„România va fi practic măturată de acest ciclon Ashley” afirmau oficialitățile în urmă cu câteva săptămâni. Un ciclon care nu a existat, nu ne-a măturat, nici măcar nu ne-a vizitat, amical. L-am așteptat cu înfrigurare, dar a refuzat să mai vină. În schimb a îngrozit țara pentru câteva zile. Protestele militarilor în rezervă nu sunt departe de acest ciclon Ashley.
Politicienii cultivă iluzia protestelor relevante, suficient cât să țină sub control spoiala revoltei care freamătă printre militarii în rezervă și retragere. Pentru a le oferi pensionarilor militari o rază de speranță, politicienii le alimentează periodic așteptările.
Mai întâi, sunt aruncate în spațiul public, cu generozitate, proiecte și inițiative legislative. Doar anul acesta au fost cel puțin trei, fiecare cu mai multe forme sau variante. Niciunul nu este aproape de finalizare. Deseori s-a opus MApN, dușmanul rezerviștilor. Când nu au făcut-o „camarazii” lor activi, pensionarii militari au fost victime ale luptei politice.
Apoi, se răspândește iluzia unor proteste care i-ar înspăimânta pe guvernanți și parlamentari. De parcă ar exista revoltă care să-i sperie pe cei care au la dispoziție un întreg sistem represiv. Paradoxal (sau ironic) acest sistem represiv este format exclusiv din cei care peste ceva timp vor trece în rândul pensionarilor militari. Acum sunt, însă, în simbria Puterii.
Într-un final, pentru a nu lăsa rezerviștii pradă depresiei, o delegație este primită la negocieri. La MApN, la Parlament sau la Guvern, politicienii simulează dialogul. Se vorbește mult și se promite… tot mai mult. „Săptămâna viitoare” este termenul cel mai scurt pe care îl oferă politicienii. În cele din urmă, toată lumea pleacă acasă mulțumită.
Protestatarii și-au exprimat revolta. Liderii structurilor asociative s-au aflat în treabă… mare. Politicienii sunt liniștiți. Vor mai trece câteva luni până când rezerviștii vor mai avea dispoziție pentru un nou protest.
Iluzia că protestele pot elimina inechitățile
și nedreptățile este un substitut pentru substanța care a ținut prima pagină în urma scandalului de la spitalul „Sf. Pantelimon”. Noradrenalina are un rol esențial pentru funcționarea optimă a organismului în momente de criză. În situația rezerviștilor iluzia protestelor care contează este cea care controlează freamătul pensionarilor militari, atunci când furia și revolta ating cote de avarie.
Grupurile de pe rețelele sociale sunt cele care supraveghează cel mai bine nivelul revoltei militarilor în rezervă și retragere. Doar pe Facebook există aproape 20 de grupuri ale rezerviștilor. Numărul total al membrilor acestor grupuri depășește 150.000. Un număr irelevant, având în vedere activitatea acestor comunități virtuale. Palidă spre inexistentă.
Alte grupuri, cu membrii de ordinul sutelor, sunt constituite pe WhatsApp sau aplicații similare. Numărul total al membrilor este greu de estimat. Foarte probabil sunt alte câteva zeci de mii. Acestea sunt mai mult platforme de schimbat amabilități ieftine, sub forma unor urări de „Bună dimineața!” sau „O zi binecuvântată”. Deseori însoțite de imagini care îndeamnă la poezie sau meditație existențială.
Cele peste 50 de structuri asociative ale militarilor în rezervă și retragere adună și ele zeci de mii membri. Majoritatea acestora se regăsesc și în grupurile menționate anterior.
Teoretic, sub o formă sau alta, aproape toți militarii în rezervă și retragere sunt conectați și primesc informații despre subiecte de interes general.
În realitate, toate aceste grupuri nu fac decât să asigure un control corespunzător al rezerviștilor. De la nivelul liderilor structurilor asociative până la cel al administratorilor grupurilor de pe rețelele sociale nu se face nimic altceva decât controlul revoltei.
Sărutul lui Iuda este diabolic nu pentru lașitatea trădării. Este cinic pentru că se folosește de un gest, prin excelență al prețuirii, pentru a trăda. De astfel de „sărutări otrăvite” au parte, deseori, și pensionarii militari.
Cei care se îndoiau de manipularea care se produce pe rețelele sociale
au aflat, dintr-un interviu care a făcut valuri anul trecut, despre conceptul de „inginerie socială”. „Avem un departament extrem de performant care se ocupă de un concept care se numește inginerie socială… Pe scurt, peste o lună, noi putem să te determinăm – printr-un link, printr-un sms, printr-un vishing, smishing, printr-un telefon pe care ți-l dăm – să faci o acțiune pe care noi dorim s-o faci, împotriva voinței tale… ” (detalii aici).
