuții în „spațiul cibernetic”: Direcția Comunicații și Tehnologia Informației, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii și Comandamentul Apărării Cibernetice. Sunt 8 funcții de general care „comandă” peste 1000 de militari la care se adaugă… Direcția Generală de Informații a Apărării cu propriul Centru de supraveghere a spațiului cibernetic și alte 4 funcții de general.
SRI are propriul Centru Național Cyberint inaugurat cu zâmbete de satisfacție de către Iohannis însuși, încă din primul an de mandat, în anul 2015. Structurile de specialitate din cadrul Ministerului de Interne, STS sau SIE au capabilități tehnice, personal și posibilități ultra-moderne de supraveghere, în primul rând, a spațiului cibernetic domestic.
DNSC și toate celelalte structuri menționate sunt la dispoziția membrilor CSAT. România are o arhitectură de apărare cibernetică care poate respinge și/ sau anticipa atacuri asupra sistemelor interne care ar trebui să guverneze democratic România.
În astfel de condiții, cu astfel de infrastructură și în lipsa oricăror dovezi clare și lipsite de echivoc privind ingerințele externe în procesul electoral, comemorarea democrației chiar se impune. Măcar un parastas merită și democrația, ucisă prematur în România.