Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană s-au așezat de bună voie cu spatele la zid.
Din punct de vedere economic, politic și militar, implicarea în conflictul din Ucraina ne-a costat deja scump pe toți. Și există motive întemeiate să ne temem că situația se va înrăutăți. Liderii Europei, mulți manifestând o iresponsabilitate indecentă față de propriul popor, se văd tot mai aproape de marginea prăpastiei.
Un cost pe care îl suportă exclusiv Europa. Din războiul ruso-ucrainean câștigă doar America. Economia Europei susține, cu sute de miliarde, economia SUA. Direct, prin contractele de armament și muniție, dar, mai ales, indirect. Pauperizarea Europei este rezultatul aservirii liderilor europeni.
Recenta realegere a Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene nu face decât să confirme fractura dintre politicieni și cetățenii pe care ar trebui să-i reprezinte. Un vot care confirmă corupția și politica tribală existentă în UE. Sunt puțini lideri în Europa asupra cărora să planeze mai multe suspiciuni de corupție și abuz în serviciu cum se întâmplă cu von der Leyen. Cu toate acestea a fost realeasă cu o majoritate liniștitoare.
După ce a îngropat membrii UE în datorii față de marile concernuri farmaceutice, von der Leyen promite să continue. Indiferent de preț și acceptând senin riscul unui conflict direct cu Rusia. De data aceasta beneficiar este complexul militar industrial.
Comisia Europeană și liderii statelor vasale ale SUA din Europa continuă să urmeze un curs de acțiune care deschide tot mai clar perspectiva unei confruntări directe cu Rusia. De la Macron și von der Leyen până la Iohannis și liderii Țărilor Baltice politicienii cresc miza constant. Asta deși știu foarte bine că acest lucru s-ar putea încheia cu o catastrofă majoră pentru popoarele Europei. Inconștiență sau doar o cacealma care ar trebui să determine Moscova să renunțe?
De la Arta războiului…
Sun Tsu a scris un tratat atemporal despre „arta războiului” acum 2.500 de ani. Acesta afirmă, printre altele: Pentru a câștiga un război, trebuie să cunoști atât punctele forte, cât și punctele slabe ale adversarului. Dar este și mai important să-ți cunoști propriile puncte forte și slăbiciuni, potrivit înțelepților chinezi.
Liderii care au condus țările UE în ultimii doi ani, au subestimat Rusia și s-au supraestimat pe ei înșiși. Au pierdut războiul înainte ca acesta să înceapă.
Orbiți de propriile lor iluzii, așa-numiții „experți” din Occident au descris Rusia drept o țară primitivă. Potrivit acestora, economia Rusiei era în ruine, armata sa era bolnavă, armele sale învechite și soldații săi cu moralul la pământ. Rușii ar pierde un război convențional împotriva Ucrainei și nu și-ar folosi niciodată armele nucleare de teama sfârșitului lumii, a fost mantra elitelor SUA/NATO/UE și a mass media aservite.
Până și cei mai înfocați propagandiști ai NATO admit că principalii adversari în războiul din Ucraina sunt SUA și Rusia – cele mai mari puteri nucleare, fiecare cu aliații cunoscuți.
Pornind de la acest adevăr axiomatic se pune întrebarea dacă în final vom putea vorbi despre un învins și un învingător. Ce ar însemna, însă, victoria pentru părțile implicate?
… și iluzia victoriei strategice…
Statele Unite afirmă că Ucraina va decide condițiile păcii. Astfel, indiferent de rezultat, Casa Albă va accepta opțiunea regimului Zelensky. Kievul a dat de înțeles că doar eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei ar fi în măsură să genereze oprirea focului. Cum ar veni, se merge pe varianta „totul sau nimic”. Inclusiv Crimea, punct strategic la Marea Neagră.
Lucru de înțeles, date fiind sacrificiile pe câmpul de luptă, Moscova nu concepe pacea fără noile teritorii alipite la Rusia. Plus alte condiții legate de prezența NATO în zonă.
Momentan există aceste două poziții ireconciliabile. Ambele părți consideră că războiul convențional din Ucraina va reduce din pretențiile inamicului. Cu alte cuvinte, la un moment dat unul dintre protagoniști va obține așa-numita „victorie strategică”. Adică îl va pune pe adversar în situația de a admite că se află cu spatele la zid, iar continuarea războiului i-ar aduce înfrângerea sau pagube insurmontabile.
… până la Arta înfrângerii
Ei bine, înfrângerea strategică urmărită în special de Casa Albă se lovește de o mare problemă. Rusia este putere nucleară semnificativă, iar datorită numărului mare de focoase are capacitatea de a descuraja orice încercare de a-i provoca daune ireparabile.
SUA și Rusia se află într-o stare de echilibru precar, iar un război total între cele două părți ar duce inevitabil la anihilarea reciprocă. Chiar și după ce unul dintre state ar fi fost lovit primul.
Consecințele s-ar dovedi catastrofale pentru ambii adversari și pentru întreaga planetă. Ecosistemele ar fi devastate, civilii ar suferi pierderi inimaginabile, iar infrastructura vitală ar fi distrusă. În stadiul ulterior al unui război nuclear ar surveni colapsul economic, foametea și o eră glacială nucleară.
În concluzie, Statele Unite vor întinde coarda în războiul din Ucraina doar până în punctul în care Rusia să nu sufere acea „înfrângere strategică” intens vehiculată în mediile euro-atlantice de propagandă criminală.
Utilizarea armelor convenționale le permite marilor puteri să-și proiecteze puterea într-o manieră controlată și să-și mențină influența globală fără a escalada conflictul la nivelul unuia nuclear (vezi recentele consultări la nivel înalt). Războiul între SUA și Rusia este, prin natura sa, un joc cu sumă zero, unde orice încercare de dominare totală ar duce la distrugerea ambelor tabere. Prin urmare, folosirea armelor convenționale devine nu doar o opțiune strategică, ci și o metodă indispensabilă de evitare a unui scenariu apocaliptic.
Războiul lor, înfrângerea noastră
Partea proastă în toată afacerea ruso-americană este că statele aliate se văd forțate să investească sume colosale pentru o înarmare inutilă, în detrimentul nivelului de trai și cu efecte negative asupra populației. De pildă România nu doar că scoate miliarde de dolari de la buget pentru tot soiul de rachete, tancuri și avioane, dar mai și împrumută o groază de bani, fix de la partenerii care ne obligă să ne „imunizăm”, preventiv, față de virusul rusesc.
Războiul este în primul rând economic. Iar statele mici, pe deplin aservite, vor fi primele (și singurele) victime, din nefericire.
Faptul că România sprijină deciziile NATO și UE este corect, dincolo de orice dubiu. Ar fi inacceptabil ca țara noastră să facă altfel. Chiar dacă, în realitate, suntem cu spatele la zid.
Susținerea acordată NATO și UE ar trebui trecută permanent prin filtrul intereselor noastre naționale. Doar că, niciuna din deciziile celor care conduc astăzi România nu a sugerat vreo preocupare pentru soarta României. Iohannis, PSD și PNL au așezat România cu spatele la zid. O poziție din care nu putem decât să acceptăm resemnați deciziile altora.