România este „un stat eșuat”. Tândală a avut dreptate. Știa ce spune. A fost un puseu de sinceritate sau pur și simplu: „gura păcătosului adevărat grăiește”? Ideea că declarația ar fi făcut parte dintr-un proiect mai amplu de salvare sau redresare a României nu a fost susținută de acțiunile sale ulterioare. Indiferent de motiv, Iohannis a spus un adevăr fundamental. Tragediile care se succed amețitor nu fac decât să-l confirme. Zi de zi se mai adaugă câte un episod la acest serial sinistru de nenorociri neverosimile.
România este „un stat eșuat” din vina unei clase politice iresponsabile și a unui președinte care disprețuiește această țară. Atât de viscerală este ura lui Iohannis încât nu are niciun proiect sau inițiativă care să cultive progres economic sau echilibru social. Iohannis a rafinat „nemțește” mitocănia și depravarea propuse de Băsescu. A reșapat inclusiv scursurile politice care-l slugăreau pe matroz.
Doi președinți care ne-au ucis speranța pentru prosperitate și solidaritate. Să sperăm că Iohannis va avea parte de aceleași onoruri după retragere pe care le are astăzi Băsescu.
„România este un stat eșuat!” Nu este doar confesiunea președintelui. Este o realitate greu de contestat.
Instituții fundamentale care, în orice țară cu reglajele bine făcute, își îndeplinesc onorabil sarcinile sociale, la noi sunt doar glume și imitații jalnice!
Poliția, justiția, administrațiile publice locale, sănătatea, cultura, diplomația, Parlamentul, Guvernul, Președinția, toate instituțiile statului par angrenate într-un carusel grotesc. O competiție a gafelor și a imposturii. Un concurs de umor negru: „imbecilul zilei”!
Inapți și inepți care habar n-au ce presupun rolurile în care au fost distribuiți. Nu știu altceva decât să simuleze! Să simuleze că sunt polițiști, procurori, judecători, medici, demnitari, aleși ai poporului.
O minicronică a tragediilor
Într-un moment care a șocat întreaga țară, judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu a solicitat prezența tânărului ucis în accidentul provocat de drogatul Vlad Pascu. Clefăind cu nesimțire o gumă de mestecat, duduia magistrat a întrebat senină dacă decedatul se află în sală.
Judecătoare nu se afla la prima abatere, dar „organele abilitate” continuă cercetările. Anul trecut Ancuța Popoviciu a fost investigată pentru nerespectarea repetată și din motive imputabile a dispozițiilor legale privind soluționarea rapidă a cauzelor, precum și pentru nerespectarea nejustificată a dispozițiilor sau deciziilor administrative stabilite conform legii.
Polițistul Constantin Popescu, cel care a ucis o copilă pe trecerea de pietoni, a primit trei ani de închisoare cu … suspendare. Nesimțitul care lovea cu piciorul trupul neînsuflețit al fetiței nu a fost nici o secundă lipsit de libertate. Nu și-a pierdut niciun moment dreptul de a conduce autovehicule. Asta deși instanța a admis că polițistul conducea cu 50 km peste viteza maximă admisă pe sectorul respectiv de drum.
Judecătorul a arătat clemență față de criminal pentru că acesta nu era recidivist, iar colegii îl apreciază ca fiind destoinic la locul de muncă. Concluzia ar fi că, în România, omorul este permis, dar să nu abuzăm. A! Și să avem o relație bună cu colegii. Contează în instanța care analizează crima.
Un elev la Școala „Nicolae Titulescu” din București, a fost violat de colegii săi chiar în baia școlii din centrul Capitalei. Nu a fost un accident. Astfel de comportamente nici nu le putem numi accidente. Nu s-a întâmplat o singură dată. Primul caz a fost în anul 2022, următorul în decembrie 2023. Dosarul penal a fost clasat, școala a mușamalizat, copilul abuzat a rămas traumatizat.
Faptele abominabile nu s-au întâmplat într-o localitate izolată. S-au întâmplat în centrul Capitalei! La câteva sute de metri de clădirea Guvernului!
