Klaus Iohannis trăiește cu convingerea că România există doar pentru a-i asigura lui prosperitate și opulență. Un profesor mediocru de fizică exploatează, de aproape un sfert de secol, slăbiciunile și superficialitatea românilor.
Iohannis, un cetățean român de origine germană, și-a propus să candideze la o funcție în cadrul Alianței Nord Atlantice. Nu oricare, cea mai importantă: secretar general. Nu o face în nume personal. Aiurea! Neamțul chiar se sacrifică. „Îmi asum această candidatură în numele României” declară emfatic Klaus Werner Iohannis. Câtă impertinență!
Iohannis la NATO în numele României? NU și în numele meu!…
… ar trebuie să fie subiectul unei petiții sau al unei acțiuni de protest. Iohannis nu reprezintă România și cu atât mai puțin Armata.
Prin definiție NATO este o construcție politico-militară. Obiectivele și acțiunile Alianței sunt asociate Forțelor Armate. Inclusiv diplomația pe care o angajează este tot una majoritar militară. În esență NATO este despre militari și Armate. Despre operații de descurajare și apărare.
Atitudinea celor care lucrează în interiorul Alianței sau în relația cu aceasta trebuie să demonstreze respect și considerație pentru militari și Armată. Cum și-ar putea propune să conducă un organism, prin excelență militar, un individ care persiflează Armata?
„Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO” a anunțat cetățeanul român de origine germană în urmă cu câteva zile.
În noiembrie 2013, „candidatul Iohannis” declara presei, în calitate de primar al Sibiului:
„Sau ARMATA, care deține hectare din Sibiu, de ce să nu plătească impozit? Da’ nu va plăti! Fiindcă imediat o să vă răspundă cineva de la centru că acolo-i siguranța neamului nostru, și ei se luptă, și dă-i, și luptă… și cum să-i impozităm, că oricum n-au bani de avioane și cum să le cerem… Folosesc drumurile noastre din oraș. Să plătească și ei ceva!” Sarcasmul sasului este evident.
Au trecut mai mult de zece ani de la respectiva declarație. Iohannis nu a făcut decât să continue batjocura la adresa Armatei. De la un alt nivel.
„Armata? O pierdere de vreme!”
Cu câteva luni anterior ironiilor sasului la adresa Armatei, CSAT aviza Carta Albă a Apărării. Documentul atrăgea atenția că, lipsa constantă a resurselor necesare modernizării înzestrării, a condus la scăderea graduală a capacității de luptă și intervenție până la un nivel critic. Se sublinia că echipamentele militare majore sunt nefuncționale în proporție de 60%, iar instruirea militarilor profund afectată de lipsa finanțării.
Carta Albă din anul 2013 a fost ultima radiografie (aproape) obiectivă a stării Armatei. Nicio evaluare ulterioară, publică sau internă, nu a avut curajul să furnizeze nivelului decizional un material similar. Toate documentele sunt cosmetizate. Adevărul este ascuns în spatele unor eufemisme patetice.
În februarie 2014, Rusia anexa Crimeea. Nivelul de neliniște și tensiune în România atingea cote alarmante. Pentru clasa politică situația era lipsită de interes. Băsescu se apropia de sfârșitul ultimului mandat. România se pregătea pentru alegeri europarlamentare și prezidențiale.
În iulie 2014, PNL îl alegea președinte pe Klaus Iohannis. Un individ fără nicio legătură anterioară cu partidul. Un personaj cu trecut mai degrabă tulbure. Suspiciuni privind implicarea în adopții ilegale. Retrocedarea abuzivă a patrimoniului unei organizații fasciste. Achiziția cel puțin a unui imobil în condiții ilicite…
Câteva luni mai târziu, Iohannis își lansa cartea autobiografică. Candida la președinția României, iar „pospaiul intelectual” a fraierit mereu poporul român.
„Armata? O pierdere de vreme! În armată începi să coși singur un nasture, să-ți coși o cămașă. Sunt singurele lucruri pe care le-am învățat în cazarmă”, se confesa în cartea sa, „Pas cu pas”.
