Generalul (r) Bădălan a declarat recent, în emisiunea lui Marius Tucă de la Gândul, că Nicolae Ciucă este „un tip care niciodată nu a putut să comunice liber foarte bine”. Nu a fost chiar o destăinuire cu efect de breaking news. O țară întreagă s-a lămurit cât de bun comunicator este eroul nostru.
La fel cum nu este o surpriză să aflăm că „Ciucă este creația politică a președintelui Iohannis.” Doar o nulitate ca Tândală de la Cotroceni ar fi putut susține politic un impostor ca mincinosul de la Nasiriyah.
În ce privește afirmația că „în ziua în care Iohannis părăsește Cotroceniul Ciucă va ieși din politică. Nu va ieși că vrea el îl vor da liberalii afară, îl mănâncă liberalii cu fulgi cu tot…” păstrăm încă rezerve.
Ciucă este lipsit de calități și experiență politică, dar are un instinct de supraviețuire care nu trebuie subestimat. Pentru că tot este la modă cuvântul, am putea spune că Ciucă a demonstrat o reziliență care nu trebuie ignorată.
Despre încăpățânarea cu care Ciucă reușește să fie „greu de ucis” (metaforic, evident) vom mai vorbi. Astăzi ne oprim asupra altor comentarii, care merită reținute, ale fostului șef al Statului Major General.
Eugen Bădălan este unul dintre foștii generali cu impact și influență în dezvoltarea Armatei. O carieră umbrită, din păcate, de o condamnare penală și o asociere cu politica.
Generalul (r) Eugen Bădălan a fost deputat din partea PDL. Un partid cu mulți membri pe care îi regăsim astăzi la vârful PNL. Bădălan a fost coleg de partid și Parlament cu actualul secretar general al PNL, Lucian Bode.
În opinia generalului (r) Bădălan, candidatura lui Ciucă
pentru Cotroceni este o greșeală. „Nimeni nu mă poate convinge că o democrație își alege ca șef al statului un general… în momentul în care generalii conduc state acele state, mai devreme sau mai târziu, iau calea dictatorilor militare… dacă România are pretenția că este o democrație Ciucă nu intră nici în turul doi.”
Poziția generalului Bădălan este, la o primă vedere, corectă. Este adevărat, cu Ciucă la Cotroceni România va aluneca indiscutabil către dictatură. Este suficient să observăm dictatura din PNL. Dovezi vin și din perioada pandemiei când Ciucă a impus câteva modificări legislative care au apropiat România de dictatură.
Istoria reține, însă, foarte multe exemple de militari care au condus state. În România, Unirea de la 1859 s-a realizat sub conducerea unui colonel, iar cea de la 1918 sub cea a unui mareșal. Nu întâmplător odraslele regale (sau imperiale) treceau în tinerețe printr-o educație militară, iar ulterior își atașau titlurilor și gradul militar.
Cariera militară și gradul de general n-au fost străine de cele două mandate de președinte al SUA pe care le-a avut Dwight David Eisenhower. Exemplele pot continua cu Napoleon sau De Gaulle în Franța și mulți alții.
Educația militară nu implică neapărat o aplecare către dictatură. De unde ideea? Armata nu este o dictatură! Militarii ar trebui să aducă în politică simțul onoarei, integritate morală, ordine și o disciplină a sarcinilor și misiunilor asumate.
Nicolae Ciucă nu are onoare și nu este cinstit. Dimpotrivă este definiția lipsei de onestitate și integritate, dar caracterul lui nu ar trebui să arunce anatema asupra tuturor militarilor, indiferent de grad.
„Ca să-l caracterizez foarte scurt,
am să spun următorul lucru, Ion Ciucă, când știe ce face, face foarte bine, în politică el nu știe ce face… și cu asta cred că am spus tot” a mai spus Bădălan despre „eroul de la Nasiriyah”.