Victimele colaterale ale unui stat eșuat
Un copil de 8 ani este abuzat sexual în interiorul școlii, în centrul Capitalei. Directoarea unității, care a mușamalizat faptele, încă este în funcție. O fetiță de 11 ani este ucisă pe trecerea de pietoni de un polițist. Prin sentința „cu suspendare” acesta este practic exonerat de consecințele faptelor sale. Un tânăr de 21 de ani este ucis de un drogat, cu largul concurs al Poliției. Judecătoarea care ar trebui să împartă dreptatea manifestă o atitudine sfidătoare și, deși recidivistă, încă nu este suspendată.
Ceea ce pentru familii este o tragedii pentru ceilalți rămâne un fapt divers. Pentru președintele care consideră România „un stat eșuat” până și copiii sunt victime colaterale. Cei amintiți anteriori nu au fost omorâți sau mutilați de bombele rușilor, vreun cutremur sau un accident industrial. Toți, și mulți alții ca ei, sunt victimele „unui stat eșuat”.
Victimele unui învățământ care produce analfabeți, cultivă impostura și cosmetizează realitatea. Victimele unor polițiști care acoperă faptele criminale ale colegilor, care transformă victima în inculpat și care din „oamenii legii” s-au transformat în interlopi. Victimele unei justiții dominată de corupție, lăcomie și iresponsabilitate..
Noi, cei pe care faptele prezentate ne revoltă, ne agităm degeaba. Cei care ne mai agităm cât de cât, dând din coate să ne facem loc de prea mulți bășcălioși și indiferenți care își închipuie că au descoperit rețeta succesului. Vai de copiii lor si ai noștri, căci ei vor suporta cele mai dure consecințe ale pasivității părinților!
Nu reușim să găsim în jur, la putere, la instituții, la logica guvernanților niciun punct de sprijin. Niciun adăpost. Vin nenorocirile peste noi ca o avalanșă, de parcă n-am fi destul de striviți și așa. Și nimeni nu face nimic!
Dictatură sau cataclism?
Cum sunt polițiștii? Proști sau corupți? Probele sunt zdrobitoare: și una și alta. Pot reclama circumstanțe? Sunt corupți pentru că sunt prosti. Pentru că sunt needucați, nu înțeleg unde se separă apele, unde se desparte binele de rău, care e menirea lor.
Dar procurorii sau judecătorii? Medicii și educatorii ce scuză au? De ce se lasă seduși de corupție, de ce se prostituează moral? Că doar ei au școli înalte. Ar trebui să judece superior…
Concluzia ar fi că „într-un stat eșuat” răul este profund, este în oameni. Vinovați nu sunt doar cei 50 de ani de comunism în care am fost dresați să fim obedienți, mincinoși, duplicitari, delatori, egoiști etc. ADN-ul nostru colectiv și moștenirea noastră ancestrală au secvențe virusate. Cam de unde vine Miorița şi gândul rău pentru capra vecinului.
Poate că dictatura pe care am detestat-o visceral a fost ce meritam. Poate că populația asta are nevoie de dictatură. Ca să nu se prăbușească în prăpastia drogurilor, a crimei și hoției generalizate, a paricidului, exact cum se întâmplă acum, sub binefacerile libertății și democrației.
Ce soluții are un stat eșuat? Care este soluția de salvare la limită a acestui popor dintr-un marasm ce pare inevitabil? Dictatura sau cataclismul?
Unde nu se mai poate repara răul prin forța moralei, a rațiunii, a bunului simț comun exprimat prin instrumentele democrației, nu mai rămâne, la îndemâna omului, decât recurgerea la constrângere. Dictatura!
Unde nici aceasta nu dă rezultate, ultima „speranță” poate fi forța necontrolabilă a naturii. Resetarea prin cataclism. Căreia nimeni până acum, în multe mii de ani, nu i s-a putut opune.
Război, schimbări climatice, amenințări cu atacuri nucleare devastatoare, pandemii, asaltul drogurilor și al identității de gen, cruciada împotriva religiei… se pare că nimic nu ne convinge să oprim cataclismul.
„Un stat eșuat” pare imposibil de resetat.