Radu Buzăianu a fost impresionat de profesionalismul doamnei Maria Ciucă. Nu știe cu ce se ocupă, dar profesionalismul doamnei este copleșitor pentru Buzăianu. După Radu Dobrițoiu și Radu Tudor, încă un Radu se încolonează în dosul lui Ciucă.
Având în vedere ignoranța pseudo-ziaristului, îi oferim noi informații despre profesionalismul doamnei Maria Ciucă.
Cu toata deferența și respectul pe care le merită, soția președintelui PNL a devenit persoană publică. Cu atât mai mult cu cât există șanse să ajungă prima doamnă a Țării. Este firesc să oferim detalii despre profesionalismul doamnei, la fel cum unii au fost interesați de soția lui Mircea Geoană, soțul Elenei Lasconi sau … Sorina Docuz.
Câteva repere temporale
Maria Cristina Ciucă a fost angajată, în anul 2008, subofițer în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Focșani. Soțul, Nicolae Ciucă, era locotenent colonel și locțiitor al comandatului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” din Focșani,
Pentru Maria Ciucă a fost începutul unei cariere militare, pe cât de intensă pe atât de fulminantă.
În ianuarie 2011, generalul de brigadă Ciucă a fost numit comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău. Câteva săptămâni mai târziu, plutonierul Maria Ciucă a fost transferată de la MAI la MApN. Pentru o perioadă rămâne încadrată într-o unitate subordonată Direcției Generale de Informații a Apărării/ DGIA din Buzău.
În ianuarie 2014, generalul maior Ciucă a fost numit la conducerea Statului Major al Forțelor Terestre din București. În mod firesc și plutonierul major Maria Ciucă a fost transferată într-o unitate a DGIA din București.
În ianuarie 2015, generalul locotenent Nicolae Ciucă a fost numit la conducerea Statului Major General. În septembrie 2017 la conducerea MApN a fost numit Mihai Fifor, un vechi prieten al generalului Ciucă.
În octombrie 2017, ministrul Mihai Fifor a semnat „Ordinul M 124/2017 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofițerilor, al maiștrilor militari sau al subofițerilor, în vederea încadrării unor funcții de execuție din structurile MApN”.
A fost, probabil, după hemoragia masivă din vara aceluiași an, când sute de cadre militare cu experiență au trecut în rezervă, una dintre cele mai mari lovituri pe care le-a primit Armata României în ultimii 30 de ani.
Fără a intra foarte mult în detalii tehnice,
inutile și plictisitoare pentru mulți, trebuie subliniate câteva prevederi care au făcut din acest ordin un atentat la siguranța națională.
Ordinul ministrului s-a adresat, inițial, unui interval de vârsta absolut aberant. Era aplicabil cetățenilor cu vârsta „între 18 şi 50 de ani împliniți în anul desfășurării concursului”. Ulterior a fost modificat, doar cei care împlineau „cel mult 45 de ani la data acordării gradului” puteau fi chemați/ rechemați în activitate.
Ordinul nu era, însă, aplicabil maiștrilor militari și subofițerilor în activitate sau rezervă. Cel puțin până în luna august 2019 când a fost actualizat, pentru a fi armonizat cu modificările la Legea 80/ 1995, statutul cadrelor militare.
Ordinul ministrului Fifor a introdus în Armată sute de civili trecuți de prima tinerețe, majoritatea primind grade de ofițer. Fără absolut nicio pregătire militară, supraponderali și cu probleme reale de sănătate, parte din acești ofițeri au astăzi gradul de colonel și încadrează funcții de conducere.
Poate că sunt doar coincidențe, dar Ordinul M 124/2017 a permis unor generali din anturajul lui Ciucă, inclusiv ostașului astăzi candidat prezidențial, să-și vadă soțiile transformate, peste noapte, în ofițeri. Cei ale căror soții nu s-au arătat interesate de o carieră militară s-au orientat către amante.
În interiorul MApN funcționează Comisia superioară de acte normative.
Absolut toate ordinele de ministru trebuie să primească votul majoritar al acestei comisii. În toamna anului 2017 președintele Comisiei era secretarul de stat Nicolae Nasta, iar vicepreședinte gl.lt. Adrian Tonea. Să fie doar coincidență recunoștința pe care o poartă Ciucă față de cei doi?
Nicolae Nasta a fost recompensat, de către ministrul apărării Nicolae Ciucă, în aprilie 2020, cu funcția de director general al SC Romtehnica SA. Compania de stat se află în coordonarea MApN și este singura prin care se derulează achizițiile de tehnică și echipamente militare în România.