Evident că nu a fost ocolit nici subiectul bătăliei imaginare care a făcut din ostașul Ciucă un erou de legendă. Generalul (r) Bădălan a declarat:
„Nu e vina lui că s-a trezit eroul de la Nasiriyah, vina aparține unui reporter de radio care a făcut o tevatură întreagă… comandantul contingentului italian i-a cerut sprijinul și Ciucă a spus «dom’le dacă nu am aprobare de la București, nu merg».
El nici nu a cerut aprobarea de la București. Și spun asta pentru că la acel moment eu eram șeful Forțelor Terestre și ar fi trebuit să știu…”
Ciucă nu s-a trezit peste noapte eroul unei bătălii imaginare. Ca să cităm dintr-un alt pamflet „Văleu! ce bătălie!”.
Ciucă a fost cel care, împreună cu finul său, Radu Dobrițoiu, au înscenat întreaga mistificare prin care s-a creat legenda. Era comandantul Divizie de la Buzău când a fost realizat reportajul „Bătălia de la Nasiriyah”. E greu de crezut că declarațiile le-a dat cu pistolul la ceafă!
În replică la dezvăluirile generalului (r) Bădălan, Ciucă a ieșit și el cu declarații publice.
„Într-adevăr, la vremea respectivă, dumnealui era șeful Forțelor Terestre, doar că toate unitățile care executam misiuni în teatrele de operații eram subordonate Comandamentului Operațional Întrunit și doar comandantului Comandamentului Operațional Întrunit ceream aprobări” s-a destăinuit eroul nostru.
Eroul a invocat în susținere corespondența și un jurnal al acțiunilor militare. Documente la fel de secretizate ca teza sa de doctorat. Unii cârcotași opinează că Ciucă le-ar fi alterat ulterior conținutul, cât să corespundă faptelor sale de vitejie! Puțin probabil! Îl știm pe generalul Ciucă, este un om cinstit, de onoare, ce naiba! Deși…
Ciucă induce, iarăși, în eroare
sau memoria începe să-l trădeze!
Începând cu luna ianuarie 2003, Comandamentul 2 Operațional Întrunit de la Buzău exercita conducerea operațională a structurilor din teatrele de operații. Asta nu înseamnă că batalionul pe care îl conducea Ciucă era decuplat de Statul Major al Forțelor Terestre/ SMFT.
Ciucă își aduce aminte o „subordonare”, care era în fapt doar o conducere operațională. Susținerea logistică, însă, venea tot de la SMFT. Ciucă nu mânca o gogoașă fără aprobarea lui Bădălan, să fie clar!
De fapt, inclusiv Comandamentul Operațional Întrunit era tot în subordinea SMFT. Comandantul Comandamentului, generalul Cornel Paraniac în perioada misiunii lui Ciucă, era prim-locțiitor al generalului Bădălan.
Este o inepție ce susține Ciucă! Să afirmi că generalul (r) Bădălan nu știa ce se întâmplă cu militarii din teatrele de operații este o aberație.
Ciucă a condus mai puțin de 10 luni SMFT, n-a avut timp nici să-și cunoască subordonații. Aceeași structură a fost condusă de Bădălan timp de 4 ani. Pentru subordonați era de notorietate faptul că nimic nu se întâmpla cu militarii din Forțele Terestre (în țară sau teatrele de operații) fără să fie informat imediat generalul (r) Bădălan.
Trebuie menționat că, cel puțin în taină, Ciucă are un mare respect pentru generalul (r) Bădălan. Atât de mare încât nu s-a putut abține să nu-l plagieze copios în teza sa de doctorat. Bădălan a fost, de altfel, referent în comisia care a decis să-i acorde lui Ciucă titlul de doctor în Științe militare. Calificativul pe care i l-a acordat, consemnat în documentele oficiale de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), a fost „bine”. Modest, am spune!
Doi generali italieni susțin că Ciucă nu a luptat la Nasiriyah. Afirmații susținute și de un general român, fost șef al SMFT și SMG. În pofida evidențelor Ciucă insistă că el a luptat. În mintea lui a condus Infanteria Stelară și a învins cete de bubuli și klingonieni în bătălia de la Posada! E doar o părere sau se impune un control medical?