„Nu vreau să mă înțelegeți greșit, veniturile cu aceste sporuri sunt cele corecte, doar că ele ar trebui date tuturor militarilor. Ar fi un pas spre normalitate dacă baza de calcul ar crește și toate salariile s-ar mări la fel” aflăm din încheierea unui articol care contestă unele sporuri ale militarilor. Nu sunt contestate veniturile, insultătoare fără aceste „suplimente”, cât lipsa de … omogenitate a sporurilor.
Ideea în sine nu este greșită. Eroarea vine din modul în care sunt prezentate aceste sporuri.
„Chiar sunt curios, de exemplu, câți militari primesc acest spor de drone (Bayraktar), ținând cont că de multe ori, la sporuri, se atașează și eșaloanele superioare unităților …” Cu siguranță autorul articolului cunoaște că beneficiar este întreg personalul din sistemul național de apărare! Și este bine că se întâmplă așa!
A fost una dintre puținele măsuri înțelepte pe care le-au luat guvernanții raportat la situația umilitoare, de-a dreptul mizerabilă, în care se aflau soldele militarilor. Fără sporul respectiv încadrarea structurilor din Apărare ar fi fost astăzi la un nivel care ne obliga să stingem lumina. Cel puțin, pe întuneric, nu s-ar fi observat cât de dramatic de goi suntem.
Sigur, se poate dezbate dacă a fost corect sau moral. Rațiunea existenței sporului depășește, însă, importanța dronelor Bayraktar. Liderii militari și politici ar trebui să vină cu o soluție prin care să nu mai producă neliniște personalului militar aducând în discuție abrogarea lui.
Mai trist este că, aceeași decidenți care au găsit soluții pentru militarii activi, au depus constant eforturi pentru a-i umili pe cei în rezervă. Pentru ei nu se mai poate vorbi de sporuri. Actualizarea componentei soldei de grad din cuantumul pensiei ar fi fost o primă măsură corectă și de un elementar bun simț. Nu s-a întâmplat! Și pentru că pensionarii militari sunt considerați balast pentru MApN.
„De departe, însă, cel mai controversat spor
este şi cel cu denumirea cea mai pompoasă: Oscar, care se acordă, sau ar trebui să se acorde, pentru lucrări de excepție. Bineînțeles, că șefii sunt cei abonați la acest spor și cei câțiva subordonați mai norocoși… Am asistat la atât de multe certuri din cauza acestui spor, iar acum sunt sute de procese pe rol, încât orice organizație cerebrală ar scoate pur și simplu o indemnizație care mai mult încurcă.”
Textul transmite un mesaj subliminal: eliminarea „Oscarului” din baza de calcul a pensiei. O intenție a consilierului Jianu prin care dorește să ascundă mai multe ilegalități.
Altfel, termenii trebuie folosiți cu discernământ. Acest „Oscar” este o majorare, nu spor și nici indemnizație. Se acordă pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale nu doar militarilor ci și personalului civil.
Aplicarea necorespunzătoare a legii și abuzurile pe care le-a comis fostul șef al DGFC sunt cauzele sutelor de procese. Nu modul în care a fost distribuită majorarea în rândul personalului.
Este adevărat, deseori majorarea respectivă a fost acordată discreționar, fără niciun fel de justificare. O măsură care ar fi trebuit să stimuleze și să motiveze personalul a fost transformată în bonificație permanentă pentru șefi, protecție socială pentru cei aflați în prag de pensionare sau recompensă pentru obediența lingușitorilor, dar… de ce să fie eliminată?
Sunt mulți militari care au primit majorarea tocmai pentru eforturile lor. Sau pentru că și-au depășit evident limitele impuse prin fișa postului. Foarte probabil autorul articolului a beneficiat de această majorare, iar dacă s-a întâmplat așa continuă să o primească, se regăsește în pensie.
În ultimii 8 ani doar MApN are pe liste peste 15.000 (foști sau actuali) beneficiari, mulți trecuți deja în rezervă. Este adevărat, unele sporuri sunt acordate arbitrar, dar vina aparține exclusiv comandanților, iar soluția nu este eliminarea acestora.
