Într-un discurs public susținut la începutul acestui an, Robert Kennedy Jr. (nepotul fostului președinte american JF Kennedy) oferă subiecte de dezbatere celor care susțin teoria conspirației. Oricare ar fi această teorie este greu să o acceptăm atâta timp cât noi, ca cetățeni responsabili, ne informăm doar din surse oficiale.
Sintagma în sine, teoria conspirației, ascunde de fapt propaganda celor care neagă realizările guvernelor, bunăstarea popoarelor și prosperitatea care aproape ne sufocă.
Teoria conspirației avansează tot felul de scenarii pentru războiul din Ucraina. Evident, toate sunt alimentate de retorica rusofilă. Una care nu acceptă că democrația și pacea trebuie apărate cu prețul a sute de mii de morți. Ce satisfacție mai mare poate avea un soldat ucrainean decât să știe că a murit pentru a apăra interesele… globale?
Teoria conspirației, pe care o alimentează Robert Kennedy Jr. n-ar trebui mediatizată. Este dușmanul democrației! Totuși, rețelele sociale o distribuie. Cu inconștiență am putea spune. Și, dacă tot se întâmplă, măcar să știm ce să combatem.
„Războiul (din Ucraina n.r.) nu ar fi trebuit niciodată să se întâmple.
Este un război pe care rușii au încercat în repetate rânduri să îl prevină, apoi să îl încheie în condiții care ar fi fost foarte, foarte avantajoase pentru Ucraina și pentru noi (SUA n.r.). Principalul lucru pe care l-au solicitat a fost să lăsăm Ucraina în afara NATO.
Marile concernuri militare doresc tot timpul noi țări în NATO. De ce? Pentru că, după aderare, țara respectivă trebuie să-și adapteze achizițiile militare la specificațiile impuse de NATO. Aceasta înseamnă că anumite companii, Northrop Grumman, Raytheon, General Dynamics, Boeing și Lockheed Martin, au o piață captivă.
În martie 2022 ne-am angajat să oferim 113 miliarde USD Ucrainei. Doar pentru a vă oferi un exemplu legat de ce puteam face cu suma asta: am fi putut construi o casă pentru fiecare persoană fără adăpost din această țară. Apoi am aprobat încă 24 de miliarde USD, iar acum președintele Biden cere să acordăm încă 60 de miliarde de dolari…
Însă cheltuielile mari, cele mai mari, vor veni după război, când va trebui să reconstruim tot ce am distrus prin război. Mitch McConnell (lider republican n.r.) a fost întrebat: „Noi ne putem permite cu adevărat să cheltuim 113 miliarde de dolari în Ucraina?” El a răspuns: „Nu vă faceți griji. Evident că banii nu vor merge în Ucraina! Vor ajunge la producătorii americani din apărare”.
Practic a recunoscut că e doar o schemă de spălare a banilor!
Și cine credeți că deține majoritatea acțiunilor în fiecare dintre aceste companii? „Blackrock!” „Da, BlackRock.”
Așadar, Tim Scott, în timpul unei dezbateri republicane, a spus: „Nu vă faceți griji. Nu este un cadou pentru Ucraina. Este un împrumut”. (…)
De ce îl numesc ei „împrumut”!? Pentru că dacă îl numesc împrumut, pot impune condițiile specifice unui împrumut. Și care sunt condițiile de împrumut pe care le impunem?
Numărul unu, un program extrem de austeritate, astfel încât dacă azi ești sărac în Ucraina, vei fi sărac pentru totdeauna. Numărul doi, cel mai important, Ucraina trebuie să-și scoată toate activele deținute de guvern la vânzare către corporații multinaționale, inclusiv TOATE terenurile sale agricole. Cea mai mare suprafață de teren agricol din Europa se află în Ucraina! Vreme de o mie de ani s-au purtat războaie pentru acel pământ, fiindcă este cel mai bogat teren agricol din lume. Este coșul de pâine al Europei.
Aproape 500.000 de copii, copii ucraineni, au murit
pentru a apăra acel pământ, ca el să rămână parte a Ucrainei. Sunt sigur că nu știau despre această condiție a „împrumutului” american. Ucraina a vândut deja 30% din acest pământ. Cumpărătorii au fost DuPont, Cargill și Monsanto. Cine credeți că deține toate aceste companii? Da, BLACKROCK!
Apoi, în decembrie, președintele Biden a oferit contractul de reconstrucție a Ucrainei. Și cine credeți că a primit acel contract? BLACKROCK! Deci ei fac asta chiar sub ochii noștri, înțelegeți? Totul e la vedere. Nici nu le mai pasă că vedem, că înțelegem, că știm!
Ei știu că pot scăpa cu orice. Și de unde știu asta? Pentru că au o strategie. Este o strategie veche, veche, prin care ne țin pe noi în război unii cu alții. Ei vor să ne urâm, vor să ne temem. Îi dirijează pe republicani și pe democrați să se lupte între ei, provoacă lupta negrului împotriva albului și sunt la baza tuturor diviziunilor care există, pe care le vedem cu toții.”
Este greu să nu simțim cum teoria conspirației
întunecă până și mințile celor pe care îi consideram persoane rezonabile. În mod evident Robert Kennedy Jr., până de curând candidat independent în cursa pentru Casa Albă, este un conspiraționist. Un fel de Șoșoacă, dar american și cu pedigree.
