Apărarea României, jucată la ruleta… rusească

Doar o clasă conducătoare inconștientă își lasă apărarea Țării jucată la ruletă de generali ca Ciucă, Petrescu sau Vlad. Doar un popor indiferent poate crede că astfel de generali le asigură securitatea granițelor. Sunt indivizi care întinează haina militară. Prin obediența patologică, prin cariere grosolan cosmetizate și printr-un caracter îndoielnic, deseori pus la îndoială inclusiv de cei care i-au sprijinit, involuntar uneori.

Care cariere? Un lung șir de abuzuri și obstrucționări ale normelor aplicate majorității.

Armata este în pragul colapsului nu din cauza cadrului legislativ, al precarității financiare sau dotării necorespunzătoare. Nu! Acolo au adus-o generalii și șefii incapabili de asumarea unor decizii. O conducere care se ascunde în spatele „comitetelor de sprijin decizional”. Niște neputincioși fără coloană vertebrală care amână luarea unei decizii până se pierde oportunitatea ei.

Am prezentat argumentele pentru care tema cadrului legislativ deficitar este falsă. Dovezile sunt irefutabile. România are suficiente norme pentru intervenția Forțelor Armate, indiferent de context.

De altfel, dacă admitem că legislația ar fi cauza degringoladei, cine este vinovat? Nu cei din conducere? Cu șefii Apărării în frunte, dar secondați slugarnic de generalii care au gestionat domeniile vitale: resurse umane, financiar, înzestrare, instrucție și doctrină, control și inspecții, audit…

La 10 ani de la invazia rusă din Crimeea, șeful Armatei afirmă că legea îl împiedică să apere Țara și totuși este păstrat în funcție! La 5 ani de la primele avioane ucrainene de contrabandă, care intrau nestingherite în România, generalul Vlad se plânge de legile strâmbe. La 2 ani de la declanșarea războiului din Ucraina aflăm cât de vulnerabili suntem. Armata nu are posibilitatea să doboare dronele ostile pentru că legea o leagă de mâini! De ce nu sunt „legați” cei care fac astfel de afirmații, de la înălțimea unei funcții publice?

O Armată asfixiată de lene și scârbă instituționale

Armata are prea mulți șefi și comandanți covârșiți de teamă în fața decidenților politici. O lașitate care sufocă Apărarea de la firul ierbii până în sferele înalte. Acolo unde aerul rarefiat îi îmbată pe mulți cu iluzia puterii și a importanței funcțiilor vremelnic ocupate.

O frică endemică și o mitomanie patologică îi obligă să-și inducă în eroare superiorii ierarhici. Pentru a nu fi nevoiți să propună soluții sau măsuri preferă să cosmetizeze adevărul. În absența unor decizii care le-ar provoca disconfort, se mulțumesc să-și trateze urât subordonații, să-i umilească, să-i considere iobagi pe moșia lor. Este modul prin care-și varsă frustrarea produsă de impotența profesională.

Armata este prizoniera unei birocrații care cultivă un status-quo blocat în tenebrele comunismului. Proiectele și ideile bune, care ar înviora starea de spirit și ar oferi majorității entuziasm și motivație pentru revenirea zilnică în cazarmă, sunt îngropate de incompetenți impuși în funcții de decizie.

Generalii și ofițerii integri și educați, maiștrii și subofițerii cu experiență și loiali Armatei, soldații și gradații profesioniști instruiți și pregătiți părăsesc sistemul dezgustați, scârbiți și indignați. Multora nu le este ușor. După mulți ani, de ordinul zecilor deseori, se văd obligați să-și întrerupă cariera pentru care și-au sacrificat tinerețea, sănătate și, uneori, familia. Un gest de revoltă mută.

Avansările pe criterii de competență și profesionalism sunt excepții, accidente tolerate doar pentru a oferi majorității amăgirea normalității. Obediența, slugărnicia, pupincurismul nostru tradițional și conexiunile politice sunt obligatorii pentru promovare.

Ce dovadă mai clară decât batalioanele de generali incapabili să susțină o conversație fără să mutileze limba română sau logica? Impostori trecuți prin fabricile de diplome ale Armatei și care au „bifat” etapele obligatorii din carieră prin artificii ilegale sau abuzive. Generali care gestionează destinele militarilor, dar n-au trecut printr-un poligon de instrucție sau teatru de operații.

Spitalele militare descoperă medicina operațională

În urmă cu o săptămână, Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională un proiect de ordonanță de urgență care să modifice Legea Sănătății (95/2006). Proiectul intenționează să definească medicina operațională și modul de acordare a acesteia.