Multe dintre aceste grupuri, de pe rețelele sociale, sunt folosite pentru a asigura militarilor în rezervă o platformă de refulare. Extrem de puține sunt dispuse să sprijine cu adevărat revolta și protestul rezerviștilor. Tot mai multe astfel de comunități virtuale au ajuns să fie controlate de indivizi aflați pe statele de plată ale puterii.
Comentariile critice sunt moderate sau pur și simplu șterse de către administratori. Unele grupuri, mai practice am spune, nici nu permit încărcarea de conținut fără acordul administratorilor. Un aspect care ține, până la urmă, de păstrarea unei minime decențe a postărilor este folosit pentru a impune cenzura.
Este inexplicabil cum de un grup care reclamă că susține cauza pensiilor militare să șteargă conținutul care este critic la adresa unora ca Ciucă sau Ciolacu! Să motivezi astfel de gesturi cu reacții de genul „nu facem politică” este tocmai o recunoaștere a subordonării față de politic.
Foarte mulți militari în rezervă și retragere sunt inactivi
sau incapabili de reacție. Nu au curajul să-și exprime public opiniile, sunt copleșiți de teamă și rareori îndrăznesc să articuleze un punct de vedere. Un grup de Facebook cu peste 30.000 de membri abia dacă adună câteva reacții pe subiecte care ar trebui să fie de interes general. Este incredibil cum militarilor în rezervă le este frică să-și exprime revolta sau nemulțumirile.
Dacă 10% din membrii acestor grupuri ar fi activi, procentul s-ar putea transfera și la cei prezenți la acțiunile de protest din stradă. În realitate, abia dacă 2-3% își fac timp să comenteze, dezbată sau să polemizeze pe subiectul pensiilor militare.
Mult mai activi și responsabili sunt cei trecuți în rezervă după anul 2017. Deși veniturile acestora sunt sensibil mai mari decât ale colegilor care au început să beneficieze de dreptul la pensie militară de stat în urmă cu 15-20 de ani.
La protestele din mai și iunie procentul majoritar a fost al celor trecuți în rezervă în ultimii 6-7 ani. În general, la astfel de activități participă tot cei care își manifestau deschis nemulțumirile și când erau în activitate. Cei obișnuiți doar cu bârfă, delațiuni și/ sau declarații prin cancelariile sau birourile șefilor rămân mai mereu acasă. Nu au timp să se compromită printre revoltați.
Este greu de crezut, dar rezerviștii nu sunt capabili de organizare și mobilizare. Protestul, care ar trebui să se întâmple peste câteva zile, abia dacă se află în faza incipientă de planificare. O prezență estimată la câteva zeci de mii este una deosebit de optimistă, dar departe de nivelul real al mobilizării actuale. Este puțin probabil să se depășească cifrele protestului din luna mai.
Eșecul protestelor și al negocierilor nu este decontat de nimeni
Structurile asociative au aceleași persoane în conducere de foarte mult timp. Asta deși, cel puțin în ultimii cinci ani, liderii respectivi nu au realizat nimic notabil în sprijinul rezerviștilor. Care le sunt rezultatele? Cum și cine le evaluează performanța? Sau pentru astfel de posturi nu este nevoie de performanță?
Solidaritatea rezerviștilor militari este la un nivel deplorabil. Practic, abia dacă există. Camaraderia a ajuns o noțiune demodată. Militarii în rezervă nu sunt capabili să susțină idei, principii și obiective comune. Majoritatea rezumă protestul sau revolta la propria persoană. Nimic mai mult!
Protestul, acest ciclon Ashley al revoltei rezerviștilor, este departe de nivelul așteptărilor. Un tribut plătit indiferenței și indolenței majorității militarilor în rezervă.
Săptămâna viitoare, 25 octombrie 2024, rezerviștii intenționează un protest despre care (doar) vorbesc de câteva luni. Unul care ar trebui să adune cel puțin 30.000 de participanți, conform informării oficiale. Orice negociere cu politicienii este compromisă, dacă participarea nu va depăși măcar jumătate din numărul estimat.
Incapacitatea rezerviștilor de a aduna o masă critică va fi dovada că acceptă și tolerează situația existentă. Atitudinea clasei politice la adresa pensionarilor militari va fi dictată tocmai de faptul că aceștia nu sunt capabili să stabilească limite clare în ce privește comportamentul politicienilor.
Pe de altă parte, revolta și nemulțumirile militarilor în rezervă și retragere ar trebui să treacă dincolo de nivelul pensiilor militare. Ar trebui să fie și despre respectul și considerația pe care clasa politică este obligată să le arate militarilor.
Reagan spunea că „sărăcia unui popor este cea mai corecta pedeapsa pentru prostia lui!” Pentru rezerviști, cea mai corecta pedeapsă pentru indiferența lor este modul în care sunt tratați de politicieni și presă.