La sfârșitul anului 2014, Iohannis era ales președinte al României. Întreaga activitate ulterioară nu a făcut decât să confirme resentimentele și disprețul pe care le-a avut permanent pentru armată.
Iohannis la NATO în numele României? NU și în numele meu!
Inutilul șef al CSAT
La 1 ianuarie 2015 Iohannis îl numea la conducerea Armatei pe generalul Ciucă. O lună mai târziu, ministrul apărării, Mircea Dușa, declara că este nevoie de un cadru legislativ care să clarifice modul în care se face pregătirea populației pentru apărare.
România încă tremura de teama rușilor, în timp ce Armata se irosea în misiuni externe care îi epuizau bugetul.
În anul 2016, România s-a angajat să acorde cel puțin 2% pentru apărare. Nu Iohannis a făcut angajamentul, el doar cheltuiește banii românilor.
În primăvara anului 2017, generalul Ciucă anunța intenția României de a cumpăra sistemul Patriot. A fost momentul care a declanșat sarabanda achizițiilor elucubrante. O pseudo-modernizare a Armatei.
După 7 ani România se află într-o situație tristă, deplorabilă chiar. Banii s-au cheltuit, rezultatele întârzie.
Iohannis nu a solicitat, de la nivelul CSAT, resuscitarea industriei noastre de armament. Nu a intervenit, să reclame obligativitatea offset-ului. Nu a fost interesat nici măcar de accelerarea înzestrării.
În decembrie 2018, Iohannis a prelungit, ilegal, mandatul generalului Ciucă la conducerea SMAp. În ianuarie 2019, instanța a suspendat decretul. Au urmat aproape 3 luni în care Armata avea un șef suspendat și unul provizoriu. O situație jenantă, umilitoare. Unică în NATO!
În octombrie 2019, deși ar mai fi avut câteva luni de mandat ca șef al Armatei, generalul Ciucă a fost numit ministru al apărării. Tot cu concursul lui Iohannis, un general activ era implicat în politică. Altă situație unică în NATO, dar familiară în Rusia.
Ne oprim cu derularea reperelor temporale.
În ultimii 10 ani apărarea României a fost condusă de Iohannis. În calitate de comandant al forțelor armate si președinte al CSAT. Faptul că a delegat majoritatea responsabilităților către sluga de la Nasiriyah, numită, deseori sfidând logica sau legea, în toate funcțiile posibile, este o altă dovadă a disprețului față de norme sau bun simț.
Un deceniu în care Iohannis a ignorat Armata
Ce lasă, după zece ani, cel care dorește să conducă o Alianță responsabilă de apărarea a 32 de națiuni? O Armată în pragul colapsului. O situația mai critică decât a moștenit.
Analiza generalului Vlad, din interviul de la Europa Liberă (aici), este îngrijorătoare și alarmantă, dar ridică un colț din vălul care acoperă realitatea. L-am criticat, dar trebuie să recunoaștem că, dincolo de stângăciile din exprimare, omul s-ar putea să-și fi strigat disperarea.
Armata României are tehnica veche și depășită, incapabilă să doboare o dronă bezmetică. Artileria se bazează pe modele și calibre rusești, iar aviația nu reușește să asigure elementara poliție aeriană. Militarii sunt atât de prost echipați încât o veste extraordinară este că… urmează să primească bocanci. Armamentul individual, epuizat fizic și moral, va fi schimbat… cândva. Până atunci urmează să se distribuie praștii și furci.
Șeful SMAp aducea în atenție același neajunsuri reclamate, în anul 2015, de ministrul Dușa. Generalul Vlad solicita o lege care să permită învățarea voluntară a bărbaților și femeilor să tragă cu arma și „o politică de pregătire a populației în caz de război”. In 10 ani, Iohannis nu s-a obosit să solicite consolidarea cadrului legislativ.
Militarii sunt Cenușăreasa societății. Sunt cei mai prost plătiți angajați ai statului. Deși au un statut social înjositor, sunt constant insultați de politicieni și linșați de presă.
Personalul Armatei a trecut prin mai multe epurări. Toate generate de instabilitatea legislativă, de zvonuri și de lipsa intervenției șefului CSAT.