Este puțin probabil ca Ministerul Sănătății să se fi autosesizat și să fi avut inițiativa completării cadrului legal care reglementează funcționarea unor structuri din subordinea Armatei. Solicitarea vine de la MApN. Armata are și argumente:

Lipsa prevederilor legale care să reglementeze domeniul asistenței medicale operaționale creează o vulnerabilitate majoră pentru suficiența sprijinului medical pe timpul acțiunilor militare… aceste elemente vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată și impun adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență…”

O beție de cuvinte prin care MApN încearcă să amețească Constituția și să oblige Guvernul să se substituie Parlamentului legiferând în locul acestuia. Oricum nu-i pasă nimănui. Ne-am obișnuit atât de mult să nu existe separația puterilor în stat încât „de la Arafat pân’ la Calafat toți legiferează/ românu’-i prost, nu protestează”.

Despre ce urgență este vorba într-un proiect care a fost inițiat în urmă cu 8 ani? De cât timp au nevoie generalii să realizeze că trebuie amendate unele legi?

In realitate este un alt exemplu despre cum generalii se ascund în spatele unei scuze penibile: „nu ne lasă legea!”

Niciunul dintre spitalele militare nu este mai nou de o jumătate de veac. Încă de la înființare, rațiunea existenței lor este să sprijine militarii, asigurându-le asistență medicală. Pe timp de pace, dar, mai ales, pe timp de război.

Ar trebui să fie logic, dincolo de orice dubiu. De ce altceva ar exista un spital militar dacă nu să susțină operațiile militare? Când are Armata mai multă nevoie de sprijin dacă nu pe timp de criză sau război?

Vărul Virgil și nașul Ionel

În pandemie, o situație de criză, spitalele militare au fost privite cu speranță de către populație. Aiurea!

Armata avea în dotare un singur spital de campanie ROL 2. L-a instalat greu și a funcționat gâfâind. Ulterior s-au mai cumpărat două spitale similare, la fel de anevoios operate.

Contribuția Armatei în limitarea efectelor pandemiei poate fi rezumată la: reacții întârziate, dotare precară, personal insuficient pregătit și conducere catastrofală. Armata s-a remarcat mai mult prin achiziții dubioase, încadrări oneroase sau penibilul izoletelor …de care nu am avut nevoie. Bonus: un Institut („Cantacuzino”) transformat în firmă de curierat și un colonel (alt Gheorghiță) pentru care gl.mr. Florentina Ioniță a inventat funcții și structuri.

În perioada 2018-2019 s-a modificat statul de organizare al tuturor spitalelor militare. Operațiune condusă de alt general medic, Dragoș-Marian Popescu, vărul liberalului Virgil Popescu. Introducerea „serviciului de medicină operațională” în structura organizatorică a spitalelor militare a fost un fiasco. În afara creșterii numărului de funcții cu peste 70%, nimic notabil nu s-a întâmplat în spitalele militare. Modul în care s-a încercat implementarea conceptului de medicină operațională n-a fost decât o altă mostră de diletantism și incompetență.

Specialități vitale pentru medicina operațională (chirurgie, ortopedie sau boli infecțioase) nu au avut asigurate condițiile pentru formarea personalului militar. În spitalele militare secțiile cu activitate intensă și acumulare de experiență (UPU, ATI, ambulatoriu integrat), sunt încadrate cu civili în proporție de peste 85%, eliminând practic posibilitățile de evoluție profesională pentru medicii militari.

Armata României și lehamitea istorică a generalilor ei

Din ianuarie 2014, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București are același comandant: gl.mr. prof. univ. dr. Ioniță Radu Florentina. Din martie 2019, Direcția Medicală are același șef, gl.mr. conf. univ. dr. Dragoș-Marian Popescu. O beție de titluri!

Încântați de activitatea medicului ortoped din fruntea virusologiei, conducerea MApN l-a promovat comandant al Institutului Național de Medicină Aeronautică și Spațială, funcție de general maior.

Pentru cine are curiozitatea, la adresa indicată este disponibil proiectul de „completare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății”. Irelevant! Ce să dezbatem? O altă problema falsă?

Armata este sufocată de generali, dar nu reușește să implementeze un concept care stă la baza existenței spitalelor militare. Avem mai multe spitale militare decât Marea Britanie, Germania și Franța la un loc, dar nu reușim să ne tratăm militarii în război sau pe timp de pace. NU ne permite legea!

Rezultatul viziunii generalului Ciucă, valetul vâslașului teroristului Omar Haissam? Legea nu permite Armatei să respingă o agresiune sau să utilizeze armamentul în afara obiectivelor militare. Armamentul și tehnica din dotare sunt insuficiente pentru eliminarea unor drone bezmetice. Spitalele militare nu pot asigura sprijin operațional pentru că legea este insuficientă.

Apărarea României ar avea mai multe șanse jucată la ruleta rusească.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei