Pentru sute de mii, dacă nu chiar câteva milioane de români, nu a fost rău în comunism.
La începutul lui decembrie 1989, Partidul Comunist Român avea aproape 4 milioane de membri. Sigur, mulți dintre aceștia au fost obligați să accepte carnetul de membru pentru a spera la o carieră. Totuși, erau foarte mulți activiști de partid, sau pur și simplu sinecuriști, pentru care nu a fost rău în comunism.
Sunt foarte mulți cei pentru care nu a fost rău în comunism. Poate chiar mai mulți decât cei cărora le este bine în democrație. Pentru unii procurori și judecători, pentru mulți securiști și milițieni, pentru primari și secretari de partid sigur nu a fost rău în comunism. Evident, au fost și excepții, cum sunt și astăzi!
Nici măcar pentru lucrătorii din mass media nu a fost rău în comunism. Mulți dintre ei aveau aceleași preocupări pe care le au și astăzi, împreună cu discipolii lor. Cei mai mulți jurnaliști, din presa scrisă sau din audio-vizual, desfășurau, fără rețineri sau remușcări, la fel ca astăzi, manipulare și îndoctrinare în slujba puterii.
Sigur, puterea și beneficiile ei erau concentrate în mâinile unei minorități. Erau cei care dispunea discreționar de eforturile și sacrificiile unei majorități amorfe, incapabilă de reacție. O majoritatea mult mai educată, mai cultivată și mai greu de manipulat decât cea de astăzi. Pentru că asta este singura diferență pe care o putem remarca după 35 de ani de democrație originală, creșterea dramatică a analfabetismului funcțional.
Altfel, cei pentru care nu a fost rău în comunism sunt aceeași care prosperă și în prezent. Membrii de partid, demnitarii și magistrații, primarii și consilierii de tot felul, serviciile și întregul aparat represiv al puterii…
După 35 de ani de democrație mioritică,
suntem la câteva ore distanță de debutul unei campanii electorale care nu va fi cu nimic diferită față de cea din urmă cu 40 de ani. Pe 17 martie 1985, Frontul Democrației și Unității Socialiste câștiga toate cele 369 de mandate ale Marii Adunări Naționale. Câteva zile mai târziu „reprezentanții poporului” îl re/alegeau pe Nicolae Ceaușescu președinte al României. Despre democrație era vorba și în comunism.
După 35 de ani de libertate, începe o altă campanie electorală pentru alegerea președintelui României. Cel puțin oficial. Altfel, suntem într-o nesfârșită campanie de aproape 4 luni. Începând de mâine diferența o face libertatea de exprimare. Mai bine spus, lipsa ei. Am ajuns să ne raportăm, iarăși, la o întrebare din seria „Radio Erevan”. „În Rusia există libertate de exprimare? Da. Nu există libertate după exprimare.”
De la startul oficial al campaniei electorale libertatea de exprimare este puternic cenzurată. „Nebunul guvern român”, cum în mod deplasat titra presa străină, a mutilat profund legea electorală. S-a terminat cu comentariile politice și cu opțiunile sau simpatiile manifestate public.
Începând de mâine, fiecare dintre noi trebuie să fie conștient că poate fi sancționat dacă își exprimă liber opinia despre un candidat sau despre partidele care susțin un participant în cursa electorală.
Unii încearcă să ne convingă că declinul fragilei democrații românești
îl reprezintă suveranismul sau caraghioșii care astăzi se luptă pe un bazin electoral ignorat mai bine de 3 decenii. Aiurea!
Căpușarea și capturarea statului, de către aceleași găști de incompetenți și derbedei politici, țin România subdezvoltată și sub obrocul propriilor interese de zeci de ani. Camora care sufocă țara este mult mai vinovată decât suveraniștii sau alte etichete lipsite de originalitate.
Nu toți votanții antisistem sunt extremiști, nu toți sunt smintiți, tiktokari sau naivi. Votul lor a fost, și va rămâne, sila și dezgustul față de actuala clasa politică. Revolta este împotriva acesteia, în primul rând!