Militarii în rezervă sunt umiliți, ostracizați și condamnați să trăiască inconsecvența și volatilitatea legislativă.
Moralul Armatei a suferit cel mai mult cu Iohannis în fruntea forțelor armate. Niciodată neamțul de la Cotroceni nu a ieșit public să apere onoarea Armatei. Nu a solicitat nicio intervenție în Parlament prin care să ceară, imperativ, oprirea atacurilor la adresa militarilor.
Iohannis la NATO în numele României? NU și în numele militarilor români!
Sau poate sunt câțiva mulțumiți de prestația lui.
Generalii din administrația prezidențială, din servicii și alte structuri obscure. Sau sutele de generali care nu au trecut pe la comanda unui pluton. Niște burtoși libidinoși, de un grobianism vecin cu mârlănia, mai interesați de confortul politicienilor decât de cel al subordonaților. Ce exemplu mai bun decât generalul Ciucă, eternul protejat al lui Iohannis? Așa arată mulți din generalii României. Îi regăsim în Rusia și Coreea.
În ultimul deceniu, România a avut mai mulți militari decedați pe teritoriul național decât în toate teatrele de operații. Iohannis nu a cerut demisia niciunui general sau ministru al apărării. Nu a cerut nicio anchetă, nu a făcut nicio declarație. Nu s-a obosit să prezinte personal condoleanțe niciunei familii care a trecut prin tragedia pierderii unui fiu, tată sau frate.
Iohannis nu a vizitat nicio unitate militară, în afara unor momente festive. Nu a fost interesat niciodată să vadă cum afectează hemoragia de personal operativitatea structurilor. Sau cum arată cazărmile. Puține, câte mai sunt, majoritatea fiind devorate de baronii locali.
Gradul de încadrare al unităților militare a depășit demult nivelul de avarie. Cei care au plecat au făcut-o dezgustați de abuzurile și corupția care copleșesc Armata. Mulți nu au fost seduși de pensia militară de stat, ci scârbiți de decadența care sufocă Armata. Trecerea în rezervă a fost un strigăt de revoltă.
Campaniile de recrutare nu reușesc să atragă candidați. Tinerii veniți în sistem, în pragul adolescenței, părăsesc Armata înainte să împlinească 30 de ani. În schimb au fost angajate, cu sutele, neveste și amante trecute de prima tinerețe sau nepoate cu experiența studiourile de video chat!
Iohannis la NATO în numele României? Care Românie? Țara căreia nu a reușit să-i lase o armată capabilă să o apere?
Iohannis pentru România? „O pierdere de vreme”!
În cei nouă ani, scurși de când este șeful CSAT, Iohannis a prezentat Parlamentului un singur raport de activitate, în anul 2015. Deși legea impune rapoarte anuale. Ce să caute în fruntea Alianței un individ care nu manifestă niciun fel de respect pentru transparența instituțională?
România sprijină Ucraina! Foarte bine! O face militar, economic, financiar… Mai repede aflăm din presa internațională sau de la vecinii noștri sprijinul acordat. Iohannis nu a oferit niciodată națiunii o declarație prin care să explice acest sprijin.
Sunt nenumărate argumentele pentru care candidatura lui Iohannis la funcția de secretar general NATO este ofensatoare. Politica externă, imixtiunile în activitatea partidelor, atacurile la adresa democrației, derapajele anticonstituționale, cheltuielile exorbitante exclusiv în interes personal, subordonarea României intereselor străine… lista este dureros de lungă.
Iohannis lasă în urmă, după două mandate, o țară în care speranța este muribundă, iar sărăcia prosperă. Așa cum singur recunoaște, Iohannis lasă „un stat eșuat”.
Dacă este sau nu calificat, dacă Alianța dorește să fie condusă de un astfel de individ, este treaba celor care se vor strădui să obțină consensul, dar…
Nu România i-a cerut să-și „asume candidatura”! Iohannis nu reprezintă România! În mod cert nu are argumente să folosească Armata României ca argument pentru „candidatura” sa!
Iohannis a fost pentru România și Armata ei „o pierdere de vreme”!
Iohannis la NATO în numele României? NU și în numele meu!