„Un alt spor ciudat este cel pentru radiații…
Unul dintre cele mai inexplicabile sporuri din armată este, însă, cel de calculator” continuă analiza sporurilor care ar trebui anulate. Articolul subliniază că fără aceste sporuri soldele militarilor ar ajunge salariul unui polițist local, dar… Anterior unor „tăieri”, nu ar fi înțelept să existe identificată alternativa?
„Culmea este că atunci când s-a stabilit actuala bază de calcul, comandanții de la cele mai mari eșaloane, precum SMAp, SMFT, SMFA, SMFN etc, nu au ripostat…” afirmă autorul articolului. Ce nu spune este că dânsul era purtătorul de cuvânt al MApN în perioada în care au avut loc dezbaterile și promulgarea Legii 153/ 2017. Probabil chiar știe foarte bine dacă generalii din conducerea Armatei au „ripostat”. Sau care ar fi fost modalitățile concrete de ripostă, dar…
Până la „comandanții de la cele mai mari eșaloane” sunt întrebări concrete care pot fi adresate fostului șef al DGFC, consilierul civil Jianu. Cel care a negociat în numele Armatei și care a controlat autoritar dispozițiile legale care reglementează salarizarea și pensiile militare, în ultimul deceniu.
De ce drepturile financiare ale militarilor sunt stabilite tot în baza Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 31/2016, cu modificările și completările ulterioare, încălcându-se dispozițiile Legii 153/2017? De ce MApN nu a emis regulamentul-cadru pentru acordarea sporurilor, aprobat prin hotărâre a Guvernului, așa cum prevede Legea-cadru 153/ 2017? De ce nu a emis norme metodologice pentru acordarea majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale?
Dacă tot suntem la capitolul sporuri și indemnizații, poate ne spune pensionarul Jianu cum au ajuns Direcția Generală Financiar Contabilă și Corpul de control și inspecție să beneficieze de indemnizație pentru „lucru cu cifru”. De ce nu au avut nevoie de „cifru” decât în pragul pensionării șefilor celor două structuri? Pentru că lucra cu cifre, Jianu a considerat că merita și indemnizația pentru cifru?
Învrăjbirea militarilor nu este
cauzată de sporuri, majorări sau indemnizații. Este rezultatul acțiunilor sau deciziilor celor care sunt la conducere. Nu armele omoară oameni, cum nici creioanele nu sunt responsabile pentru greșelile de ortografie.
Nu sporurile, cu toate formele lor mai mult sau mai puțin subtile (majorări, indemnizații, stimulente etc), sunt sursa tensiunilor dintre militari. Nu ele sabotează moralul militarilor. Responsabilitatea este exclusivă a șefilor și comandanților. Funcțiile de conducere ar trebui să fie mai puțin despre privilegii și mai mult despre responsabilități, etică și integritate.
Este foarte bine și trebuie apreciată creșterea soldelor militare către un nivel decent și mult mai aproape de importanța socială a soldatului. Este discutabilă metoda aleasă? Poate, dar trebuie apreciat rezultatul. Cum trebuie recunoscut că sporurile anulate, ca orice drept pierdut, nu au mai fost niciodată redobândite.
Din păcate, dincolo de sporuri, bugete și cifre rămâne un clivaj între generații și o crevasă între „activi” și „rezerviști”. Când este evaluat „moralul militarilor” ar trebui să se analizeze și cel al rezerviștilor. Dezbinată, hăituită și umilită rezerva Armatei este considerată o povară și tratată cu dezgust sau dezinteres.
Rămâne dezgustătoare și trebuie condamnată sacrificarea militarilor în rezervă și retragere. O realitate pe cât de tristă pe atât de dramatică pentru mulți dintre ei. O reacție profund nedemnă a clasei politice, dar care a fost deseori susținută de militarii în activitate.
Mai mult decât tensiunile dintre militari și moralul acestora ar trebui să îngrijoreze dispariția solidarității, a camaraderiei și a spiritului de corp. O Armată care tolerează invidia și ranchiuna nu are nimic din altruismul necesar celui capabil să-și jertfească viața pentru protecția celorlalți.
Împărțită în grupuri de interese, pe modelul clanurilor interlope, Armata României are prea puțin din măreția unei Oștiri. Este mai mult o corporație în care angajații poartă haine (aproape) identice.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.