Nu există o traducere mai fidelă a ceea ce se întâmplă acum în România decât sintagma statul vs popor, de fapt. Este finalul unei realități crunte în care, de ani de zile, clasa politică și statul s-au decuplat de cetățeni. Pe care îi tratează în continuare cu sictir, spunându-le fie că sunt proști, fie că vin rușii, legionarii sau tiktokarii!
Puterea minte în continuare, nimeni nu este responsabil
În loc să aducă dovezi concludente, pe măsura gravității deciziei anulării alegerilor, puterea tace de aproape 4 luni! În loc să cadă capete și să arate spre vinovați și vinovății, justiția îi eliberează pe cei incriminați, din lipsă de probe, sporind și mai mult haosul.
Iar puterea tace, iar! La fel cum tac și toți distrușii care s-au crezut deștepți și care au inventat ei roata politică. Mai întâi schimbând calendarul alegerilor, apoi interzicând-o pe Diana Șoșoacă și aranjând voturile pentru o finală prezidențiabilă cu deznodământ previzibil.
Acestea sunt gesturile inițiale grave, de desconsiderare a electoratului, aici se află una dintre sursele majore ale răului, de aici am plecat! Au urmat apoi greșelile catastrofale ale tuturor nespălaților politic, hrebenciucii, ciucii, ciolacii, tudoșii, grindenii și toată gașca de netrebnici, cu toți prostovanii deveniți meșteri în campanii, popeștii, georgeștii, rareșii și cu Tândală cap de coloană.
Senzația cumplită este că puterea minte, din nou, cu nerușinare. Măsluirea continuă, iar impresia sporește și mai mult neîncrederea în absolut orice proiect politic, fie el si onest, venit din zona arcului guvernamental. Inclusiv un Papă ar eșua în a fi votat de toți românii, dacă acesta ar fi propus de aceiași bișnițari politici.
Începând de mâine poporul ar trebui să tacă
Cuvintele sunt inutile. Puterea oricum nu ascultă. Dezbaterile publice sunt la fel de importante pe cât de reală este democrația în România.
Participarea la adunări și mitinguri electorale nu face decât să cauționeze simulacrul pe care îl pregătește puterea. Creșterea audiențelor posturilor TV sau site-urilor de știri nu aduce decât mai mulți bani în buzunarele celor care insultă inteligența majorității celor pentru care a fost rău în comunism.
Frica și prostia au fost cele două mărgele agățate de politicieni la gâtul norodului, în speranța că votul dat unui prost este de preferat spaimei de a te lupta cu sistemul! Probabil ca așa gândesc și pentru ce urmează.
Votul, care deocamdată nu i-a omorât politic pe toți cei responsabili, i-a întărit pe unii, i-a făcut frecventabili pe alții și tuturor le-a mai cauterizat bubele profesionale, le-a atenuat incompetența! Asta doar pentru moment.
Pe 4 și 18 mai acești marțafoi vor afla ce înseamnă forța unei mase electorale prostite, nemulțumite, lăsate fără opțiuni și fără explicații. Semnalul acesteia a fost clar, plecați acasă! Cu șandramalele voastre politice cu tot. Cu securiștii voștri, cu justiția voastră, cu statul vostru paralel și cu instituțiile lui incapabile, dar care creează numai speciali.
Nu interzicerea platformelor sociale ar fi fost soluția, ci reglementarea lor. Nu nefericiții care nu înțeleg sunt problema, ci lipsa prosperității și a unui sistem de educație care i-a exclus. Nu televiziunile ticăloase sunt de vină, ci cei care le-au acordat ilegal licențe de emisie pentru a le folosi apoi ca instrumente de linșare a adversarilor politici.
Pentru mulți nu a fost rău în comunism. Tăcerea majorității asuprite nu era expresie a aprobării ci teama de represalii. Atunci, însă, votul nu conta.
Astăzi, tăcerea celor mulți nu ar trebui să fie egală cu resemnarea. Votul chiar îi doare pe cei pentru care nu a fost rău în comunism. Indiferent cât și-ar dori unii, astăzi votul încă mai contează.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.