Generalul Tonea a fost singurul subordonat menționat de Ciucă în cartea sa autobiografică. „O recunoaștere aparte o transmit către generalul Tonea Adrian, care mi-a fost aproape pe toată perioada mandatului… și îi voi purta un respect aparte pentru tot sprijinul acordat”. „Întâmplător”, în anul 2011, Adrian Tonea, a preluat funcția de comandant al Brigăzii 282 din Focșani de la Nicolae Ciucă. Fiind și comandant al garnizoanei, Tonea a pus, probabil, umărul la transferul Mariei Ciucă de la ISU Focșani la MApN.
Plutonierul adjutant Maria Ciucă a fost trecută în rezervă
în primăvara anului 2018, după mai puțin de 10 ani în Armată. În ziua imediat următoare trecerii în rezervă, prin demisie, Maria Ciucă a fost rechemată în activitate cu grad de locotenent colonel, într-o structură din subordinea DGIA. Deși Ordinul M124/ 2017 nu era aplicabil subofițerilor în activitate și celor în rezervă, pentru soția șefului Apărării s-a făcut o excepție. Plutonierul adjutant Maria Ciucă avea 49 de ani la data rechemării în activitate cu grad de ofițer.
Trebuie subliniat, modul prin care soției generalului Ciucă i-au fost acordate grade de ofițer este profund ilegal. Dincolo de ilegalități, întâlnim trafic de influență, conflict de interese și constituire a unui grup infracțional organizat. Este un caz clasic de corupție pe care orice procuror onest îl poate instrumenta în câteva zile.
De prevederile Ordinului M124/ 2017 au beneficiat și alți generali sau ofițeri cu grad superior din Armată. Printre norocoasele doamne nu a fost doar lt.col. Maria Ciucă (soția șefului SMAp), s-au aflat și mr. Bichir Florentina (soția eternului împuternicit comandant al CSA „Steaua”), cpt. Uifăleanu Adriana-Mihaela (soția șefului SMFT la data avansării) lt. Vlas lt. Anastasof Carmen (soția fostului șef al Forțelor Aeriene) slt. Gologan Elena (soția șefului unei direcții din SMAp). Datele sunt publice, iar gradele sunt cele cu care au fost chemate persoanele în activitate.
Lt.col. Maria Ciucă a rămas mai puțin de doi ani în rândul cadrelor active ale Armatei. În a doua jumătate a anului 2020, soțul era deja ministrul apărării, doamna Ciucă a trecut în rezervă cu drept de pensie militară de stat. Astfel, de la o soldă de 2100 lei/ lună la începutul anului 2018, Maria Ciucă ajunge la o pensie de 4300 lei/ lună la sfârșitul anului 2020.
Maria Ciucă nu a adunat mai mult de 12 ani vechime în rândul cadrelor militare
A îndeplinit cu greu (sau controversat) condițiile pentru pensie de serviciu anticipată parțială. O pensie obținută fie în urma unei clasări medicale, fie ca urmare a reorganizării unității sau reducerii funcției. O altă stranie coincidență.
Un alt aspect ar fi vârsta doamnei Ciucă, pensionată în pragul împlinirii a 51 de ani. Nu se oripilează Rareș Bogdan aflând despre un astfel de caz? Soția unui candidat la președinție, un ostaș în slujba ridicolului, beneficiază, încă de la vârsta de 51 de ani, de pensie militară de stat după 12 ani în Armată!
Maria Ciucă are astăzi o pensie militară de 5300 lei/ lună. Mai mult decât militari cu zeci de ani în serviciul națiunii. Mai mult decât generali, comandați sau veterani de război trecuți în rezervă după o carieră completă.
Radu Buzăianu a fost impresionat de profesionalismul doamnei Ciucă. Nu știe cu ce se ocupă dânsa, nu-i cunoaște trecutul și nu este interesat de prezent. Simte, însă, că este „un om absolut profesionist”. Ce fel de profesionist?
Unul dintre cititorii săi i-a atras atenția asupra trecutului doamnei Ciucă și a modului oneros în care a devenit ofițer. „Ce jurnalist ești tu daca nu știi de asta?” îl întreabă omul. „Un jurnalist interesat de lucruri mult mai importante decât rahaturile care ți se par ție copleșitoare” îi răspunde obraznic Buzăianu. Un jurnalist nesimțit!
Cariera militară este, pentru sluga lui Ciucă, un „rahat”! Abuzurile, corupția, traficul de influență sunt, pentru Radu Buzăianu, simple „rahaturi”. Individul are lucruri „mult mai importante” de făcut. Este ocupat să-l pupe pe Ciucă, în locuri unde nu pătrunde soarele.