Partenerii noștri strategici n-ar profita sub nicio formă de dramele sau necazurile ucrainenilor pentru a îmbogăți marile corporații americane. În România știu până și copiii că americanii sunt luptători pentru libertate și democrație. Doar trolii ruși, gen Robert Kennedy Jr., ar putea acuza SUA de imperialism și interese oneroase.
Războiul din Ucraina nu are nicio legătură cu interesele americane în zonă. Cele peste 200 mld. USD împrumutate sau acordate ca „ajutor” Ucrainei sunt exclusiv expresia proverbialei mărinimii și generozități „unchiului Sam”.
Nu la fel au făcut și cu noi, românii? Nu ne-au vândut ei echipamente militare inutile sau uzate la preț de nave intergalactice? Nu ne-au permis ei, frații noștri americani, să achităm miliarde de dolari pe instalații militare care vor veni la … Sfântul Așteaptă?
Nu ne oferă americanii împrumuturi cu dobândă doar pentru a ne facilita achiziții de tehnică și armament exclusiv din Statele Unite? Nu sunt dispuși să accepte plata în avans a peste 7 mld. USD pentru niște avioane de care nu avem nevoie și pe care le vom primi undeva după … Paștele Cailor?
România nu are nevoie de avioane F-35 sau tancuri Abrams, dar mai contează? De ce nu apreciem sprijinul dezinteresat pe care ni-l acordă aliații de peste ocean?
Avionul celor de la Lockheed Martin, F-35, pe care îl cumpără România,
a intrat în istorie drept cel mai scump sistem de arme de până acum. Costurile operaționale ale celui mai nou avion de vânătoare din generația a cincea sunt unele dintre cele mai mari din lume. Din anul 2022, costul unitar al unui F-35 a crescut și mai mult. Cauzele sunt inflația, cererea foarte redusă și îmbunătățirea performanțelor.
F-35 este cu adevărat un avion de ultimă generație. Nu este doar un aparat de zbor performant ci și un senzor care operează în spațiul de luptă. Mai mult, nu acționează doar ca un colector de informații, ci și ca o protecție pentru alte sisteme. Nu facilitează doar comunicarea sistemelor din spațiul de luptă ci și procesul de luare a deciziilor, atât în aer, cât și la sol.
Un vârf de lance tehnologic… de care nu avem nevoie.
În primul rând, pentru că nu ne permitem așa ceva. Cu jumătate din prețul plătit pentru cele 32 F-35 cumpăram același număr de avioane Rafale sau Gripen. Ba ne mai rămâneau bani și pentru câteva sute de drone Bayraktar. Eventual ne permiteam aroganța să le cumpărăm pe cele care costă 5 mil. USD bucata. Aveam, fără discuție, parte și de offset.
În al doilea rând, prețul este incomparabil mai mare decât cel plătit de alte țări (detalii aici), iar noi achităm cu mult înainte de a primi aparatele. Un preț care va fi oricum mult ridicat de operare, muniție și pregătirea piloților.
Apoi, peste 15 ani, când se estimează să primim toate aparatele, spațiul de luptă va fi mult diferit de cel actual. Dronele vor ocupa mult mai mult acest spațiu decât avioanele multirol. Avioanele cu pilot uman vor fi tot mai rar trimise în misiune.
În cele din urmă, teritoriul României nu permite angajarea unor astfel de aparate la capacitate maximă. Practic ne cumpărăm o mașină de curse Ferrari pentru a o conduce pe drumurile din Vaslui.
Ministerul Finanțelor a anunțat recent că datoria publică a urcat la 52% din PIB.
Într-un document oficial transmis Parlamentului, ministrul Boloș (PNL), a anunțat că legea responsabilității fiscal-bugetare îl obligă să înghețe salariile bugetarilor începând cu semestrul I din anul 2025.
Asta nu ne împiedică să luăm alte împrumuturi pentru a începe să plătim celebrele deja avioane F-35. Achiziția avioanelor F-35 presupune să plătim, din împrumuturi, niște aparate de zbor care ne vor fi livrate la mulți ani după ce le vom fi achitat integral. Pe lângă costurile propriu-zise ale aparatelor va trebui să suportăm și dobânzile.
Ultimele estimări ridică prețul achiziției la 7,2 mld. USD pentru 32 aeronave F-35. Preț care va crește oricum până la finalizarea programului și care va fi sensibil mai mare dacă adăugăm dobânzile.
NU avem bani pentru a arăta un minim respect militarilor care și-au sacrificat viața în serviciul națiunii, dar împrumutăm pentru că liderii noștri sunt niște slugoi umili în relația cu stăpânii lor.
Nu tolerăm și nu încurajăm teoria conspirației. Ar fi culmea să facem asta în România. Așa cum îi cunoaștem, slugoi afară și ciocoi în țară, politicienii români n-ar fi lăsat țara la discreția corporațiilor multinaționale.
Ciolacu și Ciucă sunt definiția patriotismului… local, mioritic, manelist. Votați PSD și PNL! Ciucă și Ciolacu ne promit „câte un F-35 pentru fiecare”!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.